Eu, tu, ea şi el, faţă în faţă cu schimbarea

Urmăresc şi eu oarecum mişcările de trupe din ultimele zile, mai ales pe cele din Bucureşti. Dar le urmăresc de la distanţă – la TV şi pe bloguri, pentru că nu m-a atras niciodată mulţimea şi descătuşarea energiilor necenzurate la umbra anonimatului.

Cum nu mă atrage nici bombăneala continuă a celor care consideră că văitatul cronic şi lupta contra a ceva, nu contează ce, este o formă de acţiune …

Drept este că nemulţumirea mi-o exprim aici, prin scris, şi mi-aţi putea reproşa că nici scrisul nu este o formă de acţiune … Dar nici nu-mi propun să fac ceva în locul altuia, aşa că acţionez utilizîndu-mi timpul cum imi place mie.

Voiam să vorbesc acum despre schimbare, probleme, decizii, soluţii şi acţiuni. Şi pentru că tocmai am făcut ceva exerciţii luna trecută pentru a vedea lumea din diferite perspective – de eu, tu sau el/ea, voi încerca să îmi exprim gîndurile ca şi cînd m-aş duplica sau triplica, pentru a mă înţelege mai bine.

Eu – cineva îmi zicea acum vreo 15 ani că, dacă cineva mi-ar lua posibilitatea de a fi independentă, în fapt m-ar ucide, pentru că nu aş rezista prea mult. Aşa că asta sînt eu – mă omoară rutina, lipsa de gîndire, imposibilitatea de a mă simţi liberă. Educaţia mea nu prea a fost liberală – în şcoala comunistă nu prea te încuraja nimeni să gîndeşti mai mult. Aşa că probabil trebuie să mulţumesc genelor, care nu m-au lăsat să fiu copleşită de turmă. Am avut şi părinţi care mi-au tot dat lecţii, cu efect pentru viaţa mea de acum.  Îmi aduc aminte de copilărie – aveam idei puţine şi fixe rău. Una din ele era că nu îmi place gustul mărarului. Nu mai ştiu de ce nu-mi plăcea. Dar îmi aduc aminte că după ce i-am spus mamei că nu-mi place, ani în şir nu am vrut să bag în gură nimic cu mărar. Iar biata mea mamă, care se chinuia să facă mîncarea cît mai gustoasă în condiţiile lipsurilor de prin anii de dinainte de 89, mi-a spus la un moment dat că nu va mai insista niciodată să mănînc din mîncarea cu mărar, dacă după ce voi lua o înghiţitură voi spune în continuare că nu este bună. Pentru că a insistat foarte mult, am gustat şi mi-am dat seama cu surprindere că mîncarea era foarte bună, nu avea gustul de mărar proaspăt pe care-l ţineam eu minte şi care probabil nu-mi plăcuse. Atunci am învăţat că nu totul este ce pare, că nimic nu este definitiv, că uneori schimbarea este mai bună decît apărarea cu orice preţ a unor credinţe a căror origine nu mai este cunoscută. Nu neg că acum îmi place schimbarea, ador începuturile, îmi doresc să verific ceea ce cunosc doar în teorie, chiar dacă nu de puţine ori efectele nu au fost chiar cele imaginate! Astfel că sincer nu înţeleg discuţiile sau protestele sau contestările în care totul se bazează doar pe negaţii şi în care apare o singură persoană (sau 2-3) ca vinovată pentru tot ce nu este bun la un moment dat – indiferent că este vorba de un membru al unei familii, de un şef, de un ministru, de un preşedinte sau de Dumnezeu! 

Tu – rareori găsesc pe cineva care să fie ca mine. Aşa că lupt de ani de zile pentru a putea să înţeleg persoana din faţa mea. Am participat la un moment dat la o discuţie în care a fost pusă o întrebare, de genul: „Ai putea să fii o persoană empatică şi neutru-binevoitoare cu un pedofil sau cu un violator sau cu ucigaş în serie?” Aş putea adăuga aici pe listă orice altă persoană dintr-o minoritate oarecare – pentru că unii nu-i suferă pe nazişti, pe homosexuali, pe ţigani etc. Atunci au apărut imediat vocile moraliştilor – cum să vorbeşti cu o astfel de persoană fără să o judeci şi să o condamni a priori, ştiind de ce este în stare?!??! Eu am reformulat întrebarea – dacă ai judecat-o şi plasat-o pe respectiva persoană într-o categorie în care se află cei  care trebuie să plătească pentru ce sînt şi pentru ce au făcut, eşti capabil(ă) să pui mîna pe un pistol şi să o execuţi pe respectiva persoană? Dacă da, nu eşti un potenţial ucigaş şi meriţi acelaşi tratament? Dacă nu, nu înseamă că deja există nişte asemănări şi nişte circumstanţe de la care se poate porni pentru a constitui echilibrul în care vei fi capabil(ă) de empatie? Deci, indiferent de situaţie, există între tine şi persoana ce pare să nu merite nicio milă o serie de similitudini care pot crea o punte de înţelegere. Poate greşesc în argumentaţie. dar chiar şi aşa, să ne amintim de biblie şi de cine trebuie să ia primul piatra ca să lovească pe altcineva. De ce atunci există în aceste zile atîta ură, răutate, energie negativă, cruzime, fărădelegi? De ce numai altcineva este vinovat de ce facem sau păţim noi? Spune-mi tu, că eu nu înţeleg.

Şi am ajuns la persoana a treia – ea sau el. Eu sînt OK, tu nu eşti OK, dar, spre bucuria mea, el sau ea este ca mine, deci fac parte din majoritate, deci eu am dreptate şi tu nu! Iată sinteza a ceea ce simt eu în aceste zile. Sau nu am înţeles nimic?

În concluzie, ajungînd şi la schimbare, Farfuridi al lui Caragiale avea dreptate – „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

Lasă un comentariu

Filed under egalitate de sanse, psihologie, relatii umane, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s