Dacă dai, ai!

Cred că proverbul este mai degrabă „Dacă dai, n-ai.”. Dar eu cred că dacă dai, ai! Şi mai cred că puternic este cel care dă, nu cel care ia cu forţa. Pentru că fiind puternic, după ce dai, poţi să faci din nou ceea ce nu mai ai şi să-ţi acoperi golul rămas.

Am găsit şi un alt proverb care include cam aceeaşi idee: „If you continually give you will continually have.”.

De ce mă preocupă astăzi datul şi luatul?  Pentru că scandalul cu Ponta şi plagiatul nu mă miră, dar mă face să îmi doresc acţiunea celor care pot îmbunătăţi ceva de acum încolo. 

Să revin la experienţa mea recentă de studentă. Am terminat în acest an a doua facultate (chiar dacă nu am reuşit să susţin examenul de licenţă în prima sesiune) – la aproape 30 de ani de la absolvirea primei facultăţi (se întîmpla pe vremea cînd nu exista Internet şi de-abia apăruseră calculatoarele personale, uşor exotice prin România din acea perioadă!).

Ce am observat cu ocazia experienţei recente?

Că există o serie de profesori serioşi, care se respectă pe ei înşişi şi care îşi respectă meseria. Aceşti oameni mi-au dat energie prin pasiunea şi dorinţa lor de a discuta despre ceea ce ştiu şi de a afla idei noi. Tot ei au impus de la început reguli academice clare de lucru pentru realizarea lucrărilor, studiilor etc. – similare celor de la marile universitati din lume. Aşa am învăţat cum se fac într-o lucrare proprie referinţele la ideile altora şi preluarea concluziilor din alte lucrări, cum se scrie şi ce anume se scrie în lista de referinţe sau într-o bibliografie etc.

Dar există mult mai mulţi „descurcăreţi”, care propagă în jurul lor metode de lucru de tip “scurtătură” şi “fast-forward”. Aceştia, “cocoţaţi” prin diverse metode pe posturi ce le permit să stea în faţa studenţilor (de exemplu, in 3 ani de facultate am avut cursuri cu soţul, soţia şi fiul dintr-una şi aceeaşi familie, el fiind pentru o anumită perioadă şi decanul facultăţii!), au dovedit de multe ori cum înţeleg ei să-şi facă meseria. Astfel, pentru examen, cine dorea o notă mai mare, trebuia să accepte diverse “sarcini” în folosul profesorului – cum ar fi să traducă nişte pagini scanate din diverse cărţi sau să tehnoredacteze nişte pagini din cărţi apărute în România, pe care apoi să le transmită electronic respectivilor profesori (cred că imi pot imagina, fără să greşesc prea mult, la ce puteau folosi respectivele traduceri sau pagini copiate, pentru că nu era vorba de examene la limbi străine sau de operare în MSWord!).
Un alt exemplu îl constituie suporturile de curs transmise – cu fraze întregi uşor de regăsit în alte cărţi ale altor autori sau cu zeci de greşeli de ortografie, punctuaţie, sintaxă şi exprimare (care făceau unele pagini imposibil de utilizat!) – le pot oferi ca probe tuturor celor interesaţi.
Cam acesta este nivelul de facultate în România (nu vreau să generalizez, dar nici nu cred că soarta mea a fost să aleg eu singura facultate din ţară cu nivel puţin satisfăcător – pentru că facultatea despre care vorbesc este in Universitatea din Bucuresti, nu în vreo vestită „fabrică de diplome”).

Pe baza identificării celor două categorii de oameni dintr-o facultate (indiferent de nivelul lor de asistent, conferenţiar sau profesor) se poate înţelege şi reţinerea multora dintre profesorii din Romania, care preferă să stea departe de scandalul de plagiat. Poate că reţinerea vine din cauza scheletelor din dulap!

Cert este că există însă unii profesori oneşti şi serioşi (unora le-am mulţumit în particular pentru faptul că m-au ajutat să rezist cei trei ani la o astfel de facultate – pentru că altfel aş fi fugit fără să mă uit înapoi după primul semestru!).

Ei pot fi salvarea sistemului de învăţămînt din România, dacă se coalizează împotriva imposturii şi a nesimţirii celor care nu respectă nimic în viaţă, în afara propriei persoane.

Dar şi noi putem, fiecare prin propriul comportament, să contribuim la însănătoşirea comunităţii în care trăim.

Aşa că eu consider că pot contribui la îmbunătăţire prin ceea ce ştiu, fac şi pot arăta şi altora cum se face. Şi de cîte ori pot, dau celorlalţi din ceea ce am şi ştiu, fără să cer înapoi decît interesul pentru a încerca în practică ideile propuse. Poate că este puţin valoros ceea ce fac eu şi poate că alţii fac mult mai mult decît mine. Perfect posibil şi probabil. Dar înainte de a pune pe primul plan capra vecinului, eu mă limitez la a învăţa din experienţele altora – pentru a mă feri de ceea ce mi se pare că nu fac bine sau pentru a încerca să mă apropii măcar cu un pas de ceea ce fac ei.

 Voi ce credeţi? Dacă dai, ai sau n-ai?

Numai bine tuturor,
Cristina

 

P.S. „While you have a thing it can be taken from you … but when you give it, you have given it. No robber can take it from you. It is yours then for ever when you have given it. It will be yours always. That is to give.” ( James Joyce)

Lasă un comentariu

Filed under incompetenta, psihologie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s