Dacă piaţa de training este încă în restrîngere, o alternativă ar putea fi cursurile la distanţă: nu mai este nevoie să pleci de la serviciu, nu costă mult, poţi “strecura” timpul de învăţare printre celelalte sarcini zilnice curente…
Dacă este cineva interesat, de anul trecut am inceput înscrierile pentru două cursuri:
▫ 5S – ca prim pas spre management vizual
▫ Cele 7 PIERDERI LEAN care ne diminuează PROFITUL
Din acest an este disponibil şi cursul de tehnici de reducere a timpului necesar pentru a trece de la ceea ce facem la altceva, cunoscute în mediu industrial sub denumirea de SMED.
Anul trecut am ajuns iar la facultate. Dacă la tinereţe am ales mai mult prin excludere, la maturitate era timpul să aleg din alte motive, legate de satisfacţia proprie. Am ales psihologia – iar ca formă de învăţare am ales învăţămîntul la distanţă, pentru că nu am ştiut de unde să obţin bursa care mi-ar fi permis să fac facultatea la zi. Bineînţeles că mi-am asumat riscurile legate de sistemul de educaţie din România – ştiam că va trebui să respect nişte reguli absurde, că va trebui să învăţ pe de rost, pe principiul “crede şi nu cerceta”.
Mă tot întreb cum pot fi ajutaţi cei care nu vor să se lase ajutaţi şi îmi tot răspund că nici nu ar trebui să încerc … Şi sînt tristă …
Sînt tristă pentru că viaţa e mai grea decît ar putea să fie … Sînt tristă pentru că ne irosim energia pentru a căuta soluţii la problemele care nu pot fi soluţionate de noi …
Este oare bine să avem curajul sa-i influenţăm pe alţii, pentru că aşa credem noi că le facem bine? Nu ar fi mai bine să ne abţinem să ne dăm cu părerea atunci cînd cineva ne cere să intervenim?
Citeam mai demult despre cum ar trebui să reacţionăm cînd ni se cer sfaturi, iar ideea era să vorbim doar despre noi şi despre experienţa noastră, în loc să spunem ce ar trebui celălalt să facă sau cum ar fi bine să facă oamenii. Iar cine vorbeşte tot timpul despre el este un egoist, nu-i aşa?
Îmi spunea o prietenă acum mulţi ani că dacă majoritatea oamenilor ar fi ca mine, populaţia Terrei ar dispărea în decursul a trei generaţii … Deci sînt o persoană rea şi egoistă …
Am citit o întrebare pe unul din grupurile Linkedin la care particip, pusa de
Remus Balan, Regional Director Business Markets at Vodafone Romania SA (Manager’s Coffice),
şi pentru că răspunsul meu a fost prea lung ca să fie acceptat, m-am decis să-l dau aici.
Întrebarea era: “Tinereţe sau experienţă? O colegă de pe Linkedin, studentă, căreia din curtoazie nu îi dau numele, mi-a trimis un mesaj* împreună cu acceptul pentru publicarea sa pe blog. Pe scurt este vorba despre şansa tinerilor absolvenţi să se angajaeze pe postul visat. Cred că majoritatea dintre noi am fost puşi în situaţia de a alege între un tânar absolvent şi un candidat exeperimentat. Subiectul este sensibil, iar problema ridicată de el este spinoasă. Tinerii absolvenţi merită şi trebuie să primească o şansă, însă, în acelaşi timp, ei trebuie să înţeleagă faptul că diploma de absolvire nu le garantează un loc de muncă. Ce părere aveţi? Ce răspunsuri îi daţi tinerei colege? Cum putem să îi ajutăm pe tinerii noştri să se angajeze pe postul visat?”
Au trecut sărbătorile de iarnă, a început un an nou cu aer de “felină” (în curînd), dar cred că nu prisoseşte încă un set de urări de bine şi împliniri în 2010 şi în anii care vor urma!
Chiar dacă trainingul nu a fost pe trendul crescător dorit în 2009, sper să fie pentru toţi un an mai bun în 2010!
Aşa că încep oficial activitatea de pe 8 ianuarie, cu un curs de “Formare de formatori” la Suceava – cine este interesat(ă), ar mai fi cîteva zile pentru a se hotărî!
Tocmai am participat la o conferinţă internaţională, organizată de ESREA – prin RENADET: ”Educating the Adult Educator”. Pentru cei care doresc să ştie mai multe, îi invit să viziteze http://www.esrea-renadet.web.auth.gr/ sau să îmi pună întrebări.
Ceea ce doream să împărtăşesc în acest text este impactul observat la prezentarea lucrării mele, cu titlul “Lean Tools in AdET Development” (vedeţi fişierul ataşat).
Cum am avut la dispoziţie doar 20 de minute pentru a vorbi despre ceea ce mă pasionează în această perioadă, în faţa a circa 30 de persoane din Europa (profesori, manageri de organizaţii implicate în furnizarea sau evaluarea programelor de educaţie şi training pentru adulţi), mă aşteptam ca cei din sală să nu înţeleagă sau să nu accepte mai nimic. Surpriza cea mare a venit la sfîrşitul sesiunii, cînd am primit mai multe întrebări, ba chiar am fost invitată să ţin o serie de cursuri pe teme de Lean în Grecia, pentru membrii unei asociaţii de ONG-uri care oferă cursuri pentru aduţi!
Deci, Lean nu este chiar de neimaginat într-un sistem de educaţie!
Părerile sînt împărţite. Unii spun că tocmai în timp de criză este bine să folosim cît mai eficient timpul, pentru a găsi modalităţile de ieşire din criză. Alţii susţin că trebuie să ne concentrăm doar pe acţiunile operaţionale imediate şi să încercăm să supravieţuim, fără a ne procupa de viitor, pentru că oricum depindem de alţii, care trebuie să-şi revină primii, pentru a ne trage şi pe noi iar în sus.
Cert este că, exceptînd cîteva situaţii, anul acesta piaţa serviciilor de training s-a redus considerabil, ca şi în cazul altor servicii-suport aflate în 2008 la mare căutare.
Ce ar fi de făcut de cei care oferă servicii de training? Evident, să acţioneze sau să reacţioneze la cererea de pe piaţă.
Aşa că vă propun să răspundeţi la un mic chestionar:
În speranţa că voi afla părerile voastre, vă doresc spor la învăţat lucruri noi!
Am mai scris pînă acum despre David Miller – omul care mi-a schimbat cariera (şi poate şi viaţa) doar cu un curs de ToT, în 1995. La un moment dat vorbea despre liberul arbitru al fiecăruia şi cum putem decide să avem cea mai bună reacţie în anumite momente ale vieţii noastre. La un moment dat ne-a întrebat la curs cum credem că ar trebui să reacţionăm atunci cînd privim la televizor reportaje foarte emoţionante despre ce se întîmplă cu populaţia în unele zone de război, sau după unele catastrofe naturale, sau după atentate teroriste sau alte situaţii în care oamenii de rînd au mult de suferit. Şi ne spunea că ar fi bine să luăm o decizie care să ne încline spre acţiune şi spre acumularea de energie pozitivă, nicidecum să ne văităm de mila celor loviţi de soartă şi să ne lăsăm atraşi de contemplarea vieţii şi a necazurilor care stau la pîndă în jurul nostru.
Astăzi particip la o conferinţă despre educaţia adulţilor. Ideea principală se referă la modul în care trainerul este capabil să creeze un cadru în care să fie respectată demnitatea celor prezenţi în grupul de participanţi. Am mai fost la o conferinţă despre caracteristicile învăţării la adulţi – şi ne-a fost prezentată o experienţă referitoare la învăţarea elementelor de bază pentru utilizarea calculatorului de către adulţii vîrstnici (adică în principal ce trebuie să ştie părinţii sau bunicii celor plecaţi peste mări şi ţări, pentru a putea comunica la distanţă!). Cursul era gîndit să se desfăşoare online şi era pregătit de o echipă cu vîrsta medie un pic peste 23 de ani. Deci pornea de la ideea implicită că grupul ţintă cunoştea modul de parcurgere a paşilor pentru a accesa un curs online. Ceea ce în realitate este departe de adevăr. Deci iniţiativa trecea în viteză pe lîngă ţintă, chiar dacă o dată intrat pe prima pagină a cursului totul era prezentat vizual, cu explicaţii despre poziţia tastelor şi folosirea icon-urilor!
Există o mulţime de elemente care pot afecta demnitatea participanţilor din categoria considerată ca “older adults” - pornind de la aranjarea în sală, mărimea caracterelor, nivelul sunetului, şi alte aspecte care pot evidenţia anumite imperfecţiuni fizice ce pot apărea mai frecvent la anumite grupe de vîrste.
Deci trainerul care lucrează cu adulţi trebuie să considere şi aspecte legate de andragogie, dar şi de fiziologie a adultului, ca să nu menţionez competenţele generale şi specifice ale trainerului (sau ale formatorului, cum zice COR şi standardul ocupaţional de la noi)! Ar mai putea fi deschisă şi o discuţie despre diferenţele de gen la adulţii 45+, dar o las pe altă dată.
De mai mulţi ani (vreo zece) particip în echipe internaţionale de proiect şi îmi place să lucrez eu la lucruri noi, dar parcă şi mai mult îmi place să învăţ din ce fac alţii.
