Să fie oare dialogul suma a două monologuri ?!!??

Am intrat în august, dar luna iulie m-a tulburat intens, prin punerea repetată pe tapet a unor comportamente pasibile de a fi încadrate în zona patologicului. Mă refer aici la comportamentele unor oameni care se consideră mai presus de lege – şi nu doar de legile ce constituie sistemul formal legal şi juridic, ci şi faţă de legile logicii şi ale firii.

 Am asistat (drept este ca a fost voinţa mea să urmăresc ceea ce s-a întîmplat şi încă nu s-a terminat în lupta dintre interesele personale ale unui grup ajuns la putere şi restul României) la asaltul insistent asupra normalităţii, în încercarea aiuritoare de a ne convinge că albul este negru doar atăta timp cît le convine lor şi că scopul scuză mijloacele în orice situaţie, fie că este vorba de respingerea vehementă a celor suţinute mai adineaori, de enunţarea unor mesaje opuse la diferenţă de cîteva ore, de suspendarea logicii şi a raţiunii în formularea unor argumente etc.

Nu vreau să intru în comentarii sau aprecieri legate de susţinerea unei părţi şi de criticarea celeilalte, deşi convingerile mele îmi sînt clare şi cred despre mine că pot decide ce vreau să fac, relativ independent de presiunile manipulatoare imediate şi concentrate exercitate de cei care se cred mult deasupra celorlalţi. Dacă şi ei ar avea decenţa de a NU mai vorbi mereu şi in numele meu, ar fi poate un punct de pornire pe calea lungă spre o normalizare a relaţiilor din societatea noastră, atît de radicalizată  şi preponderent agînditoare! Dacă aş putea să strîng suficiente adeziuni pentru declanşarea unui referendum, aş propune interzicerea prin lege a folosirii de către politicieni a referirii la popor – gen „poporul vrea” sau „pentru popor am decis …”. Pentru a fi corecţi, politicienii ar trebui să vorbească doar în numărul votanţilor lor şi să nu generalizeze pentru a vorbi despre „popor” sau despre „români”! Iar daca CNA-ul le cere celor care fac la TV referiri la rezultatele unor sondaje să menţionze sursa şi marja de eroare, la fel prin lege ar trebui să se impună politicienilor să menţioneze numărul exact de votanţi pe care i-au avut la momentul alegerilor de fiecare dată cînd susţin că deciziile lor (adesea ilogice şi vizibil luate în sprijinul intereselor lor) au ca scop satisfacerea vrerii „românilor”!

Dar aş vrea să mă refer la întrebarea pusă în titlu. M-am tot uitat la fel de fel de discuţii între reprezentanţi ai partidelor aflate pe poziţii contrare, care invariabil degenerau în certuri, acuze, jigniri, tirade răstite şi adesea incoerente, care nu numai că nu clarificau niciun aspect pus în discuţie, ci care doar arătau că singurul argument considerat valid era de genul „cel care vorbeşte mai mult şi mai tare cîştigă” sau că principiul suprem este repetarea cu tupeu a unor idei stereotipe pentru declanşarea „furiei proletare” a celor frustraţi şi blocaţi în nemulţumire.

La un moment dat, într-o discuţie la TV, un parlamentar de la USL – deranjat că nu-şi putea face numărul cu invectivele şi vocalizele neîntrerupte – i-a  spus cu reproş moderatorului ceva de genul următor: „Vedeţi, cu ceilalţi nu se poate dialoga normal, interlocutorii intervin peste mine, nu aşteaptă să le daţi cuvîntul după ce termin eu şi de-abia atunci  să spună şi ei ce au de spus!”.

Deci, pentru domnii din parlament, a dialoga înseamnă a asista la o suită de monologuri, rezultatul fiind că fiecare vine cu ideile lui şi pleacă tot aşa. Probabil că şi negocierile se fac la fel – doar prin impunerea unei soluţii, cu metode mai hard sau mai soft.  Totul este o confruntare, iar cine nu este cu noi este împotriva noastră şi trebuie eliminat din zona de influenţă a deciziilor care trebuie clar  să sprijine doar interesele celor puternici!

Puterea corupe – tentaţia de a face uz peste măsură de putere este mare – este evident pentru oricine – de la cel mai mic şefuleţ pînă la cel mai înalt. Doar că şi responsabilitatea este mare, la fel şi vizibilitatea acestor personaje, de aceea fie auto-cenzura, fie intervenţia altora din exterior, ar trebui să poată menţine un echilibru.

Ce este mai de neînţeles pentru mine este cum reuşesc unii să creadă apelul la corectitudine şi dreptate al unui om dovedit că este hoţ şi mincinos (de fapt doar plagiator dovedit, dar acţiunile lui publice ulterioare îi demonstreză şi capacitatea nemăsurabilă  de a minţi!)? Sau cum cred unii tot ceea ce aud şi văd, fără să încerce să înţeleagă argumentele şi interesele ce stau în spatele aparenţelor? De fapt, acestea sînt doar întrebări retorice, pentru că, din nefericire, prostia nu doare, dar, tot din nefericire, prostia se plăteşte la un moment dat.

Dar pentru că în orice rău există şi un sîmbure de bine, poate toată această experienţă ale căror costuri vor deveni din ce în ce mai vizibile şi dureroase va mai deschide ochii unora – şi vor înţelege că doar în ei stă puterea de a face ca ceva să se întîmple. Şi că tot ei iau decizia dacă îşi folosesc singuri acea putere, sau o dau altora pe veci şi rămîn să cerşească o vorbă bună sau un rest de mîncare de la cei pe care ei i-au înzestrat cu puterea lor.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s