Călătoriile …

Îmi place foarte mult să călătoresc – îmi place emoţia pregătirii unei călătorii şi dorul de casă care mă copleşeşte imediat după plecare …

Îmi place să călătoresc în România – am văzut locuri, oraşe şi oameni pe care nu am putut mai apoi să-i uit.  Iată doar o amintire despre călătoriile mele prin România.

Acum cîţiva ani am fost în Deltă, cu un grup de străini.

Cum unii au ajuns cu întîrziere pe Otopeni, am plecat cu vreo 4 ore mai tîrziu decît ar fi trebuit, aşa că am ajuns în Tulcea aproape de miezul nopţii. Acolo ne aştepta un vaporaş, pentru a ne duce la hotelul plutitor în care trebuia să stăm o sătămîna. Cum orice începe rău continuă la fel (🙂 ), în plan era să mergem 30 de minute pînă la locaţia hotelului, dar a avut loc o schimbare de plan făcută de proprietarul hotelului, care s-a hotărît să amplaseze hotelul într-o altă locaţie, aflată la 3 ore şi jumătate de Tulcea …
Aşa că, într-o noapte de iunie fără lună, în care puteai foarte bine să-ţi bagi degetele în ochi fără să le vezi (eventul doar să le simţi, cînd era prea tîrziu), noi eram într-un vaporaş care avansa vitejeşte pe canal. Dacă te uitai în jur, după ce privirea ţi se obişnuia cu întunericul dens, la un moment puteai să zăreşti pe ţărm nişte pete mai albicioase, acolo unde coroana arborilor lăsa pe alocuri să treacă ceva raze palide şi să facă întunericul mai puţin întunecat, dacă mă pot exprima astfel. Şi cum mergeam noi aşa, toropiţi de oboseala (unii erau pe drum de peste 24 de ore deja) şi îngheţaţi pe punte de curentul  rece (mergeam cu viteză destul de mare), pentru că nu puteam să dorm (de frig), la un moment dat am văzut un om din echipaj, în partea cea mai din faţă a vasului (nu ma pricep la termeni marinăreşti – dar imaginea era ca în posterul cu ” Titanic”), care dădea de zor din mîna dreaptă, în care ţinea o ţigară aprinsă. Imaginea era stranie – agaţat cu stînga de marginea vasului, aplicat uşor în faţă şi dînd din mînă ca şi cum ţigara era lipită de degete şi nu putea să scape de ea ….
Nu înţelegeam – nu mi se părea un comportament de om normal, era spre 2 noaptea, eram pe un vas cu oameni tăcuţi şi încruntaţi, eram obosiţi şi speriaţi de întuneric …
Dar n-am avut curaj să iniţiez o revoltă pe vas, aşa că am tăcut şi am aşteptat, pe principiul „fie ce-o fi”.
Şi la un moment dat vasul a încetinit şi pe la 3 dimineaţa am coborît pe un ponton minuscul, la lumina firavă a unei lanterne, iar echipajul a venit cu noi la un mic dejun devansat. Iar după ce-am băut un ceai fierbinte, mi-am făcut curaj şi am întrebat despre gimnastica nocturnă de la bordul vasului. Răspunsul a fost că trecem prin zona încă neeliberată de epava lui Rostock, iar gimnastul era pilotul care comunica prin mişcarea ţigării aprinse manevrele de făcut pentru a o evita! Pot spune doar că efectul ceaiului a dispărut rapid şi am îngheţat la loc …

 Îmi place să călătoresc în lume şi deşi încă nu am ieşit din Europa, nu pierd speranţa ca într-o zi să pot pleca în America de Sud sau în cea de Nord, în Japonia sau în Australia – sau de fapt oriunde pe glob.

Voi reveni – că tare mai îmi place să-mi aduc aminte de călătoriile mele. Acum pregătesc o vacanţă în Portugalia. Cine îmi poate da ceva idei?

Numai bine tuturor,
Cristina.

Lasă un comentariu

Filed under Romania, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s