Despre facultatea de psihologie şi psihologi

Anul trecut am ajuns iar la facultate. Dacă la tinereţe am ales mai mult prin excludere, la maturitate era timpul să aleg din alte motive, legate de satisfacţia proprie. Am ales psihologia – iar ca formă de învăţare am ales învăţămîntul la distanţă, pentru că nu am ştiut de unde să obţin bursa care mi-ar fi permis să fac facultatea la zi. Bineînţeles că mi-am asumat riscurile legate de sistemul de educaţie din România – ştiam că va trebui să respect nişte reguli absurde, că va trebui să învăţ pe de rost, pe principiul „crede şi nu cerceta”.

Totuşi, nu mi-am închipuit că va fi atît de greu şi că vor apărea aşa multe frustrări, mai ales că era vorba de locul în care ar fi trebuit să existe cea mai mare densitate de persoane familiare cu modul în care gîndesc şi reacţionează ceilalţi!

Primele întrebări au apărut chiar de la parcurgerea procesului de admitere. Trebuia plătită o taxă, conform unei proceduri create la înfiinţarea departamentului ID, cînd în România încă nu exista un sistem relativ generalizat de plată sau comunicare prin Internet. Astfel încît am pierdut vreo patru ore doar pentru înscriere la ID – deşi totul se putea face extrem de simplu şi de rapid de la distanţă. Dar nu s-a putut, pentru că trebuia respectată metodologia de acum „x” ani. Că e bună sau nu, nu contează! Deci, „crede şi nu cerceta”!

Apoi a fost deschiderea anului universitar, moment festiv cu ocazia căruia ni s-a transmis că deşi unii ar zice despre studenţii de la ID că sînt de tip „second-hand”, noi nu ar trebui să ne simţim aşa! Extremă încurajare, cu o profundă încărcătură inspiraţională pentru cei care fac ceva eforturi ca să înveţe!

Tot atunci am avut a doua experienţă legată de organizare – nu s-au făcut poze, deşi ar fi fost de mare efect! Trebuiau distribuite mapele cu materiale şi contracte de semnat (presemnate şi multiplicate de cei de la facultate – deci niciun formular nu era semnat în original). Am crezut că mapele conţin contracte personalizate (toate datele existau deja în dosarele de înscriere), dar nu a fost aşa – fiecare şi-a completat datele personale, a semnat şi apoi a predat un exemplar devenit original, semnînd pe o listă de prezenţă. Doar că toate aceste operaţii s-au făcut într-o devălmăşie completă, deşi nu cred că organizatorii nu mai trecuseră prin astfel de situaţii. Pentru că preferă să aleagă numai versiunea cea mai simplă pentru ei, dar cea mai frustrantă pentru cei prezenţi pentru prima oară într-o astfel de situaţie. Interesant este că au avut grijă să ne anunţe ce NU trebuia să facem (pe baza experienţelor lor trecute şi neplăcute), ceea ce mie mi-a arătat modul în care gîndesc, ingrijorîndu-mă astfel pentru ceea ce urma să vină! Astfel, de exemplu, este vina studenţilor că nu ţin minte o regulă nescrisă dar repetată verbal de mai multe ori (referitoare la portalul creat pentru studiile ID), deşi mai simplu ar fi să se modifice acel portal pentru a filtra accesul pe o anumită pagină!

Mi-am luat inima în dinţi şi am continuat! Am printat materialele de studiu primite şi am început să citesc. Am constatat că unele sînt mai clare sau nu, mai scurte sau mai lungi. De asemenea, am observat că nu aveau cuprins, că numerotarea capitolelor nu era întotdeauna coerentă, că existau (la unii autori) numeroase greşeli de ortografie sau de exprimare. Nu ar fi fost nişte aspecte majore dacă ar fi existat posibilitatea de a edita materialele, numai că toate erau protejate, pentru a nu se „fura” inteligenţa autorilor.  De regulă recunosc dreptul de proprietate intelectuală, ca trainer înţeleg că este necesar să îţi aperi acest drept, dar nu am înţeles ce rost are să aplici regula de protejare a fişierelor care conţin doar text cu caracter general, fără contribuţii personale,  atîta vreme cît pe Internet oricum circulă aceeaşi versiune de material, uneori chair sub două nume diferite!?!! Drept este că mi-a luat ceva timp să caut şi să compar materialele, pentru a descoperi că în ultimii 3 ani autorii nu au făcut corecţiile şi îmbunătăţirile necesare. Şi iarăşi revin la experienţa de trainer – cum am fi evaluaţi de participanţi dacă am folosi materiale neactualizate de 3 ani? Răspunsul ar arăta că există o mare diferenţă de abordare, pornind în primul rînd de la respectul acordat participantului la un proces de învăţare.

Şi am trecut şi de prima sesiune (pentru care încă nu am primit toate notele, chiar dacă unul dintre examene a fost dat pe 24 ianuarie!). Probabil că este o problemă cu prelucrarea informaţiilor, într-un sistem în care există atîţia teoreticieni ai operaţiilor gîndirii! Cert este că în secolul 21, în România facultatea a rămas locul în care nu există decît învăţarea prin memorare şi evaluarea prin reproducerea celor memorate! (chiar dacă în cazul meu specific a existat o excepţie, pe care mulţi o preaslăvesc, deşi eu am altă părere!)

Iar experienţa de a învăţa prin memorare (de exemplu, curente şi şcoli psihologice, cu nume de psihologi şi anii între care au trăit, cu denumiri de cărţi şi ani de apariţie, cu experimente şi ani de realizare a acestora, etc. sau denumiri de părţi ale sistemului nervos şi de elemente componente – fără scheme, imagini, diagrame de corelare, etc.), a fost pentru mine de-a dreptul terorizantă. Iar rezultatele acceptabile la examen au fost posibile doar datorită materialelor suplimentare, deci aş putea spune că materialele protejate primite au avut un rol minimal ca suport pentru învăţare!

Deci, în rezumat, aceasta a fost experienţa primului semestru de facultate în anul universitar 2009-2010.

Şi pentru că poate că nu era de-ajuns experienţa cu reprezentanţii facultăţii (toţi psihologi), mai trebuie să spun cîteva cuvinte despre colegi (viitori psihologi). Ceea ce mă uimeşte este imaturitatea şi agresivitatea multora dintre ei. Dat fiind că oportunităţile de a ne cunoaşte sînt oarecum reduse, chiar dacă există anumite grupuri (fie pentru că se cunoşteau dinainte, fie pentru că este vorba de persoane mai extrovertite), avem ocazii de a afla unii despre alţii sau de a intra în contact doar la distanţă. Iar aici apar reacţii uneori halucinante, de o violenţă greu reprimată, pornind de la situaţii de regulă nesemnificative sau foarte puţin relevante. Supărări, frustrări, jigniri, judecăţi de valoare făcute pe baza a două – trei cuvinte, toate ar trebui poate studiate şi interpretate de psihologi!

Eu am ajuns la psihologie pentru că în timpul acţiunilor de training m-am confruntat de multe ori cu situaţii pe care nu am ştiut cum să le gestionez şi de multe ori m-am suspectat că reacţia mea nu a fost cea mai adecvată. Şi mi-am dorit să ştiu mai multe, în speranţa de a nu mă mai afla în situaţii necunoscute. Am ales psihologia şi dintr-o altă cauză – ca „şef” într-o anumită perioadă a vieţii mele, am citit şi am încercat să aplic în practică cele citite, pentru a îmbunătăţi rezultatele obţinute. Astfel am verificat pe pielea mea că soluţiile propuse în majoritatea cărţilor au o aplicabilitate extrem de redusă, de preferinţă doar pentru situaţia şi contextul în care au fost identificate, şi orice generalizare sau extrapolare are şanse foarte mici de reuşită. La început am crezut că eu sînt de vină, pentru că sînt doar amator şi nu înţeleg suficient de bine ceea ce ar trebui făcut. Iar prin aprofundarea studiilor am sperat că îmi voi putea îmbunătăţi activitatea şi satisfacţia faţă de rezultatele obţinute.

De la aceste aşteptări, m-am trezit într-un mediu cu o mulţime de restricţii, cu comportamente şi reacţii care nu au legătură cu ceea ce credeam eu că ar trebui să fie comportamentul unui psiholog!

Şi aşa am ajuns la concluzia că şi a fi psiholog se consideră a fi doar o ocupaţie, nu o vocaţie! Adică psihologul are orar de funcţionare (de la 9 la 17, de exemplu!), ca în orice ocupaţie competenţa înseamnă teorie+deprinderi+atitudine (iar la nivelul celor cu statut de profesori pe care i-am cunoscut în acest prim semestru cam lipsesc ultimele două! ), astfel fiind clar că între teorie şi practică este o diferenţă la fel de mare ca cea din vestitul proverb că trebuie să faci doar ce zice popa, nu şi ce face el!

După aceste poveşti despre relaţia mea cu facultatea de psihologie, ajung în sfîrşit şi la ultima parte a titlului – legată de psihologi…

Se presupune că cine are o problemă pe care nu o poate depăşi singur, are alternativa de a face apel la un psiholog, pentru a se simţi mai bine … Cred că fiecare a avut măcar un moment de cumpănă cînd a simţit că nu mai poate continua, cînd nu a crezut că mai are energie suficientă pentru a ieşi la liman … Cel puţin în filmele americane am văzut cum un psiholog te poate recentra şi reîncărca cu energie … Iar cu această imagine în minte poate că multora ni se pare că psihologul este cel care are soluţii, care este capabil de încredere şi empatie ….

Iar aici apare problema mea legată de credibilitatea psihologului, pentru că nu mă pot abţine să-mi pun o serie de întrebări (după ce am citit despre biografiile unor psihologi vestiţi şi după ce am trăit şi eu destule în viaţa mea – chiar dacă nu a fost vorba de nişte situaţii foarte dificile prin comparaţie cu ce citesc acum, ele totuşi au declanşat pentru mine nişte momente critice). Iată cîteva astfel de întrebări:

  1. Cum poate fi credibil un psiholog specializat de exemplu în terapia cuplului, fără să poată face dovada unei vieţi de cuplu exemplare pe o durată măcar medie?
  2. Cum poate un psiholog foarte tînăr (sub 30 de ani, de exemplu) să inspire încredere unui adult mai vîrstnic (nu pun în discuţie tinereţea biologică, ci doar lipsa unor experienţe de viaţă compatibile cu ceea ce a trăit cel care are nevoie de explicaţii)?
  3. Sau cum poate un psiholog să înţeleagă ceva ce nu a trăit, ceva ce nu este specific mediului în care s-a format şi trăieşte, doar pentru că a citit sau a văzut la alţii, şi în teorie totul i s-a părut clar?

Mai am multe de învăţat, de citit şi de trăit pentru a găsi răspunsuri la preocupările mele. Mulţi poate mă vor combate (dacă cineva se va obosi să citească despre ce mă doare pe mine!). Cert este că pentru mine psihologia este doar un fel de ştiinţă ocultă care funcţionează doar atunci cînd fiecare îşi găseşte perechea providenţială într-o anumită situaţie. În rest, orice abordare integralistă şi generalizatoare suferă de un empirism debordant, care are doar meritul de a evidenţia excepţiile de la regulă.

Azi a venit ziua pesimismului, după ce mi-a trecut tristeţea … Sper să vină şi ziua iluminării…
Aştept critici sau încurajări …
Cu drag,
Cristina

25 comentarii

Filed under psihologie, relatii umane, Romania, training

25 responses to “Despre facultatea de psihologie şi psihologi

  1. La Oradea la ”zi” e cu totul altă mâncare de peşte. Am terminat anul ăsta şi-acum am intrat la master. Dacă ar fi să aleg încă o dată tot aici aş da. A fost super.

    Apreciază

    • Mă bucur să aud că există și situații bune! Poate că așteptările mele au fost prea mari – eu lucrez ca trainer din 1996, așa că sînt foarte sensibilă la tot ceea ce ține de ABC-ul muncii cu „învățăceii” și tind să-i evaluez foarte critic pe cei care nu au entuziasmul necesar pentru a-i implica pe oameni în procesul de învățare. Au fost și la noi lecții pe videoproiector – în marea majoritate. Am avut materii interesante, eu am învățat doar 5-6 ore pentru fiecare examen în sesiune și am luat note destul de bune cu efort minim, am lucrat acasă la teme diverse, am dat de științele cognitive – care au devenit pasiunea vieții mele… Dar organizarea a fost execrabilă, multor profesori le lipsea pasiunea (sau nu erau capabili să ne-o transmită nouă), orgoliile și unele tulburări de personalitate erau, dimpotrivă, mult prea vizibile la unii dintre ei …

      Apreciază

  2. Buna, am observat ca postarea e din 2010 si ca au trecut 5 ani de atunci, dar sper sa mai fie cineva pe aici care sa-mi raspunda.. In acest articol ai prezentat facultatea la care ai fost iar majoritatea opiniilor sunt negative. Ai putea sa imi spui si despre ce facultate este vorba? Chiar nu as vrea sa apuc si eu la o astfel de facultate, poate chiar la aceeasi.

    Apreciază

    • Este doar o opinie și nu te lăsa influențată prea tare de ea! Am avut insă colegi extraordinari, care și-au schimbat viața și acum fac ceea ce le place, deci finalul nu a fist unul negativ! Iar în cinci ani cred că s-au întîmplat o mulțime de schimbări!
      Deci mult succes oriunde ai alege să mergi!

      Apreciază

  3. Poate ca ar fi bine sa stim la ce Universitate s-au intamplat acestea, ca sa fie de ocolit. Eu, de ex., ma gandeam pentru la toamna sa ma inscriu la o facultate de psihologie. Sper sa nu nimeresc aceeasi Universitate.

    Apreciază

  4. nico

    Am revenit dupa un an de facultate de psihologie, o facultate privata, si pot spune ca sunt foarte multumita de calea pe care am ales-o, simt, stiu ca nu am gresit cand am pornit pe drumul psihologiei. Nu stiu daca e noroc, dar profesorii pe care i-am avut anul acesta si-au dat interesul intru toate si au avut grija sa ramanem cu ceva dupa un an de facultate. Astept cu nerabdare anul II. Un element cheie pe care l-au subliniat toti profesorii mei este lectura individuala : carti bune sau mai slabe, toate sunt la fel de utile si semnificative.
    Va doresc tuturor sa aveti parte de facultatea care se potriveste sufletului vostru.

    Apreciază

    • philean

      Bine ai revenit, Nico!
      Mai ales că veştile sînt excelente!
      Psihologia este fascinantă, ca multe alte ştiinţe, de fapt! Iar dacă şi oamenii care intermediază accesul la cunoaştere sînt interesanţi şi pasionaţi, atunci combinaţia este perfectă. Mă bucur mult şi multumesc pentru urare!
      Pe curînd (sper),
      Cristina

      Apreciază

  5. 7soapte

    „Sau cum poate un psiholog să înţeleagă ceva ce nu a trăit, ceva ce nu este specific mediului în care s-a format şi trăieşte, doar pentru că a citit sau a văzut la alţii, şi în teorie totul i s-a părut clar?”
    Sa facem abstractie de faptul ca se numeste psiholog si sa-l pivim ca pe o alta persoana(un prieten).Pentru a profesa este firesc sa fie absolvent al unei facultati de profil,sa aiba o specializare…etc.As reformula un pic intrebarea si as spune: cum poate un alt om sa inteleaga ceva ce nu a trait…”.Un psiholog are in plus studiile ce-i faciliteaza dreptul de a profesa,insa in esenta acea persoana are profunzime,echilibru,echilibru,dorinta si EMPATIE.Imi este greu sa cred ca nu te-ai implicat vreodata in problemele altora astfel incat sa le poti simti frustrarile,durerea,starile …si in acelasi timp sa te poti detasa,sa ramai lucid astfel incat sa poti ajuta.Aici exista doua aspecte ale problemei: ceea ce stii ca este bine,moral,(poate chiar ceea ce ai invatat) si ceea ce stii(cunoscand prietenul in cauza) ca poate face acea persoana in contextul respectiv.Daca am face abstractie de context,toti am fi „vindecati” dupa acelasi tipar(cel invatat)evident! Insa nu toti putem urma cu usurinta o anumita cale.Atributia ta ca psiholog este de a contrui profilul acelei pesoane si de a descoperi calea cea mai eficienta si optima spre vindecare….Este o munca de detectiv,insa o putem asemui si cu una de ghicitor in tarot :))ca sa ne distram un pic.Evident ca psihologia lasa loc de interpretare,asa cum spunea cineva mai sus,si asta pentru ca niciodata pacientul nu va fi FIX.Ca psihologi lucram nu cu obiecte statice ci cu o materie vie,schimbatoare,interpretabila!!! :)Cel de-a treilea aspect ar fi parerea proprie.Nici noi nu suntem perfecti si este firesc sa trecem informatia prin prisma gandirii noastre.
    2.”Cum poate fi credibil un psiholog specializat de exemplu în terapia cuplului, fără să poată face dovada unei vieţi de cuplu exemplare pe o durată măcar medie?” Aici este clar ca intervine tentatia de a judeca!Asa cum psihologul are datoria de a depune efortul intelegerii in profunzime a pacientului fara a-l judeca,asa si tu(ca pacient,prieten,persoana din afara)poti face acest lucru.Casnicia unui psiholog nu depinde numai de el,asa cum,sanatatea mentala a pacientului nu depinde numai de el insusi in majoritatea cazurilor!Un psiholog nu este un om perfect la care mergem pentru ca acesta sa ne invete cum sa traim,ci este un om cu un echilibru dobandit,cu toleranta,rabdare,meticulozitate,tact…etc,o persoana ce va alcatui o strategie(in functie de temperamentul si caracterul tau) pentru a te ajuta sa invingi starile de rau prin care treci.O persoana menita sa reconstruiasca prin reflex anumite reactii de care esti lipsit.Este un proces mental,spiritual si biologic la care iti asumi sa te expui.Il putem compara usor cu un medic….care inceraca prin recompunerea unor retete sa gaseasca calea optima de tratament.Psihologul este persoana cu doze(de sentimente,senzatii,reactii)mult mai echilibrate decat ale pacientului,indiferent daca cel dintai are sau nu o casnicie fericita!Nu intamplarile din viata nostra constituie problemele cele mai grave,ci modul nostru de abordare.Logica noastra nu corespunde cu logica Universului,ca atare multi dintre noi nu pot gasi nimic bun intr-o intamplare ce-i face sa sufere….
    3.”Cum poate un psiholog foarte tînăr (sub 30 de ani, de exemplu) să inspire încredere unui adult mai vîrstnic (nu pun în discuţie tinereţea biologică, ci doar lipsa unor experienţe de viaţă compatibile cu ceea ce a trăit cel care are nevoie de explicaţii)?” Cum spuneam mai sus,este vorba despre empatie,altruism si evident intuitie.De altfel,putem introduce aiic si altruismul.Pacientul,fie el varstnic,cu o bogata experienta de viata,vine la psiholog intr-un moment tulbure al vietii sale.Chiar daca acest psiholog nu are un palmares de trairi de situatii in trecut,detine luciditatea de care pacientul are nevoie,cosntituie intelegerea,echilibrul,poate induce speranta,motivatia!Sunt multe metode prin care un pacient poate fi sustinut!Extrem de multe.Nu este necesar ca psihologul sa fi trait toate cele traite de pacient,situatii similare,sau ca simtamintele si reactiile lui din viata cotidiana sa corespunda cu cele ale pacientului!!!Psihologul are datoria de a se dezbraca de acestea in momentul in care construieste profilul pacientului.Este ca si cum ai intrepreta un rol,intri in pielea personajului,te afecteaza,il intelegi,intuiesti ce simte si chiar simti la o anumita intensitate frustrarile lui.Aceasta este empatia!O data efectuat acest profil,psihologul se poate detasa si analizeaza reactiile pacientului astfel incat sa alcatuiasca schema de tratament.
    Iti doresc mult succes pe viitor,incearca sa nu te canonizezi,sa nu judeci si sa nu te intrebi de ce,ci doar sa simti de ce!🙂 Mult,mult succes!
    Ioana.

    Apreciază

    • philean

      Buna, Ioana!
      Să nu creză că aş avea ceva contra psihologilor sau psihologiei! Dar clar am ceva cu impostura, incompetenţa, lipsa de măsură în luarea deciziilor care îi afectează pe ceilalţi! Dacă este vorba de propria persoană, atunci doar liberul arbitru este cel care te poate guverna – faci ce crezi, simţi, doreşti – şi îţi dau dreptate în tot ce ai scris în comentariu. Dar dacă prin ceea ce faci ai un impact asupra altuia, şi mai cu seamă a unuia care deja se confruntă cu un dezechilibru, atunci eu cred că ar fi cazul să existe o mai mare autoconstrîngere, chiar dacă totul vine din dragostea de oameni şi din cele mai bune intenţii.
      Eu am devenit foarte precaută, mai ales ca urmare a experienţelor de viaţă – ale mele şi ale celor care mă înconjoară. Şi nu m-aş lăsa vreodată pe mîna cuiva care nu este credibil în ceea ce susţine – iar aici nu ar trebui de fapt să intervină doar o părere din exterior, ci mai ales deontologia celui care oferă servicii, indiferent de domeniu. Iar dacă deontologia nu funcţionează, este semn de incompetenţă şi impostură, numai că nu toţi se prind la timp, ca să evite respectivele persoane.
      Dar nu cedez – şi voi încerca să urmez sfaturile tale!
      Mult succes şi ţie şi sper să ne mai auzim cu bine!
      Cu drag,
      Cristina

      Apreciază

      • Andrada

        Ca sa fii un psiholog bun,nu e nevoie doar de studii. E un ,,dar ” de acolo de Sus ,pe care unii oameni il au .Trebuie sa ai rabdare ,sa empatizezi ,sa iti pese…etc. Daca te duci la un psiholog care practica meseria doar pentru bani ,atunci, te duci degeaba .Dar sa stii ca exista oameni care fac asta pentru ca e in firea lor (asa sunt ei construiti – nu pot sta departe de oameni).Fac facultatea nu pentru o diploma ,ci pentru a fii siguri ca spun ceea ce trebuie. Daca au primit ,darul ,de ai intelege pe altii ,ar trebui sa faca ceva folositior cu el .Daca ai gasi psihologul potrivit atunci nu ai mai gandi asa . Eu nu sunt psiholog ,dar imi doresc sa devin si sper ca oamenii sa aiba incredere.

        Apreciat de 1 persoană

  6. Daniela C.

    Hello!
    Observ că ultimele comentarii pe acest subiect au fost scrise în august 2010, deci acum 8 luni!! Doamne, sper să mai fie cineva pe aici, căci am şi eu o dilemă şi aş vrea să mă ajute cineva. Pe scurt – şi tragic – e cam aşa:
    În liceu mi-am dorit foarte mult să fac facultatea de psihologie. Am studiat de una singură şi fiind f. influenţată de filmele americane voiam să fac ceva gen Profiler, Dosarele X. etc. Dincolo de partea aceasta penibilă pe care o recunosc şi eu, de când eram mică (aprox. 12-13 ani) eram fascinată de persoanele nebune pe care le vedeam pe stradă, îmi doream să mă apropii de ele şi chiar stăteam de vorbă. Pur şi simplu mă fascina adâncimea gândurilor lor pe care cu greu o puteam urmări. Asta ca o înclinaţie nativă, să zic.
    Apoi, când a fost momentul să dau la facultatea de psiho n-am dat. Din laşitate, de proastă, nu ştiu!! Cert e că n-am dat.
    Am dat în schimb la o altă facultate care mi s-a părut mie „mai uşoară” şi cu care am dat-o în bară până la urmă pentru că am avut probleme cu acreditarea. Uf, şi epopeea continuă!…
    Acum mă pun în situaţia de a da la o altă facultate – ca să-mi recuperez situaţia şi dat fiind că la psiho au forma ID (singura unde mă pot duce acum) mă gândeam să dau la ea, că tot n-am dat când a trebuit!
    Ideea e că … mi-e frică. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dacă acesta este lucrul pe care-l aştept de mult sau nu. Dacă va fi bine sau nu, dacă voi regreta sau nu.
    Habar n-am ce să fac.
    Nu cred că mă poate ajuta nimeni decât eu.
    Dar apreciez părerile voastre.
    Mersi,
    Daniela

    Apreciază

    • philean

      Buna, Daniela, şi bun venit!
      Eu sînt pe-aici adesea, chiar dacă nu am avut timp să continui serialul cu păţaniile mele la facultatea de psihologie! Am terminat sesiunea de iarnă din anul 2, deci am trecut de jumătate!
      Iar în ceea ce priveşte ezitările tale, eu m-aş înscrie fără grijă – aş pierde ceva timp, taxa de înscriere şi eventual prima rată, iar dacă chiar nu mi-aş găsi nicio motivare să merg înainte, aş renunţa, după ce m-aş convinge că nu-i de mine. Altfel, aş trăi mereu cu sentimentul că nu am încercat!
      Chiar dacă există o mie de amănunte pentru care nu îmi place 100% ce se întîmplă, tot am învăţat cîte ceva, mai întîi despre mine şi apoi despre ceilalţi.
      Doar tu poţi ajunge să decizi ce-ţi doreşti să faci în continuare, aşa că nu te lua după mine! Eu decid pentru mine şi nici nu intenţionez acum să devin psiholog, ci îmi doresc deocamdată să ştiu mai multe. Mai vorbim peste ceva timp şi mai vedem ce vom fi făcut!
      Succes în toate şi numai bine
      Cristina

      Apreciază

  7. diana

    draga nico, psihologia nu-si propune sa separe sufletul de trup si de minte, in psihologie sunt mai multe curente, multe pareri si opinii, dupa ce termini fac. de psihologie ai posibilitatea sa alegi cu ce iei iti doresti sa pleci la drum.
    din pacate in psihologie sunt multe idei care intra in contradictie cu regulile crestine, ar trebuie sa selectam. eu am avut toate acele experiente neplacute de care vorbeste cristina, atat in legatura cu profesorii, cat si cu psihologii, dar le-am depasit.
    am fost foarte dezamagita de profesorii din facultate si de modul in care am fost tratati, am fost dezamagita si de principiile pe care le au psihologii(unii), dar am inteles ca trebuie sa-mi construiesc propriul drum si propriile principii, ca nu trebuie sa repet ceea ce nu mi-a placut la altii. mult succes celor care urmeaza cursurile facultatii de psihologie, si cel mai important lucru pe care trebuie sa-l invete este tacerea, si nu uitati psihologul este un om, nu este DUMNEZEU. Aceasta este imensa greseala pe care o fac psihologii, incerca sa-l suplinesca pe Dumnezeu, psihologul trebuie sa isi recunoasca limitele, sa directioneze pacientii(clientii)catre specialistii care au competenta in functie de problemele pe care clientii le au. poti lucra multe sedinte cu un pacient in depresie, dar daca acesta are ganduri suicidare cel mai bun specialist pentru el este preotul(duhovnicul). eu am fost de multe ori dezamagita, dar de fiecare data am luat-o de la capat, astazi pot spune ca s-a meritat lungul drum de cautari, de intrebari, pentru ca inlantuirea lor a dus la multe transformari…si am invatat ca renuntarea te inalta si toleranta te inbogateste, si am mai invatat sa am curajul sa fiu eu insami…

    Apreciază

    • philean

      Multumesc pentru ajutor, Diana!
      N-as vrea sa creada cineva ca am scris articolul doar ca sa critic si sa ii descurajez pe viitorii studenti! Am scris in speranta ca cei care vor citi vor avea idei de imbunatatire si de ocolire a obstacolelor care apar la tot pasul. In aceeasi idee am scris si mai multe articole despre Lean in educatie (http://leanromania.wordpress.com/lean-in-servicii/lean-in-scoli-1) – pentru ca ar exista si solutii, daca ar exista ceva interes si niste reguli mai bune in sistemul de educatie.
      Deci multumesc pentru ce ai scris – facultatea este doar un punct de pornire pentru invatare si progres personal, nu un obiectiv de bifat in viata noastra. Deci greul incepe dupa facultate, doar ca unii se incapatineaza sa perpetueze niste metode absurde de predare si evaluare, astfel ca fac sa fie greu si pe durata facultatii…
      Sper sa ne fie mai bine.
      cristina

      Apreciază

  8. Nico

    ceea ce voi spune in urmatoarele randuri sunt strict opinii personale, deci subiectivitati.
    eu am citit cateva carti de psihologie care vizau si cititori nespecializati si pot spune ca m-au ajutat atat in autocaracterizare cat si in interactiunea cu celelalte persoane, cum sa actionez eu si cum sa ii ajut pe altii sa reactioneze corespunzator in anumite situatii.
    anul acesta incep facultatea de psihologie si nu am prea multe asteptari de la oameni, dar am asteptari de la mine si de la ceea ce pot face.
    intr-adevar e greu fara un profesor bun, dar daca iti doresti din suflet poti sa faci ceea ce vrei si iti place.
    imi pare rau pentru experientele neplacute traite. eu cred ca ceea ce au zis profesorii despre invatamantul la distanta nu e doar ceea ce cred altii ci mai ales ceea ce cred ei in esenta, asta determinand si atitudinea dezinteresata atat pentru consolidarea colectivului cat si pentru asigurarea materialelor.
    poate voi reveni cu un comentariu dupa cateva saptamani de scoala, cu o parere relativ obiectiva de la fata locului.
    sa crezi ca poti sa separi sufletul de trup si de minte e cea mai mare prostie.

    o zi buna

    Apreciază

    • philean

      Buna, Nico!
      si multumesc pentru comentariu – si eu citisem citeva carti inainte de a lua decizia de a merge la facultate, chiar am incercat sa aplic din ceea ce
      citisem, dar imi doream sa nu mai fiu amator si speram sa incep sa devin un profesionist in domeniu.
      Si DA, ai dreptate – totul depinde de cel care vrea sa faca ceva anume, pentru a reusi sa obtina ceea ce isi doreste, chiar daca mediul nu este cel mai generos cu putinta.
      Mult succes in continuare si sper sa ne mai auzim.
      cristina

      Apreciază

  9. Pingback: Lean în şcoli (2) « LeanRomania Weblog

  10. Andy

    intr-adevar, trista situatie in facultate…dar cred ca este o stare de fapt in majoritatea facultatilor din Ro.

    daca tot ai ales invatamantul la distanta, de ce nu te-ai orientat catre alte tari? nu stiu situatia acreditarii, dar impresia mea este ca nu vrei sa profesezi in domeniu, ci sa iti inbogatesti activitatea curenta…

    experienta pe care o am cu psihologii din Ro este pe jumatate pozitiva, primul psiholog la care am fost, cu varsta sub 30 de ani, mi-a marturisit ca natura intrebarilor mele il depaseste, si pe jumatate negativa, caci m-a recomandat la o colega „cu mai multa experienta” al carei abordare profesionala era similara cu descrierea ta a profesorilor de la facultatea amintita, la care am renuntat foarte repede…

    pana la urma, si beneficiarii serviciilor de specialitate au nevoie de o capacitate mai mare de evaluare a calitatii acestora, altfel fenomenul „psihologului Cristian Andrei” va evolua nestingherit…

    Apreciază

    • philean

      Multumesc pentru comentariu – din fericire am cunoscut si doua persoane care mi-au placut – adica profesoare de scoala veche – cu respect fata de viata academica, exigente, dar cu spirit tinar si pline de pasiune. Am cunoscut de curind si un psiholog cu experienta – o doamna curata la suflet si care nu si-a pierdut inca inflacararea adolescentina fata de viata si de oameni …
      Desi inca mai cred ca psihologia nu are mai nimic obiectiv si stiintific in ea …
      Deci din fericire mai exista sperante …

      Apreciază

      • AndyFe

        speranta e o alegere pana la urma…si un lux in ziua de azi🙂

        apropos de facultati in alte tari, ai ceva informatii despre metodologia de acolo, programa, abordari?

        Apreciază

  11. davidutza

    da, interesanta experienta!
    anul acesta intentionez sa ma inscriu la facultatea de psihologie..ca se pare ca nicio facultate nu-mi va satisface setea de cunoastere a omului…am absolvit facultatea de stiinte economice, anul acesta si masteratul in domeniu..si nu-mi ajunge..mai vreau inca!
    Vreau sa excelez in domeniul psihologiei, vorba vine..ca din pacate este o facultatea care nu-ti asigura un viitor prea stralucit..pasesti entuziast pe treptele facultatii sperand ca dupa absolvirea ei ti se va pune lumea la picioare..
    Realitatea e trista..psihologi sunt multi..facultatea nu e atat de interesanta asa cum speri cand te duci la admitere..multi profesori, fiecare cu interpretarile proprii..Am ajuns la concluzia ca psihologia este stiinta interpretarilor pe baza unor analize indelungate a anumitor tipologii de oameni, care are la baza partea teologica pe care se zbat sa o inlocuiasca cu latura psihologica..omul nu are suflet, el are psihic..Sunt trista caci si psihologia ca orice lucru din viata noastra are si parti pozitive si parti negative..Ideal e sa vedem jumatatea plina a paharului..sa ne indreptam cu sufletul spre cei care au nevoie de noi..cu dragoste, cu bunatate, cu intelegere..si totusi pentru asta nu ne trebuie diploma de licenta in psihologie..Un prieten bun care are un echilibru emotional ok si te asculta atunci cand ai o problema te ajuta mult mai mult ca psihologul..prietenul te asculta, iti permite sa plangi pe umarul lui..te poate asculta ore in sir si nu te costa niciun ban..la psiholog stai 50 min si platesti..Sa iubim, sa nu renuntam la prieteni, sa nu fim rai cu ceilalti..Cu toate acestea vreau sa urmez psihologia..poate sa ma dedic persoanelor cu probleme speciale..ele chiar au nevoie de oameni pregatiti in domeniu, pentru terapie..
    Sper sa reusesc ce imi propun..pana atunci ma multumesc sa fiu economist la o firma unde lucrez de mai bine de 2 ani..

    Apreciază

    • philean

      Buna, Davidutza
      multumesc pentru impartasirea gindurilor tale. Chiar daca nu este ceea ce as fi dorit, macar am ocazia sa citesc si sa observ multe, plus ca inca o diploma iti ofera un plus de credibilitate …
      Si pe masura ce trece timpul, ma conving din ce in ce mai mult de prevalenta liberului arbitru in luarea deciziilor de catre fiecare, precum si de aplicarea principiului conservarii energiei in natura umana. Cum cred in empatie si in ajutorul uneori inconstient pe care ti-l da un strain, sau in raul pe care-l face cu nonsalanta un psiholog care aplica ce stie din carti, crezind ca daca autorii au avut succes, la fel se va intimpla si in cazul pe care-l abordeaza la un moment dat!
      Poate ar fi timpul sa ne intoarcem la abordarea holistica si sa unificam lumea materiala cu cea spirituala.

      Apreciază

  12. C. B.

    Draga Cristina… „ce nu te omoara, te intareste”. Observ ca tu esti o fata prea inteligenta pentru mizeria sociala in care ne scaldam. Poate ca tocmai tu ai menirea sa luminezi unele capete din tarisoara asta. Imi place cum gandesti.

    Apreciază

    • philean

      Multumesc pentru aprecieri, dar eu ma consider doar un om normal. Cineva imi spunea ca am sansa de a avea un grup tinta enorm, daca tot vreau sa dau servicii! Altcineva imi spunea ca probabil intr-o viata anterioara am fost misionar …
      Nu-mi doresc decit sa ma simt bine cu mine si cu ceea ce fac.
      Numai bine,
      cristina

      PS Iar logo-ul meu este „mai placut, mai bine, mai repede” (drept este ca nu neaparat si mai ieftin!)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s