Despre mica hoţie neconştientizată sau ce ne-ar mai ramîne de făcut în România

Lucrez, şi cînd lucrez am nevoie de un zgomot oarecum plăcut, care să mă ajute să mă concentrez. Aşa că de obicei dau drumul la radio sau ascult ceva muzică, ca să nu îmi fie distrasă atenţia de celelalte zgomote din jurul meu: sirene, maşini care sparg asfaltul, ţipete de copii, scîrţîituri de uşi, ….
Doar că de această dată concentrarea mea a dispărut cu totul, din cauza unei enormităţi auzite la radio!

Este vorba de o prezentatoare destul de cunoscută, activ implicată într-o campanie de strîngere de fonduri pentru un spital de copii. Ce mi-a atras atenţia? După un mesaj de genul „Donaţi cu un SMS 2 Euro pentru spitalul de copii”, a intervenit cu o rugaminte adresată angajaţilor care au telefon platit de firma la care lucrează, spunîndu-le ceva de genul că „mai ales ei ar trebui să trimită un SMS, pentru că oricum nu costă nimic”!

Cum adică nu costă nimic? Vin banii din eter? Nu este o cheltuială pentru cineva? Nu îi plăteşte nimeni?

Cît de neatenţi putem fi faţă de ceea ce nu atinge direct pielea sau portofelul propriu? Cum ar fi dacă toţi am considera că nu contează ce luăm pe şest de la alţii, atîta vreme cît păstrăm măsura şi avem grijă să nu se prea observe, mai ales pentru o cauză bună?

Auzind mesajul de la radio, mi-a pierit capacitatea de a mai lucra ceva (în prezent, pregătesc un curs pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale – cum ar fi să mă duc la curs şi să le spun participanţilor că, indiferent ce ar face, unii angajaţi obişnuiesc să fure şi să folosească în interes propriu resursele firmei, mai ales că unii îi instigă la radio să utilizeze cum cred de cuviinţă facilităţile puse la dispoziţie doar pentru un anume scop?!?!).

Astfel, de ce să ne mai  întrebăm de ce un ministru utiliza maşina de serviciu pentru a merge în vacanţă, dacă pare firesc ca orice simplu angajat să aibă dreptul de a folosi resursele firmei după cum crede că este bine, indiferent de reguli şi de bunul simţ?

Se vorbeşte mult în România de corupţie fără corupţi, de cei cărora de place să dea mită în mod „spontan”, pentru că nimeni nu cere de fapt mită, de marii „ţepari” care dau „tunuri” semnificative – de parcă aceştia ar fi singuri pe pămînt, aşa cum şi de comunism a fost un singur vinovat (bine, 2, că conduceau în familie!).
Tot aşa cum şi situaţia de acum se datorează doar lui Băsescu sau guvernului, ceilalţi avînd doar rolul de a critica şi găsi ţapi ispăşitori.
Mai vorbim despre soluţii macro – bugete naţionale, programe europene, legi similare celor europene şamd, uitînd că totul pleacă de la şi revine la individul cu care ajungem la un moment dat să intrăm cumva în contact.
Eu una am o idee fixă (şi nu este originală, dar nu pot scăpa de ea) – orice schimbare minunată a altuia începe cu schimbarea mea!
Sau cu inspiraţie din biblie – să dea cu pietre cine n-are păcate!
Deci, cum am putea ridica pretenţia să avem conducători competenţi, să ne meargă bine, să avem imagine bună în lume, şamd, dacă noi avem în majoritate un mod de gîndire deformat, fără măcar să ne dăm seama de asta?
Dacă cineva este prins fără bilet în autobuz, imediat intervine cineva: „Lasă-l, maică, în pace, ce,  a furat ceva?” Răspunsul este DA – a furat din aerul meu de plătitor de bilet, a înşelat încrederea celui care l-a primit în autobuzul plătit din banii altora. Sau dacă cineva fură la ţară o palmă de pămînt sau un animal, apare un acuzator de serviciu care spune: „L-au condamnat la închisoare pentru ceva minor, în timp ce marii corupţi sînt în libertate!” Sau dacă cineva trece strada aiurea, spune: „Mă grăbeam, ce dacă nu e trecere de pietoni sau este roşu la semafor!?!”. Sau la serviciu unii folosesc internetul sau messenger-ul pentru discuţii cu prietenii mai multe ore pe săptămînă. Ei, şi, ce-i cu asta? Nu fac toţi la fel?

Deci chestiile mici, aproape invizibile, trebuie trecute cu vederea, nu merită efortul, că oricum nu sînt importante.
În schimb, dacă unul ucide pe cineva prin străinătate sau un francez face o glumă proastă despre România, isteria se umflă şi dă în fiert, se ajunge la teorii ale conspiraţiei şi la mobilizarea opiniei publice pentru apărarea imaginii României!

Aşa să fie oare?

Cum spuneam de curînd, diferenţa dintre eşec şi succes stă în detalii – lucrurile mici sînt cele care fac diferenţa în viaţa unui om. Din nefericire, credem că lucrurile mici nu merită niciun efort de gîndire, raţiune şi efort din partea noastră. Punem cap compas pe obiectiv şi mergem înainte pe pilot automat, fără să ne dăm seama că ceea ce spunem şi facem trădează modul de gîndire pe care la alţii îl înfierăm.
Visez la societatea de oameni care reîncep să gîndească cu capul lor, care devin puternici şi buni pentru că îşi dau seama cînd greşesc şi învaţă din greşeli, care nu mai trec cu vederea lucrurile minore – crezînd că toate soluţiile de îmbunătăţire trebuie să vină de sus în jos.
Şi mai visez la oameni conştienţi, care cunosc şi utilizează responsabil forţa de influenţare a mass-media.
Mi-ar plăcea să fiu parte a unei campanii de responsabilizare a fiecăruia.
Mi-ar plăcea să ne fie mai bine, dar asta n-o să se întîmple aşteptînd ca alţii să se ocupe.
De-asta scriu.
Aş putea să fac şi altele. Mă voi gîndi.
Numai bine
Cristina

2 comentarii

Filed under criza, Imbunatatire, Romania, Uncategorized

2 responses to “Despre mica hoţie neconştientizată sau ce ne-ar mai ramîne de făcut în România

  1. Brosu

    Ai pus un punct mare pe „I”, se pare că întotdeauna celălalt este de vină, doar celălalt este hoţ, niciodata eu individul.
    Excelent articolul.

    Apreciază

    • philean

      Multumesc pentru apreciere. Si eu am defecte si adesea ma mai mint ca nu sint eu de vina cind gresesc, dar incerc tot mai mult sa ma gindesc la ce fac si la consecintele faptelor si vorbelor mele.
      Am invatat anul acesta la facultate despre teoria atribuirii – in esenta s-a constatat ca noi – oamenii – atribuim cauze interne pentru succesele noastre (ceea ce este bun in viata noastra se intimpla pentru ca noi sintem buni, competenti, morali, talentati, etc.), si cauze externe pentru esecuri (tot ce nu ne iese bine se datoreaza altora, care fie au complotat impotriva succesului nostru, fie au trisat, fie ne-au impins sa facem ceva ce noi nu am fi vrut sa facem). Psihologii spun ca acest mod de viata este normal. Eu prefer sa nu fiu normala si sa incerc sa decid ce fac cu viata mea.
      pe curind,
      Cristina

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s