Responsabilitate socială sau bun simţ

Am citit undeva ca bunul simţ este aşa de greu de definit şi de cuantificat, încît este mai bine să se stabilească reguli clare de viaţă, de lucru, de colaborare, pentru că a lăsa totul la bunul simţ al oamenilor ar duce la insatisfacţii majore pentru toti cei implicaţi.

Responsabilitatea socială a apărut ca un fel de modă a unora din clubul celor mai „buni” – mă refer la companii multinaţionale, la guverne sau actori sociali cu resurse numeroase, care fie au inceput să-şi dea seama că dacă tot iei şi nu pui nimic la loc s-ar putea să nu mai ai ce lua la un moment dat, fie au vrut să-şi constituie nişte avantaje concurenţiale prin iniţiative care să le crească popularitatea sau să le spele imaginea.

Nu vreau să intru in definiţii, exemple sau principii, pentru că există destule surse de informaţii pentru cei interesaţi. Dar totuşi vreau să scriu despre impostură, ipocrizie şi bun simţ.

 Anul trecut am participat la un inventar al iniţiativelor de responsabilitate socială din România şi am constatat că multe din firmele mari – româneşti sau cu sedii în România, care îşi prezintă pe o pagină specială a site-ului lor strategia, iniţiativele şi realizările în domeniul responsabilităţii sociale, nu consideră că mai este necesar să răspundă unor întrebări punctuale, alegînd singure cum să vopsească gardul, deşi multă lume poate uşor bănui că înăuntru adevărul este altul.  Aşadar, la cele cîteva zeci de solicitări de informaţii, am primit doar vreo patru răspunsuri, astfel încît sper să nu greşesc foarte mult apreciind că responsabilitatea socială este în multe firme doar o faţadă pentru a se alinia la „cerinţele” contemporane şi a transmite „mesajul” aşteptat, dar fără mare atenţie la conţinutul real şi mai ales la comportamentele celor din interior, care „comunică” mai multe decît orice mesaje, angajamente sau succese prezentate de „profesionişti” pe un site oarecare.

Dacă ar fi să fac o paralelă cu alt domeniu oarecum familiar mie şi mult mai larg răspîndit ca responsabilitatea socială, m-aş referi la mai cunoscutele certificări ale sistemului de management al calităţii – aproape că toate firmele obţin astfel de certificări, fie pe baza cerinţelor unor standarde internaţionale, fie ca furnizori al unor importanţi producători sau în domenii speciale. La fel, nu intru în amănunte, dar vă pot spune povestea unei firme din România la care am fost acum ceva ani – o firmă foarte cunoscută în România şi în străinătate, care produce şi exportă destul de mult, şi care avea pe pereţi cel puţin vreo 5 certificate – emise de diferite entităţi de certificare, dar care de fapt enunţau acelaşi lucru – că firma respectivă are un sistem de management al calităţii care respectă cerinţele ISO. De ce era nevoie de 5 certificări? Mi s-a spus că aşa cereau clienţii importanţi – fiecare voia certificat doar de la un anumit organism, pentru că nu recunoşteau certificate emise de entităţi locale sau puţin cunoscute. Atunci de ce nu lucrau cu o entitate de certificare recunoscută internaţional? Pentru că erau scumpi şi foarte stricţi. Aşa că preferau să plătească 5 taxe şi să suporte 5 audituri, doar pentru că aşa se puteau mai uşor „înţelege” pentru a obţine certificatul impus de client. Deci nici vorbă de respectarea unor cerinţe pentru buna desfăşurare a proceselor interne, de îmbunătăţirea continuă a calităţii, de încrederea în stabilitatea şi performanţele proceselor, ci doar decizii pure de afaceri, pentru a obţine cu minim de efort maxim de rezultate.

Acum, să nu credeţi că aş fi impotrivă  – în esenţă, aşa şi trebuie să se întîmple, indiferent de situaţie: trebuie să ne propunem obţinerea de maxim de rezultate cu minimul posibil de resurse consumate. Dar, bineînţeles că este nevoie de un „dar” – aceste decizii nu trebuie să aibă efecte nedorite pe termen lung şi, ca să folosesc cuvinte mari, trebuie ca modul de lucru sau de viaţă determinat ca o consecinţă a deciziilor luate să fie unul sustenabil.

Şi aşa am ajuns la bunul simţ, de la care am pornit în titlu. În limbaj popular, aş putea spune că mai sus am dat exemple de firme care îşi fură singure căciula! Bine, de fapt cum nu-mi plac generalizările gratuite, nu este vorba de firme, ci de nişte persoane ajunse în nişte funcţii de pe care pot lua decizii care afectează foarte multe alte persoane. Bun simţ? Ce înseamnă „bun simţ” pentru cei care mint cu bună ştiinţă, crezînd că scopul scuză întotdeauna mijloacele?

Practic, duplicitatea care stăpîneşte mediul afacerilor şi, în general, toată viaţa noastră în perioada actuală, a făcut ca bunul simţ şi „cei 7 ani de acasă” să nu mai însemne aproape nimic pentru cei care vor să reuşească în viaţă, dispărînd aproape cu totul.

Să vă dau un exemplu din familia mea – după ce m-am familiarizat cu teoriile şi principiile responsabilităţii sociale, mi-am dat seama că primele lecţii de responsabilitate le-am primit de la părinţii mei – ei m-au învăţat că nu trebuie neapărat să ţin luminile aprinse în toată casa atunci cînd stau într-un singur loc, că nu trebuie să las apa să curgă la baie cînd mă spăl pe dinţi, că nu trebuie să încălzesc mult camera iarna şi apoi să aerisesc pentru a nu muri de cald, că nu trebuie să cumpăr mai multe alimente decît pot mînca, şamd. Îmi veţi spune că, de fapt, este vorba de economie, pentru că nu am fost niciodată „bogaţi”. Eu vă spun că este însă sigur vorba de o formă de bun simţ, legat de motivarea de a nu irosi resurse fără rost (deşi nu am avut niciodată bani „fără număr”, nu am avut niciodată banii număraţi sau restricţii majore în ceea ce priveşte traiul curent).

În concluzie, pentru mine este esenţial să revenim la un bun simţ care să ne împiedice să ne irosim viaţa şi resursele limitate disponibile. Şi atunci nu vom mai mima responsabilitatea socială, nu vom mai minţi cu bună ştiinţă, nu vom mai face rău gîndindu-ne că nu se observă pentru că şi alţii fac la fel, dar, mai ales, ne vom da seama cînd minţim sau facem rău.

Spre mai bine,
Cristina

4 comentarii

Filed under responsabilitate sociala, Romania

4 responses to “Responsabilitate socială sau bun simţ

  1. Pingback: V-aţi gîndit vreodată să vă analizaţi conţinutul pungii de gunoi, înainte de a o arunca la tomberon? | Lean Blog Romania

  2. andy

    Frumos spus… Am ajuns sa apreciez bunul simt ca ceva foarte rar, cu toate ca ar trebui sa fie comun – „common sense”. Paradoxale vremuri…

    Referitor la companii sii certificarile lor, subscriu la ambele variante – acum cativa ani am participat la certificarea ISO 9001 a companiei in care activez, si scopul era chiar inbunatatirea proceselor si activitatilor…si a iesit ceva, dupa parerea mea, foarte frumos si responsabil, pentru nivelul de atunci. Circul a inceput in momentul certificarii, auditorul fiind parasutat din alt veac, ca si perspectiva si limbaj – vremuri de trista amintire… Dupa un an de modificari si neconformitati, manualul s-a transformat in caiet de partid si practic inutilizabil. La ultima certificare am facut treaba de mantuiala pentru a obtine certificarile, cu scop de bifare a lor pentru clienti si proiecte.

    Cunosc mai multe cazuri, in special in domenii de activitate supuse unor reglementari stricte, oameni cu dorinta de excelenta, lovindu-se de regula de aur locala – noi nu gandim, executam. Ca la ghisee, la prima neconformitate cu o procedura personala a functionarului, te trimite acasa. Daca ajungi la un moment dat la alt funcionar, o iei de la capat. E o senzatie de lupta lui Sisif…

    Poate intr-o lume in care se apreciaza si sustine efortul participantilor la societate de a se perfectiona si inbunatati in felul lor unic, nu de a premia conformitatea exacta, chiar daca este aparent mai confortabila, bunul simt poate sa apara, ca si melanj al unei bune functionari a mecanismului. Pana la urma, o greseala este o posibilitate mai putin de a esua.

    Sa nu fiu inteles gresit – sunt un sustinator al exigentei, dar aplicate cu bun simt, pentru a lasa loc inovatiei si evolutiei, ce au loc in momentul cand fortezi regulile existente si creezi moduri noi de a face lucrurile, moduri ce nu se gasesc in nici un standard de conformitate si manuale.

    Oricum, mersi ca m-ai facut sa ma gandesc la asta🙂

    Apreciază

    • philean

      Multumesc pentru comentariu, Andy. Ai mare dreptate – uitasem de ce am renuntat la un moment dat sa mai lucrez ca responsabil calitate si de ce nu am vrut niciodata sa fiu auditor! Si eu facusem pe vremuri niste proceduri sub forma de diagrame de flux pentru serviciile furnizate, doar ca auditorul nu avea rabdare sa inteleaga procesele – el voia o descriere in cuvinte, si, daca se poate, cit mai apropiata de niste modele pe care voia sa ni le puna la dispozitie … Noroc mare pentru mine ca nu eram obligata sa parcurg tot drumul spre certificare, pentru ca altfel as fi murit cu standardul in mina sau ar fi murit auditorul cu standardul de git … (nu sint violenta de felul meu, dar munca multa, proasta si fara rost ma revolta de cind ma stiu)
      Din nefericire, nu vad posibil pe termen scurt sa avem niste rezultate bune in Romania prin schimbari de sus in jos, asa ca sper sa ajut la propagarea ideii de a reveni la bunul simt si la morala omului simplu (ca prototip al omului care se vede ca parte a naturii si comunitatii in care traieste si care intelege rostul vietii pe termen lung). Nu sint chiar o persoana religioasa, dar cred ca daca am reusi cit mai multi sa respectam mai des unele precepte crestine foarte simple – sa nu furam, sa nu facem altuia ce noua nu ne place, sa nu raspundem cu aceeasi moneda samd, poate ca schimbarile dorite s-ar produce mai repede …
      Astept in continuare cu placere comentariile tale.
      Numai bine,
      Cristina

      Apreciază

      • andy

        Am impresia, sub influenta lecturilor mele curente, ca am trait cu o intelegere gresita a termenului „om simplu”… Il asociam cu o persoana arhetipala de la tara, limitata, fara o cultura sau viziune larga…

        Apoi am dat de perspective diferite a conceptului de simplitate, nu prin reductie, cum am abordat eu, ci prin claritate, prin intelegere. Am facut o asemanare cu acele concepte care mie mi se par simple, dar de fapt sunt foarte complexe, dar eu le inteleg in profunzime. Si nu ma simteam extraordinar ca eu intelegeam acele lucruri si altii nu🙂

        Astazi vad un om simplu ce intelege mult mai multe decat cei din jur, si nu mai e nevoie sa se implice in activitati ale „omului modern”, nu mai are nimic de invatat sau experimentat acolo – e ca in diferenta dintre omul inteligent si cel intelept, primul, cand intra in rahat, iese folosind metode spectaculoase si complexe; omul intelept nu intra in rahat.

        Cred ca omul simplu este in noi toti, la capatul experientelor si invataturilor vietii „moderne”, in fenomenele de downshifting, departarea de materialism, trezirea intereselor pentru spiritualitate.

        Optimismul din mine, din patul in care zace de ceva vreme, conectat la aparate, vede o parte buna in aceasta lupta acerba spre realizare materiala, in care din ce in ce mai multi isi depasesc conditia (indiferent cum, munca sau furt) si ajung sa aiba timp si spatiu sa se intrebe – acum ce urmeaza?

        Multumesc pentru aprecierea rasounsurilor mele, ceea ce te-a facut sa te gandesti la lucrurile din articolele tale, impreuna cu ce te-a motivat sa le pui „pe hartie”, a ajuns si la mine – nu imi mai vine sa ma opresc🙂

        P.S. Cartea despre simplitate este a lui John Maeda – Laws of Simplicity, daca nu ai citit-o, e disponibila gratuit pe site-ul lui.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s