O altă pildă …

Mi-am adus aminte de o alta poveste …

Care mi s-a intimplat mie – doar ca atunci cind am povestit-o (o singura data pina acum), mi s-a spus ca precis am gasit-o in alta parte si ca o folosesc fara sa dau credit autorului ….

Sper sa ma credeti, pentru ca s-a intimplat intr-adevar.

Pentru a o povesti, trebuie s-o iau insa  de mai de mult – de pe vremea tineretii mele – care din nefericire, s-a petrecut inainte de 1989 …

Poate ca cei din generatia mea isi aduc aminte de bancurile cu ingineri, de pe vremea lui Ceausescu. Eu nu prea tin minte bancuri, dar mi-au ramas vreo doua – trei in memorie (ca trainer, in unele situatii trebuie sa spun si bancuri, asa ca inevitabil exersez pentru a le tine minte). Asadar, unul dintre putinele bancuri pe care le stiu incepe cam asa: „Ce diferenta sau asemanare este intre un ciine si un inginer?”. Va las pe voi sa dati raspunsul …. (Cine nu-l stie, sa ma intrebe, ca-l mai tin minte!)

Doar ca eu (la acea virsta, cu pregatirea mea din acea scoala, cu acele manuale si cu acea conjunctura) nu eram de acord cu concluzia bancului, si incercam sa demonstrez suprematia inginerului in orice imprejurare … Chiar si acasa …

Asa ca tatal meu (un om exceptional, caruia ii multumesc pentru faptul ca mi-a deschis ochii si mintea) a decis sa-mi dea o lectie, in felul lui (care acum sta la baza a tot ceea ce fac eu in viata si in activitatea de trainer si consultant pentru imbunatatirea proceselor!).

Asadar, dupa acest preambul, iata si povestirea.

Intr-o dupa-amiaza, tatal meu m-a rugat ca a doua zi, cind ma intorc de la serviciu, sa trec prin piata si sa aflu cit mai costa un kilogram de cartofi.  Zis si facut; a doua zi am trecut prin piata, l-am intrebat pe primul taran care mi-a iesit in cale si care vindea cartofi cu cit ii vinde, am plecat linistita dupa ce mi-a spus, convinsa fiind ca am facut ceea ce mi s-a cerut. Cind am ajuns acasa, l-am anuntat dintr-o suflare care este pretul cartofilor in piata.  Mi-a multumit pentru informatie, dar mi-a mai pus o serie de intrebari la care nu am putut decit sa ridic neputincioasa din umeri – respectiv, citi tarani vindeau cartofi, daca mai vindeau si altceva decit cartofi, daca erau grupati sau rasfirati, si alte intrebari de acest gen. M-am ratoit un pic la el si i-am reprosat ca nu mi-a zis tot ce vrea sa stie, dar are pretentia ca eu sa-i ghicesc gindurile! M-am suparat pe el si am plecat.

Peste vreo citeva saptamini, iar m-a rugat sa trec prin piata si sa aflu cu ce pret se mai vind rosiile. M-am bucurat! Mi-am zis in gind – „Lasa, ca nu ma mai pacaleste el asa de usor!”.  Iar a doua zi, am baleiat toate tarabele unde se vindeau rosii, am facut analize si comparatii, stiam cite soiuri se vind, care este intervalul de preturi, cum erau asezate, daca erau mai multi tarani sau mai multe taranci care vindeau, si altele asemenea! Si am venit intr-un suflet acasa – sa nu cumva sa uit – si am inceput sa-i debitez tot ceea ce observasem in legatura cu rosiile. S-a entuziasmat si mi-a mai pus alte intrebari, mi-a multumit, m-a laudat, iar la sfirsit m-a intrebat: „Dar fructele cum se vindeau?” Parca mi-a cazut cerul in cap. Dar nu era niciodata posibil sa fie multumit? Si daca il interesau si fructele, de ce nu mi-a zis, ca tot ma dusesem la piata, nu?  Si iar m-am suparat si i-am reprosat ca nu stie ce vrea si ca nu apreciaza efortul meu.

Si apoi au mai  trecut citeva luni … Si la un moment dat iar m-a rugat sa trec pe la piata, ca sa aflu daca au aparut gutuile … Asa ca eu, fata fripta deja, am zis ca acum este momentul sa-i dau o lectie! Si m-am dus  – si am „fotografiat” totul in jurul meu – cite soiuri de fructe, legume si alte produse se vind, cine si cum le vinde, cit costa, prin ce se diferentiaza, si tot asa … Cred ca am facut cel mai bun si complet studiu comparativ din viata mea … Si am venit acasa decisa sa-i dau o lectie de profesionalism.  Doar ca nu m-a mai intrebat nimic. Iar cind l-am luat eu usor peste picior ca a uitat ce mi-a cerut, a fost momentul cind mi-a predat una dintre cele mai pretioase lectii din viata mea! Pentru ca mi-a spus : „Nu mai este cazul sa-mi spui nimic. Stiu ca de data asta ai raspunsuri la orice te-as intreba. Dar voiam sa ajungi sa vezi ce se afla in jurul tau si sa iti dai seama ca orice ai avea de facut, trebuie sa faci aproape perfect.” Pe moment am ramas interzisa! Eu, marele inginer, ce fel de examen mai trebuia sa dau acasa ca sa fie ai mei convinsi ca nu sint complet pe dinafara?!?

Dar acum pot spune ca daca unii zic despre mine ca fac bine ceea ce fac, este doar pentru ca parintii mei m-au invatat tot ceea ce stiu mai valoros si util in viata.  Si sper sa am foarte mult timp de-acum incolo sa le multumesc pentru tot ceea ce mi-au dat, fara sa-mi ceara in schimb decit sa fac bine ceea ce fac.

Cu drag,

Cristina

Lasă un comentariu

Filed under Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s