Păreri despre religie şi spiritualitate

În psihologie există diverse abordări în ceea ce priveşte religia, pornindu-se adesea de la obiectivitatea psihologilor – respectiv cum se reflectă în teoriile preferate poziţia lor intrinsecă faţă de religie, indiferent de locul respectivei poziţii în continuumul dintre credinţă şi negare a religiei.

În ceea ce mă priveşte, nu sunt o persoană cu o poziţie clară în ceea ce priveşte religia, şi mă refer aici mai ales la religia creştină – poate din lipsa unor informaţii suficiente, care să-mi permită să-mi formez o anumită părere proprie.

Ca mulţi alţii, am fost botezată la vîrsta cînd nu puteam lua singură decizii pentru viaţa mea. Am copilărit alături de bunica mea maternă – care obişnuia să respecte regulile practicii creştin–ortodoxe într-un mod relativ relaxat şi onest. Adică ţinea posturile mari, se ruga în anumite momente, respecta poruncile din biblie, mergea la biserică din cînd în cînd, însă fără să fie o persoană extraordinar de credincioasă. Nu i-am cunoscut pe ceilalţi bunici (au murit înainte ca eu să mă nasc), iar rude nu prea am în afara Bucureştiului, ca să fi putut trăi în copilărie în medii diferite. Aşadar, fiind „copil de Bucureşti”, înainte de 1989 nu am prea avut surse alternative de informaţii despre biserică şi religie.

Am totuşi o amintire care constituie punctul revoltei mele faţă de biserica creştin-ortodoxă şi implicit faţă de religie, în general. Eram la grădiniţă – deci aveam 4-5 ani. Cum educatoarea noastră obişnuia să ne ducă în diferite vizite – în parc, la muzee, la şcoala de balet (preferata mea!), iar grădiniţa se afla lîngă o biserică, într-o dimineaţă am mers să vizităm clădirea bisericii. Eram un grup de copii, care ne-am risipit care încotro, mînaţi de curiozitate. Mi-aduc aminte că mi-au plăcut mult răcoarea, culorile de pe pereţi şi mirosul dulceag. Şi mai mi-aduc aminte că pipăiam lemnul sculptat şi pereţii zgrunţuroşi, mergînd pe după stîlpii interiori, cînd am simţit o mînă puternică ce m-a luat de un umăr şi aproape m-a ridicat de pe pămînt în timp ce mă zguduia şi mă trăgea într-o parte, iar o voce groasă şi arţăgoasă rău mă certa de zor, spunîndu-mi că intru unde nu am voie, că nu respect poruncile şi că păcătuiesc pentru că sunt fată. Cînd m-am uitat în sus am văzut o faţă mare şi păroasă – ca un căpcăun – pentru că aşa îmi arătase bunica într-o carte cu poveşti. M-am speriat şi m-am trezit singură afară, pe treptele bisericii, fără să înţeleg ce rău făcusem. Acasă, bunica mi-a explicat că probabil intrasem în altar, unde femeile nu au voie, şi că de aceea se înfuriase preotul care mă dăduse afară din biserică. Probabil că de atunci am rămas cu impresia care persistă încă în credinţele mele profunde, că biserica este un fel de club al bărbaţilor, în care nu oricine poate intra, în ciuda celor spuse, care sunt diferite de ceea ce se face. Mai mult, de atunci am vie în minte ceea ce acum se defineşte ca „discriminare de gen”, pentru că mi s-a părut (şi încă mi se pare) inacceptabil ca cineva să aibă dreptul de a interzice ceva cuiva doar pentru faptul că celălalt este diferit.

Ezitantele mele încercări conştiente – la vîrsta adultă – de a mă apropia de religie (încercarea de a citi biblia, lucrările lui Eliade, alte cărţi despre religie) nu au reuşit să treacă peste scepticismul dezvoltat în copilărie. Şi, pentru că niciodată nu am reuşit să despart religia de credinţă şi de preoţi, ca reprezentanţi într-un fel ai „idealului” de om virtuos, drept şi înţelept, nu pot spune despre mine că am devenit un om cu o atitudine religioasă în consens cu dogma religiei creştin-ortodoxe.

Ceea ce nu înseamnă că nu am un număr de valori şi credinţe similare sau mult apropiate de preceptele creştine sau că nu accept importanţa celor 10 porunci pentru o viaţă socială de calitate.

Dar îmi este greu să accept că liberul arbitru nu există, să accept ceva fără să am dreptul de a comenta sau cere argumente, să accept dogmele şi o serie de credinţe doar pentru că există o tradiţie şi nişte cutume. Aşa cum nu îi pot vedea pe preoţi fără a lua simultan în considerare şi partea lor de comportamente „private”, cu ipocrizia, bigotismul şi disimularea aferente. Îi admir pe toţi cei care reuşesc să trăiască aşa cum propovăduiesc. Însă ştiu din propria experienţă că este foarte greu să faci ceea ce spui şi să nu te abaţi în nicio situaţie de la calea dificilă a menţinerii congruenţei între vorbe şi fapte, de aceea nu pot accepta ca modele sau judecători decît oameni care fac eforturi deosebite pentru a fi cît mai curaţi, oneşti şi autentici.

Deci pentru mine religia este un concept rămas abstract, iar atitudinea mea religioasă, departe de a fi extrinsecă, nu este nici intrinsecă, ceea ce mă include probabil mai mult în categoria ateilor.

Ca surse ale credinţei se consideră a fi fie tradiţia (aderarea la setul de valori şi practici ale celor din comunitate) sau judecata proprie – ajungerea treptată la un tip de adevăr acceptat şi de alţii şi asocierea la respectiva religie.

 

Dacă ar fi să fac o paralelă cu teoria locului controlului din psihologia socială, cele două tipuri de atitudini religioase ţin de capacitatea de auto-control. Atîta vreme cît altcineva (un zeu sau o figură cu mari puteri) este recunoscut ca fiind decisiv pentru calitatea rezultatelor obţinute de un individ, este evident că se renunţă la liberul arbitru şi se acceptă că viaţa se desfăşoară pe un plan necontrolat de sine, undeva între fatalitate, şansă, destin, noroc, şi influenţele altora.  Alternativa este dezvoltarea propriei spiritualităţi, legată sau nu de o religie anume.

Unii psihologi consideră că religia şi spiritualitatea se referă la acelaşi concept. Alţii însă definesc diferit cei doi termeni, şi anume:

Religia: ansamblu formal de ritualuri, ideologie, structură instituţională şi organizaţională a credinţelor şi elementelor religioase, ce implică dogme, cutume, practici etc. şi supunere faţă de valorile comune

Spiritualitate: abordare la nivel personal, afectiv, experienţial a credinţelor şi ideilor individuale, ce tind spre transcendenţă

Dacă se acceptă această diferenţiere, atunci pot exista oameni cu credinţe religioase, dar fără o spiritualitate proprie, dar şi persoane cu spiritualitate dezvoltată, dar fără afiliere la o religie.

Religia poate fi considerată ca un ansamblu de doctrine, ritualuri, structuri şi cadre ale bisericii. O altă perspectivă este că religia constă în emoţiile şi sentimentele de acceptare a credinţelor religioase, respectiv în atitudinea faţă de elementele şi simbolurile religioase. Din acest ultim punct de vedere, se pot identifica diferite clase de persoane care cred în religie, în funcţie de intensitatea credinţei, de la reprezentanţii fanatismului religios pînă la persoanele care se declară credincioase, dar fără a se încolona în categoria credincioşilor practicanţi.

Allport considera că majoritatea indivizilor adoptă o atitudine religioasă ce are la bază educaţia din copilărie. Astfel, el a propus o diferenţiere între religia extrinsecă (formă de religie care îi furnizează credinciosului confort şi integrarea într-o comunitate salvatoare) şi religia intrinsecă (credinciosul interiorizează fără rezervă credinţa). Pornind de la aceste două categorii, se consideră că există credincioşi „adevăraţi” şi persoane „religioase” (categorie care include fanatici, bigoţi, persoane intolerante etc.).

Pornind de la aceste categorii şi de la o serie de teste psihometrice folosite pentru cuantificarea religiozităţii unei persoane, Meadow şi Kahoe au creat un model al dezvoltării religiozităţii personale. Ei au considerat că în primă fază, viaţa religioasă a fiecăruia începe în mod extrinsec. Apoi, în timpul maturizării personale, atitudinea religioasă trece prin faza intrinsecă de observare, pentru a trece la ultimul nivel de spiritualizare, în faza de autonomie.

James Fowler (1986 – 1996) a propus o teorie a dezvoltării religioase în şase stadii, în funcţie de validitatea unor motivaţii ce evoluează o dată cu dezvoltarea intelectuală a unui individ:

Stadiul 1. Credinţa intuitivă proiectivă (în copilăria timpurie) – indusă de părinţi şi educatori, cînd copiii cred în existenţa îngerilor, a eroilor pozitivi şi negativi.

Stadiul 2. Credinţa mitică (copilăria mijlocie şi tîrzie) – copiii intră la şcoală, citesc, îl percep pe Dumnezeu ca pe cel care laudă lucrurile bune şi îi pedepseşte pe cei care greşesc.

Stadiul 3. Credinţa sintetic-convenţională (adolescenţă) – începe crearea unui sistem propriu de credinţe şi valori, similar în mare parte celui specific familiei sau comunităţii apropiate. Fowler consideră că mulţi adulţi rămîn blocaţi în acest stadiu de dezvoltare şi nu reuşesc să se desprindă de nivelul conformismului faţă de doctrinele şi ritualurile convenţionale.

Stadiul 4. Credinţa individuală-reflexivă (tinereţe) – apare pentru prima oară intervenţia individului, analiza credinţelor religioase şi luarea deciziilor personale.

Stadiul 5. Credinţa relaţională (adultul de vîrstă medie) – foarte puţini adulţi ajung la acest stadiu de dezvoltare, care implică acceptarea de paradoxuri şi de puncte de vedere diverse, depăşirea limitelor unei religii oficiale ce permite înlănţuirea acelor elemente specifice spiritualităţii personale.

Stadiul 6. Credinţa universală (maturitate) – stadiul cel mai înalt de dezvoltare religioasă, care înseamnă transcenderea sistemului specific de credinţe şi atingerea nivelului la care se produce integrarea tuturor elementelor vieţii spirituale umane. Fowler îi plasează la acest nivel doar pe Mahatma Gandhi, Martin Luther King, Jr. şi Maica Teresa.

În 1995, John Schumaker a considerat că religia este o formă de distorsionare a realităţii. Se consideră că instinctul religios este invers proporţional cu nivelul de cunoştinţe şi de dezvoltare intelectuală. Mai mult, în prezent mulţi gînditori consideră că rădăcinile religiei se află în zona conştientă a gîndirii noastre. Astfel că adultul, în funcţie de nivelul lui de dezvoltare intelectuală, poate alege conştient să păstreze sau nu, în totalitate sau măcar parţial, modul de gîndire insuflat de ceilalţi în copilărie. Dacă adultul nu reuşeşte să aducă în zona conştientă credinţele şi instinctele religioase, înseamnă că nivelul de dezvoltare nu este cel necesar pentru o viaţă matură. Pentru această categorie, atitudinea religioasă este preponderent învăţată, extrinsecă, proprie persoanelor care copiază, reproduc comportamente (uneori mimetic) şi preiau credinţe şi valori din mediul în care s-au dezvoltat, fără o gîndire critică şi fără o selecţie conştientă.

Dar pe măsură ce creşte vîrsta şi nivelul de cultură al adultului, apar polarizările conştiente, ceea ce face ca atitudinea religioasă intrinsecă să fie întîlnită doar la circa 10 % din populaţie. Nu deoarece majoritatea se declară necredincioasă sau contra religiei, ci deoarece se observă că multe dintre cele mai pioase persoane sunt în realitate doar aparent credincioase, fiind mai atente la formă decît la fond. De exemplu, din observaţiile mele empirice şi sporadice, ceea ce mă pune de fiecare dată pe gînduri este cum îşi explică lor însele aceste persoane următorul tip de comportament: în Bucureşti, într-un autobuz aglomerat, la o oră de vîrf, la trecerea prin dreptul unei biserici, cel puţin o treime dintre călători îşi fac semnul crucii, de mai multe ori, cu o privire plină de evlavie, fără însă să se preocupe de faptul că, în înghesuială, ceea ce fac ei este echivalent cu cîteva coate în coastele vecinilor de călătorie. De aceea eu mă întreb (retoric!) dacă o atitudine religioasă intrinsecă poate duce la respectarea regulilor de comportament exteriorizat cerute de nişte ritualuri specifice, indiferent de consecinţele imediate determinate, neplăcute celor din jur.

Ceea ce am scris nu este o justificare a modului meu de gîndire, ci o reacţie la ceea ce am auzit în ultimele 10 zile, de la cursanţii şi trainerii pe care i-am cunoscut în experienţele recente. Pentru că eu cred în continuare că liberul arbitru există, chiar dacă este greu de construit sau de regăsit în mulţimea de contradicţii din capul şi sufletul nostru. Iar drumul de conştientizare ce trebuie urmat pentru a ajunge la nivelul dorit de spiritualitate depinde de voinţa şi valorile noastre, ce trebuie explorate şi investite cu enegia şi interesele noastre.

Mult succes în modelele de gîndire altfel!

Cu drag,
Cristina

 

7 comentarii

Filed under psihologie, religie, spiritualitate, Uncategorized

7 responses to “Păreri despre religie şi spiritualitate

  1. Profing

    Ignoranta din domeniile genetic si antropologic ii determina pe umanoizii alfa (politicienii si popii) sa ne cantoneze in cel mai teribil subregn de la care au ramas palate, catedrale si cimitire militare .
    Profing 16 04 2016

    Apreciază

  2. Cristi

    Ma uit la voi, si inteleg ca lumea asta mult mai are de lucru. Ma intreb, oare ce este atat de greu sa intelegeti ca nu vorba din gura oamenilor este cea care duce la Dumenzeu. Ci insusi cuvantul Lui Dumnezeu este cel care te dulce la El. De ce cheamati oamenii sa va cuvante despre El? De ce nu Il chemai pe El sa va cuvante despre tot ceea ce vreti sa stiti? De ce nu il chemati pe El sa va cuvante in inima voastra? Lasati pe Domnul Dumnezeu sa „scrie” cuvantul Lui in inima voastra. Nu mai rataciti o viata pe la cei ce citesc din hartii dar nu pot citi din inima lor. Vreti sa aflati adevarul? Chemati pe Domnul Dumnezeu la voi oriunde ati fi, oricum ati fi, si intrebati-L. Vorbiti cu El. Si El va cuvanta in inima voastra, va va umple inima si atunci veti simti iubirea, fericirea, linistea si veti cunoaste Adevarul de la El. Drept va spun, ca numai El poate cuvanta fiecarui om pe intelesul lui, si numai El va poate cuvanta pentru ca fiecare dintre voi sa simtiti Adevarul. Oamnenii sunt rastalmacitori, si…sunt doar oameni…De ce cautati vindecarea de la cei bolnavi? Il aveti pe Domnul cu voi, si langa voi si nu Il chemati? De ce? El este in tot si in toate. El este pretutindeni in acelasi timp. El este in fiecare dintre noi. De ce cascati gura la vorbele oamenilori si nu va deschideti inima pentru Domnul Dumnezeu? V-ati intrebat vreodata de ce? Pentru ca credeti mai mult in cel de la treibuna (care este un om ca si voi) si mault mai putin in Domnul Dumnezeu, care este cu voi, in voi, langa voi. Nu de ochi aveti nevoie pentru a vedea Adevarul ci de inima. Nu de un om la tribuna aveti nevoie pentru a simtii Adevarul, ci de Domnul Dumnezeu cu care sa vorbiti, si care sa va cuvante in inima voastra. Ma intristez cand vad ca mai mult de 3 oameni stau smeriti in fata unui om ce vorbeste de la o tribuna, uitand de Domnul Dumnezeu. Ce credeti ca va spune omul de la tribuna si nu va poate spune Domnul daca Il chemati si va smeriti in fata Lui? Oare credeti ca Domnul Dumnezeu nu vine in casa vostra daca Il chemati si Il intrebati tot ceea ce vreti sa stiti? De ce va pierdeti si pe voi si vremea vostra? Findca vreme nu mai e multa. Nu cautati cu privirea oameni de tribuna, si cu inima cuvinte seci care au doar un efect emotional de moment. Cautati pe Domnul Dumnezeu aici, pe pamant, ptr ca atunci cand veti pleca de aici, sa plecati plini de El. Credeti in Domnul Dumnezeu. Credeti in voi, in credinta din voi pe care Domnul Dumnezeu a lasat-o ca samanta in inima voastra, si chemati pe Domnul Dumnezeu sa ude samanta credintei vostre cu cuvantul Lui., si veti simtii, nu o emotie de moment, ci bucuria Adevarului., veti simti prezenta lui Dumnezeu, Linistea, Pacea si Iubirea fara de margini. Vreau sa cred ca se va intampla asa. Insa mult va fi pana atunci, si putin a ramas. Adevar va spun., nu va temeti, Domnul Dumnezeu nu va pierde pe nimeni. „Credinta ta te-a vindecat”.

    Apreciază

    • Și eu mă uit și îmi doresc să existe mai multă toleranță, ca să poată fiecare alege și decide pentru sine. Prea multă lume are grija altora și ar vrea să-i ajute pe alții, chiar fără să li se ceară. O fi bine, o fi rău? Fiecare știe mai bine pentru propria persoană.

      Apreciază

  3. Beni

    Buna ziua! Mi-a placut incheierea articolului d-vs, si anume:”Mult succes în modelele de gîndire altfel!” Referitor la aceasta idee de a gandi altfel va trimit un link, unde veti vedea religia dintr-un alt punct de vedere. Aici veti gasi diverse subiecte pe care eu le-am gasit a fi foarte interesante si foarte clare in idei si exprimare. Si ma refer la subiecte de genul: „Care este scopul vietii?”, „Care este adevărul despre Dumnezeu?” http://www.jw.org/ro/invataturi-biblice/intrebari/ Tot aici este abordata si ideea liberului arbitru http://www.jw.org/ro/invataturi-biblice/intrebari/liber-arbitru-in-biblie/ Mult succes si o zi frumoasa!

    Apreciază

  4. simon

    draga cristina nu trebe sa faci si tu marea greseala trecind in lumea ateilor,,,esti o pers cu un coeficient ridicat de inteligenta ca atare nu te lasa pacalita,,,,,intimplarea cu preotul este un semn mare de intrebare pt tine,,,si ma bucur f mult,,,,,vezi tu cea ce multi nu stiti ca demult femeile au fost cele care au ajutat la ridicare crestinismului de la un cult lokal la ceva de nivel mondial acum 2000ani,,,,preotii deatunci au exclus femeile,,,,pt ca ei nu reprezinta adevarul si nici adevaratul dumnezeu,,,,pt ca chiar nu stiu nu pot intelege decit sa creada in povesti,,,,,oricum femeia este fiinta care da viata,,,,,doar in lumea oamenilor este nesemnificativa,,bun a bisericii,,,, este lunga istoria,,,,,,ma opresc,,,,,si vreau ca toti care nu mai stiu ce sa creada,,,sa studieze ca vor intelege singurul adevar universal nu doar pamintesc cum cunoaste religiile lumii,,,,

    Apreciază

  5. simon

    asta nu inseamna ca singurul dumnezeu posibil exista este universal,,,dar vreau sa-l traduc omenirii ce este de fapt,,,,nicidecum ce cred cei religiosi,,,,este energia pozitiva,,lumina,,,,binele si tot cea ce tine de pace,,,,raul la fel exista diavolul,,tradus si el,,,energia negativa intnericul raul cu tot cea ce tine de razboi,,…,dragilor,,,,liberul albitru din noi este cel care decide cu cine suntem noi de fapt ,,,dar asta se intimpla intr-un mod inconstient,,,,cea ce este constient este cum ne comportam noi cum gindim,,,,ce fapte facem ce vorbe spunem,,,,constientul nostru,,,,influenteaza total inconstientul,,,de asta liberul albitru nu il poti pacali,,,,el decide daca esti cu dumnezeu sau cu diavolul,,,,restul nu prea are importanta dragii mei pacatosi care va prefaceti ca sunteti credinciosi dar voi ginditi ca niste draci si fapte faceti rele,,,,punindu-va masti prefacindu-va mintind etc dragilor deja v-ati stampilat singuri cu ,,,,diavolul,,,,darrrrrrrr stati nu disperati,,,,oricind puteti sa schimbati asta schimbindu-va,,,,fiind buni,,lasind minciuna prefacatoria si toate rautatile,,,,,….va urez noroc tuturor sa muriti cu dumnezeu 51 la suta s i diavolul 49 la suta si este f bine,,,,,raiul,,,,,nu mai il traduc,,,,,dar exista

    Apreciază

  6. simon

    chiar esti o fiinta cu o minte sanatoasa sunt total deacord cu ce ai scris,,,,si cu liberul albitru care este in fiecare din noi…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s