M-am săturat de incompetenţa din România! Voi?

La un moment dat am intrat pe un forum unde se discuta despre „proştii” care decid să rămînă în România şi despre „deştepţii” care aleg să fugă care încotro. Fiind din prima categorie, m-am revoltat (neconsiderîndu-mă proastă la acel moment!) şi am scris despre decizia mea de a rămîne în ţară şi despre dorinţa mea ca decizia fiecăruia să fie respectată, fie că este vorba de plecare sau nu. (Bineînţeles că mi s-a dat vestitul răspuns cu „strugurii sînt acri …, deoarece unii au convingeri foarte clare doar în alb şi negru.)

Dar uneori nu mă pot gîndi că nu am luat o decizie greşită, pentru că tot mai des în ultima vreme mă iau fiorii văzînd cum incompetenţa, răutatea ce vine din lipsa de educaţie şi din lipsa unui sistem de valori individuale, dar şi reaua voinţă ca efect al invidiei se generalizează într-un ritm ameţitor.

Ultimul exermplu – poate minor, veţi zice, este de astăzi.

Poate aţi observat deja că reformele, care se fac în România de armata de funcţionari publici ce trăiesc parcă într-o lume paralelă cu cea în care trăim noi ceilalţi, se declară a fi în scopul de simplificare, dar aduc de obicei o serie de complicaţii suplimentare şi inutile.

Iau exemplul cu depunerea electronică a declaraţiilor firmelor – am fost nevoită să merg la notar pentru a face o procură prin care sa-l împuternicesc pe reprezentantul firmei de contabilitate să depună declaraţiile lunare cerute de lege în numele firmei. De ce a fost nevoie de o procură semnată la notar? De ce nu a fost suficientă o imputernicire simplă, pe propria răspundere? Probabil pentru că domnii şi doamnele care se numesc „funcţionari publici” sau deputaţii / senatorii şi guvernanţii noştri atît de corecţi şi competenţi consideră că ceva de făcut în plus înseamnă o simplificare a unei proceduri!

Şi cum niciodată ce este absurd nu este şi singular in administraţia publică din România, astăzi mi s-a comunicat că la ANAF, in afară de procura făcută la notariat, cererea şi celelalte documente solicitate iniţial, mai este nevoie de actul prin care cel care a semnat procura în faţa notarului are drept de semnătură! Cum la notar am fost cu persoana în cauză care s-a legitimat, dar şi cu actele în original din care reieşea că are drept de semnătură, pe care a şi dat-o după verificare, fapt consemnat prin semnătura şi ştampila notarului (pentru care am plătit şi am dat şi bugetului de stat taxa pe valoarea adăugată a serviciului!), acum vine un nenea functionar probabil de la registratura ANAF care fie  consideră că notarul minte, fie habar nu are care este rolul notarului în emiterea respectivei procure, fie pur şi simplu nu cunoaşte procedura şi lista de documente stabilite de instituţia în care lucrează. Indiferent ce are sau nu în cap, este clar vorba de un abuz de putere al unui funcţionăraş, care vine simultan din incompetenţă profesională şi suficienţă personală.

Oare pînă unde se poate ajunge în ţara asta dacă orice angajat dintr-o instituţie publică crede că are dreptul de a face ce-i trece prin cap? Şi nu mă refer la cei din vîrful ierarhiei (care se zice că ar fi supuşi presiunilor politice – deşi de fapt sînt doar captivi propriei situaţii) , ci la cei mai mărunţi dintre ei, care ajung să se creadă superiori doar pentru că stau la un ghişeu unde, prin forţa legii, ajungem să depindem de serviciile lor în varii împrejurări.

De unde se vede că reforma nu se face acolo unde realmente ar fi necesară! Adică la nivel personal, pentru că se zice că un sistem prost poate învinge orice om bun care intră în sistem, dar şi alternativa inversă este egal de corectă – nu se poate construi un sistem eficace cu funcţionari publici incompetenţi şi necontrolaţi.

3 comentarii

Filed under administratie publica, ANAF, Imbunatatire, Uncategorized

3 responses to “M-am săturat de incompetenţa din România! Voi?

  1. remona

    A fost groaznic pentru mine sa am sefi numai incompetenti.de-aia refuz momentan sa ma angajez.Sunt o intretinuta(: Am facu o facultate de 6 ani,medicina veterinara,am lucrat in cabinete bine dotate si mai putin bine dotate..de la bine la mai putin bine e groaznic mai-ales cand viata unui animal este in mainile tale.dar pe multi sefi nu-i interesa.banul sa iasa.sunt atat de dezamagita…..Mai exista oameni cu valori morale??? Unde sunt ca eu nu dau de ei.

    Apreciază

    • Buna, Ramona!
      Si eu am dat de oameni care nu mi-au placut – am rezolvat relativ usor – inainte sa intru in depresie sau in vreo criza de isterie, de obicei am ales sa schimb locul de munca!
      Chiar vorbeam cu cineva zilele trecute ca cel mai longeviv loc de munca pentru mine este cel actual, pe care mu intentionez sa-l schimb in curind! Doar ca din 2005 lucrez pentru firma mea, si, chiar daca am momente cind nu gasesc cele mai bune solutii, totusi imi place atit de mult libertatea, incit orice incercare de a reveni la un statut anterior a fost ratata de la inceput!
      In ceea ce priveste intrebarea ta cu iz retoric, raspunsul meu este DA! Mai exista oameni cu valori. Chiar daca nu te intilnesti cu ei peste tot, pentru ca au decenta de a nu iesi in fata celorlalti si de a nu-si asuma merite indiferent de situatie. Eu am cunoscut o doamna in tren, de la care am acumulat intr-o discutie, de vreo doua ore doar, energie pozitiva si drag de viata mai mult ca intr-o luna! Sau saptamina trecuta am cunoscut un domn – muncitor la o fabrica – de la care am avut niste surprize deosebit de placute. Mai am prieteni, mai am persoane de la care am ce invata – si nu ma simt singura in lumea care ne inconjoara.
      Cauta-i, nu te opri – vor aparea acolo unde te astepti mai putin!
      Cu drag, Cristina
      PS Am citit si comentariul tau la articolul despre Facultatea de Psihologie – nu trebuie sa ma crezi in totalitate – imi pare rau ca ceea ce este nu poate fi facut mai bine, dar nu regret decizia luata, pentru ca am reusit sa invat destul de multe si am de gind sa nu ma opresc …

      Apreciază

  2. remona

    Sunt atat de satula de Romania incat nu mai vreau sa ies din casa.Cred ca sunt si cam depresiva totusi.Oricum mediul in care traiesc imi accentueaza starea de depresie,oamenii ma dezamagesc mereu,m-am saturat de atata egoism,de prostie…prin urmare vreau sa dau anul asta la psihologie.Citind si comentariile tale m-am cam desumflat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s