O poveste nouă şi una ceva mai veche …

Să încep cu povestea mai nouă …

Azi am ajuns să mă uit la TV pe la ora 16:08, din întîmplare, şi am dat peste o discuţie între un senator (în partea de jos a ecranului era trecut numele acestuia) şi trei persoane fără nume (gazdă şi invitaţi auto-intitulaţi ziarişti) care se coalizaseră şi săreau uneori pe rînd şi şi mai des deodată cu gura pe senator. Am prins ceea ce povestea acesta – şi anume că observase maşina în care era Geoană, însoţită de o maşină de la SPP, care au trecut pe roşu, cît pe ce să atingă un copil aflat la trecerea de pietoni, şi care ar fi vrut să treacă strada (fiind verde pentru pietoni!).

Pornind de la această istorisire şi de la modul în care se circulă în Bucureşti, discuţia a ajuns la necesitatea de a respecta legile şi drepturilor celorlalţi din trafic. S-a ajuns apoi şi la propunerea legislativă referitoare la amenzile de circulaţie care să fie diferenţiate în funcţie de veniturile celor care comit contravenţii în trafic. Şi din acest moment discuţia a fost practic sechestrată de cei trei „ziarişti”, care s-au transformat brusc în apărătorii „drepturilor” celor importanţi sau  doar tari – cu remarci de genul „Doar n-o să stea al doilea om din stat la semafor, că este important şi se grăbeşte că are multe de făcut!” sau „SPP-ul are cei mai buni oameni, dacă au trecut pe roşu ştiau ei ce fac, că au experienţă!”, şi altele de acelaşi gen. Iar senatorul tot încerca să spună că este vorba de fapt de nişte principii, că cele două maşini nu erau în misiune, că nu aveau girofar sau alte însemne, că nu aveau legal derogare de la respectarea legii, că este misiunea celor cu funcţii importante să acţioneze ca nişte modele –  tocmai pentru că sînt foarte vizibili şi că mulţi le copiază modul de a fi, indiferent de funcţia, cît de mică pe care ajung să o ocupe la un moment dat … Nu aveau cei trei urechi să audă şi nici cap liber de prejudecăţi sau măcar bunul simţ să-l asculte pe cel pe care-l chemaseră la emisiune (nu pentru a-l asculta, ci probabil doar pentru a nu se plictisi vorbind doar între ei!).

Iar aici fac legătura cu povestea mai veche pe care aş vrea să o spun …  Era prin 2003 sau 2004, oricum nu este foarte relevant anul. Eram la CES, ca reprezentant al unui patronat, alături de alţi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi ai guvernului, la o întîlnire cu reprezentanţi ai Uniunii Europene, la nişte discuţii legate de absorbţia fondurilor comunitare în România. Cum spuneam, nu contează anul – şi acum situaţia este la fel de tragică precum era înainte de aderare, ba chiar este mai rău, în ceea ce priveşte utilizarea banilor europeni. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Ci despre altceva. La întîlnire erau prezenţi şi ziarişti trimişi de diferite publicaţii sau televiziuni. Doar că discuţiile erau foarte tehnice, iar participanţii fuseseră invitaţi tocmai pentru experienţa lor şi capacitatea de a contribui la găsirea cauzelor pentru situaţia nu tocmai bună. Aşadar se vorbea în „limbajul de lemn” al managementului programelor cu finanţare nerambursabilă, iar, după vreo oră de discuţii neinteresante pentru „ziarişti”, a ridicat mîna o jună domnişoară şi a cerut cuvîntul. Iar cînd a fost invitată să vorbească, s-a ridicat ostentativ de pe scaun (1,80 m, blondă, dimensiuni de manechin, picioare lungi şi fustă minusculă – practic prototipul pentru toate stereotipurile despre inteligenţa persoanelor cu astfel de apariţie) şi a spus apăsat: „Eu aici sînt Presa şi vă pot spune că Presa nu înţelege nimic din ce vorbiţi! Aşa că pentru a respecta dreptul la informare al cetăţenilor, trebuie să aveţi grijă să vorbiţi pe înţelesul Presei!” (Am reprodus din memorie, dar chiar şi aşa, măcar de prima parte a enunţului sînt sigură că este 100% reprodusă corect!). Bineînţeles că cei din sală au rămas stupefiaţi de cele auzite, dar unul din sindicaliştii prezenţi a avut o reacţie imediată – poate singura afirmaţie a unui sindicalist cu care am fost şi eu de acord vreodată! Astfel, răspunsul lui a fost: „Dragă domnişoară, noi nu avem nicio vină că Presa e proastă! Iar scopul nostru aici este cu totul altul, nu să-i explicăm Presei ceea ce nu înţelege!”

Iar în încheiere, ce aş mai putea spune? Cum ar zice Pesimistul, mai rău nu se poate! Sau cum ar zice Optimistul, ba se poate, dacă au trecut mai mult de 5 ani şi nimic nu s-a schimbat, ba chiar parcă degenerează încontinuu.

Şi am ajuns la profesionalism şi la atitudine (sau la lipsa de ….). Cineva întreba odată dacă am reuşi noi vreodată în România ca în loc de 10 motive pentru care o idee nouă nu se poate aplica să găsim măcar o soluţie pentru a o accepta şi a o pune în lucru.

Ce credeţi?
Cu drag,
Cristina

Lasă un comentariu

Filed under Europa, Romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s