Prietenii noştri

Mergeam acum vreo lună, pe o căldură toridă, pe o străduţă cu case vechi – undeva în zona Cişmigiului – şi mi-a atras privirea o mişcare zărită la un geam de la etajul 1 – era un cîine, probabil lăsat singur acasă peste zi de stăpîni. Avuseseră grijă de el – se afla în dreptul unei uşi de balcon, din sticlă, iar storul era tras pînă la jumătate – cam înălţimea cîinelui – un dog, as zice eu. Iar cîinele supravegea strada – … pustie complet cînd am trecut eu pe acolo. M-a urmărit cu privirea tot drumul – o mişcare de cap cam ca la meciurile de tenis – şi la el, şi la mine. Eram amîndoi singuri pe o străduţă pustie … Dacă am fi putut, probabil ne-am fi salutat şi am fi intrat în vorbă … Şi m-am gîndit la el ca la un seamăn, care se plictiseşte singur …
Aşa ar fi normal să fie – te adaptezi la mediu şi poţi găsi un mod de înţelegere cu oricine din jur … daă vrei … dacă te prinzi că aşa îţi va fi bine … dacă nu, îi pizmuieşti şi te cerţi cu toti, pînă ajungi mai singur ca dacă ai fi cu adevărat singur pe lume …

Lasă un comentariu

Filed under prietenie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s