3 momente în timp

Cei care mi-au citit unele posturi de pe acest blog îşi pot da seama că inspiraţia şi dragul de a scrie apar de cele mai multe ori în urma unui stimul extern. Azi iar ascultam la radio o emisiune de ştiri care parcă m-a împins în tunelul timpului şi m-a făcut să-mi dau iar cu părerea …

Dar să încep în ordine cronologică …

1)     1985, unul din anii de culme ai comunismului deşănţat care mi-au acrit mare parte din copilărie şi tinereţea; este anul în care am terminat facultatea şi mi-am luat repartiţia.

Aşa am devenit inginer stagiar la fabrica acum cunoscută cu numele de IAR – în comuna Ghimbav, de lîngă Braşov. Colegii de liceu care au terminat facultatea în acelaşi an mă invidiau, zicînd: „Ce noroc ai avut, ai luat repartiţie într-un oraş cu gară, care mai e şi la munte, unde vei fi tot timpul ca în vacanţă!”. Faţă de unii dintre ei, care aveau repartiţii în locuri uitate de lume, gen colonii pe cîmp, unde aveau apă caldă doar în zilele de sărbătoare naţională, sau în alte locuri fără istorie şi civilizaţie, eu păream să fi avut într-adevăr noroc. Şi totuşi eu mă simţeam groaznic, pentru că eram obligată să fac ceva fără să vreau! Am ajuns în fabrică împreună cu mulţi colegi de generaţie şi acolo am cunoscut mulţi alţi colegi de facultate din promoţiile anterioare. Eram mulţi, găseam ocazii să socializăm, ne sprijineam unii pe alţii … Am învăţat multe de la cei pe care i-am cunoscut acolo şi zic eu că am devenit un inginer mai bun decît mulţi alţii din generaţia mea; am întîlnit oameni deosebiţi care m-au făcut să nu mă simt singură, care s-au transformat într-un fel de familie lărgită care m-a adoptat într-un fel, pentru a nu suferi atunci cînd nu puteam să-mi fac sărbătorile în familia mea adevărată … Nu le pot reproşa nimic celor pe care i-am cunoscut în fabrică, nu neg că acolo am învăţat ce înseamnă producţie, mai ales că fiind o industrie cu ceva condiţii speciale, multe din metodele cu care m-am familiarizat acolo încă se mai utilizează şi acum şi chiar par inovative încă şi astăzi în alte domenii de activitate … Dar totuşi nu pot să uit gustul amar cu care am rămas şi acum, dat fiind că îngrădirea libertăţii nu cred că poate fi justificată de niciun fel de scop, indiferent cît de raţional poate apărea la un moment dat unui anumit grup.

Concluzii: Scopul nu scuză mijloacele! Libertatea şi liberul arbitru trebuie să fie cultivate ca valori personale de top în viaţa noastră, a tuturor, începînd de la vîrste mici!

2)     1991 sau 1992 – nu mai îmi aduc exact aminte anul, dar începuse moda „disponibilizărilor” şi a pensionărilor anticipate, pentru că era perioada noastră de democraţie originală în care nimeni nu avea curajul să rostească cu voce tare „capitalism” sau „concediere”. Eu lucram într-un institut de proiectare şi cam de 2 – 3 ori pe an se dădeau cam 10% din oameni afară, din cauze „economice”, pentru că iarăşi nimeni nu avea curajul să-i spună cuiva că era incompetent (ca şi acum, de altfel, cînd orice eufemism este bun pentru a nu afirma clar, cu probe, în faţa unui angajat, că nu este competent pentru postul pe care se află).

Eu am plecat de la respectivul institut prin demisie în 1994 şi nu am avut niciodată spaima că voi fi dată afară, deşi încă nu eram complet maturizată psihic (din punctul meu de vedere, gradul meu de conformism era încă neacceptabil de mare pentru mine!). Dar totuşi îmi aduc aminte că am avut acasă la un moment dat o discuţie cu tatăl meu despre statutul meu de angajat la „stat”, pentru că pe vremea aceea institutul încă nu se „privatizase”. Iar eu am venit cu o frază „de lemn”, apărută fără să-mi dau seama de undeva din subconştientul meu, de genul „statul este dator să-mi asigure un loc de muncă şi să mă plătească, după cît a cheltuit cu facultatea mea…”. Şi îmi aduc aminte de tata, care s-a uitat perplex la mine şi mi-a spus: „Fată, dacă ai cap, foloseşte-l ca să gîndeşti, nu lăsa gura să vorbească fără tine!”. Aşa am primit lecţia despre necesitatea de a gîndi, în loc de a înghiţi pe nemestecate ce se vorbeşte prin jur. Mi-a luat ceva timp pînă am înţeles-o şi pînă am început s-o pun în aplicare, eliberîndu-mă treptat de balastul din capul meu şi căpătînd din ce în ce mai multă încredere în forţele şi deciziile mele.

Concluzii: Omul este produsul gîndurilor sale. Ceea ce gîndeste, aceea devine. (Buddha) sau Cine învaţă fără să gîndească pierde timpul degeaba. Cine gîndeşte dar nu învaţă, moare. (Confucius) sau Priveşte-ţi gîndurile, ele devin cuvinte. Priveşte-ţi cuvintele, ele devin acţiuni. Priveşte-ţi acţiunile, ele devin obiceiuri. Priveşte-ţi obiceiurile, ele îţi intră în caracter. Priveşte-ţi caracterul, el îţi devine destin. (Frank Outlaw)

3)     29 martie 2011 – ascultam azi ştirile la radio, ceva despre un tîrg de joburi, parcă la Politehnică. Un leader al unei asociaţii studenţeşti dădea un interviu şi se lamenta cam în genul următor: „Statul nu ne ajută, nu ne asigură condiţii, bursele nu ne ajung ca să devenim independenţi de părinţi, statul nu ne asigură locuri de muncă, aşa că noi trebuie să ne căutăm singuri de lucru şi să ne pierdem timpul la tîrgurile de joburi …” Mai întîi m-am uitat la calendar – nu, nu întinerisem brusc, eram tot în 2011. Pe urmă m-am gîndit la bucuria lui Ceauşescu – dacă ar mai fi trăit, s-ar fi bucurat să ştie că eforturile lui de a crea „omul nou” au fost „încununate de succes”.  Apoi m-am gîndit că este datoria statului să ajute categoriile defavorizate şi m-am întrebat dacă toţi studenţii ar fi de acord să se considere persoane defavorizate şi să se supună regulilor specifice celor care solicită ajutor de stat … (adică să se înregistreze la nivelul autorităţilor locale, să presteze muncă în folosul societăţii etc.) Oare ar fi toţi de acord cu un astfel de statut? Nu ar fi mai bine să înceapă să gîndească şi să-şi aleagă leaderi mai potriviţi?

Ce credeţi?

Numai bine,
Cristina

Lasă un comentariu

Filed under comunism, Romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s