Utilizarea limbii engleze în mediul profesional

De fapt vreau să vorbesc despre utilizarea limbilor străine în comunicare, indiferent de limbă, şi, pînă la urmă, indiferent de mediu, pentru că de multe ori se poate ca o relaţie profesională să devină şi o relaţie de prietenie sau măcar umană, depăşind cadrul strict profesional.

Şi asta pentru că tocmai am avut într-un grup de discuţii un schimb de păreri referitoare la utilitatea şi abilitatea de a folosi mai degrabă engleza în scop profesional decît româna, mai ales că în română multe concepte şi sintagme nu pot fi traduse decît prin parafrazare, pentru că altfel nu există concepte sau termeni echivalenţi. (pentru mai multe detalii, vezi eventual: http://www.linkedin.com/groupItem?view=&gid=3849744&type=member&item=52670616&qid=c9faa88f-87eb-4b7e-b192-13f7fef2fa2c&goback=%2Egmp_3849744)

O voi lua cronologic, pentru a rememora întîlnirile mele cu limbile străine.

Să zicem că eu am avut noroc (sau nu, depinde cum privim situaţia!) cu sistemul de învăţămît de dinainte de 1989.

La grădiniţă am făcut un curs de un an de franceză – să nu mă întrebaţi despre ce mai ştiu acum, pentru că în afară de „Frère Jacques” nu mai îmi aduc aminte nimic din acea vreme.

Apoi, în clasa a III-a, am început italiana – şi am tot învăţat italiană pînă în clasa a XII-a. Cum după 1990 am avut nenumărate ocazii să folosesc limba italiană, baza a fost foarte serioasă, iar italiana nu este printre limbile străine cel mai greu de învăţat pentru români, pot zice (şi mi-au confirmat şi alţii) că astăzi mi-este destul de uşor să mă exprim fluent şi corect, atît verbal cît şi în scris.

Cu engleza am avut ceva probleme! La şcoală am început engleza în clasa a V-a, doar că, în primii patru ani, am avut 13 profesoare de engleză, fiecare începînd prin a ne învăţa să spunem cum ne cheamă, cîţi ani avem, cum să numărăm etc. Aşa că, după patru ani de engleză, aveam cunoştinţe foarte temeinice la nivelul „My name is …” şi„How do you do?”. La liceu, cum nu eram acceptabilă pentru clasa de „avansaţi la engleză” şi nu exista clasă de „avansaţi la italiană”, am fost repartizată la clasa de „avansaţi la franceză”  ( :) ) (drept este că mi se încheia media cu examene la italiană, susţinute la un alt liceu!) şi de „începători la engleză” – iar, ca începător, am luat-o iar de la „My name is …” şi„How do you do?”.

Am mai făcut un an sau doi de engleză şi la facultate, dar fiind facultate tehnică, nu s-a obosit nimeni cu noi, iar examenele sau colocviile – nu mai ştiu exact – atît de mult m-au marcat! – au fost o formalitate, fără să mă facă să fiu nevoită să trec de nivelul acela deja bine stăpînit de „My name is …” şi „How do you do?”.

Deci, după vreo 10 ani de studii oficiale de limbă engleză, ajunsesem la cunoştinţe foarte temeinice, dar limitate la vreo 100 de cuvinte şi două – trei expresii uzuale.

Şi am ajuns la primul loc de muncă – unde documentaţia era 80% în limbi străine (engleză, franceză, rusă). Ce îmi rămînea de făcut? Am început să învăţ singură engleza, de data asta pe bune, cu cărţile de gramatică şi dicţionarele lîngă mine, cu nişte reviste de tehnică aeronautică împrumutate de la bibliotecă şi nişte cărţi cumpărate din librărie (nişte traduceri din rusă în engleză, care se vindeau atunci în România, în spiritul „cooperării între ţările socialiste” – doar că era vorba de traduceri din literatura clasică rusă, aşa că am citit Turgheniev, Cehov şi alţi autori – cum ziceam, traduceri din rusă în engleză, făcută de traducători ruşi). Cert este că am învăţat mult mai mult decît era în manualele de liceu – doar că totul era la nivel scris – citit, pentru că de vorbit nu vorbeam decît cu mine însămi, şi aveam grijă să-mi pun întrebările la care să ştiu să răspund, şi eram şi aşa de pricepută că şi înţelegeam ce-mi răspundeam!

Astfel, în 1990 m-am dus la unul din primele examene organizate de Ministerul Culturii de atunci şi am luat cu 10 examenul de traducător!

Apoi, am făcut şi cîteva traduceri, dar mai ales am făcut parte din diverse echipe în care limba de lucru era engleza. Mi-aduc aminte că pe la începuturi eram într-o echipă cu oameni din Spania, Franţa, Austria, Olanda şi UK. Spaniolii ştiau doar spaniolă şi germană, francezul nu voia să vorbească decît în franceză, eu nu ştiam decît felul meu de „engleză” , olandezul era în mediul lui cu engleza, din UK era o „Lady” în adevăratul sens al cuvîntului – dacă vă gîndiţi la Mary Poppins, cam aşa arăta Hazel, – cu pălăriuţă, umbrelă şi parcă mereu cu pliculeţele de ceai în geanta foarte încăpătoare! – doar că era un pic mai rotofeie şi cu mulţi cîrlionţi, iar de la austrieci încă mai îmi sună în cap refrenul cu „vi vil vorc” (cam aşa suna angajamentul lor de „we will work”!). Deci întîlnirile noastre de lucru erau un adevărat coşmar pentru toţi, pentru că durau la nesfîrşit, în încercările noastre disperate de a ne face înţeleşi şi de a găsi soluţii pentru problemele discutate! La un moment dat am rămas singură cu Hazel şi ea a crezut că în sfîrşit poate să se elibereze de stresul constant la care fusese supusă, aşa că a început să-mi spună (cu accentul ei din Yorkshire (🙂 ) – chiar mi-a dat atunci un dicţionar de termeni din engleza-yorkshirească!) ce revoltată este că străinii masacrează frumoasa limbă engleză, atît prin pronunţie, dar mai ales prin formele gramaticale greşite folosite – ca topică, sequence of tenses etc. Pe moment m-am simţit cu musca pe căciulă – trebuia să recunosc că şi eu mă număram şi încă mă mai număr printre masacratori – oricît aş vrea să mă exprim mereu corect şi să nu greşesc (pentru că nu am cum schimba faptul că engleza nu este limba mea maternă şi nici nu trăiesc într-un mediu care să mă oblige să folosesc curent limba engleză, tot observ de multe ori după ce am greşit, fără să mai pun la socoteală mult mai multele situaţii în care nici nu îmi dau seama că am greşit! ), tot nu mă pot lăuda că scriu şi vorbesc foarte corect. Dar atunci am pus în balanţă scopul, şi i-am dat pe moment dreptate lui Machiavelli (parţial), aşa că am răspuns tiradei lui Hazel în limba română. I-am cerut scuze că-i masacrez limba maternă, că sper mereu să devin mai experimentată, dar că dacă n-aş mai exersa, n-aş reuşi niciodată să devin mai bună. Bineînţeles că a făcut ochii mari, mi-a spus că nu a înţeles chiar nimic din ce i-am spus şi m-a rugat să-i traduc măcar în engleza „mea”, ca să aibă totuşi o idee despre ce a fost vorba. Iar eu a trebuit să mă mai scuz o dată – de data asta în „engleză” – că nu o pot egala în folosirea limbii ei materne şi că, pentru a ne înţelege cît de cît, trebuie să încerce să ne ajute ca să ne exprimăm cu mai puţină frică de critica şi blamul pe care fulgerele din ochii ei ni le transmiteau în fiecare moment şi să ia ce este util din ceea ce noi putem oferi – ideile din ceea ce spunem, nu neapărat modul în care spunem. Iar ca alternativă i-am propus să încercăm să folosim toţi o altă limbă străină, spaniola sau franceza – de exemplu, iar Hazel a trebuit atunci să recunoască că nu a simţit vreodată nevoia să înveţe o limbă străină pentru că, oricît de chinuit ar fi vorbit alţii engleza, tot reuşeau să îngaime ceva cît de cît inteligibil pentru ea!

Nu vreau să se înţeleagă că aş fi adepta unui stil neîngrijit de vorbire/scriere într-o limbă străină, pe principiul că cine vrea tot reuşeşte să te înţeleagă oricum pînă la urmă. Vreau doar să arăt că eu aşa m-am vindecat de frica de a nu mă „face de ruşine” pentru că nu ştiu la perfecţiune o limbă străină, neîncetînd totuşi să încerc să învăţ mereu, măcar pentru a nu repeta greşelile observate.

Apoi au urmat experienţele cu franceza şi cu germana – pe prima am învins-o eu rapid, a doua însă m-a învins fără drept de apel, aşa că nu mai visez să-i citesc în original pe marii filozofi ai lumii!

Dar mă opresc aici şi dacă cineva încă mai vrea să afle mai multe, aştept provocările!

Numai bine,
Cristina

1 comentariu

Filed under Imbunatatire, Romania, Uncategorized

One response to “Utilizarea limbii engleze în mediul profesional

  1. Pingback: 3 cuvinte | Philean's Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s