Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!

Noaptea trecută nu puteam să adorm, aşa că butonam la telecomandă, în speranţa să dau peste ceva care fie să îmi capteze atenţia, fie să mă ducă mai repede spre starea de vis! Veste bună a fost că am dat repede peste aşa ceva, doar că nu a fost vorba despre un vis plăcut, ci despre unul de coşmar!

Am dat la un moment dat peste unul din posturile aşa-zise de „ştiri” – în realitate fiind o realitate atît de distorsionată – poate din interes, poate din neştiinţă şi incompetenţă, poate dintr-un mix al unor intenţii orientate spre un scop cu imaturitate si auto-suficienţă – încît este imposibil să le mai găseşti vreo circumstanţă atenuantă.

Dar să vă spun care a fost coşmarul!

Pe ecran era o tînără – din cea care se crede deşteaptă, frumoasă, competentă, cunoscătoare a adevărului şi a tehnicilor de acuzare a tuturor celor care intîmplător au vreo părere contrară – auto-intitulată moderatoare, prezentatoare sau jurnalistă (oricare titulatură fiind ls fel de nepotrivită cu prestaţia vizibilă) , care reuşise, chiar şi la o masă rotundă, să creeze tabere, punînd faţă în faţă cele două curente „politice” adversare. Iar pentru a declanşa dialogul, se simţea datoare să facă o scurtă recapitulare a ceea ce se tot întîmplă recent în vestitul caz al privatizării ratate. Şi spunea ea – citez aproximativ din memorie:

 „Cum partidul dvs. nu a ieşit în ultimele zile cu acuzaţii puternice la adresa lui DD, la fel ca cealaltă tabără politică, prin concluzie logică este clar că îl sprijiniţi, chiar dacă nu prin afirmaţii publice.” 

 Eu aş fi întrebat imediat care este logica în ceea ce tocmai  susţinuse tînăra coordonatoare manipulatoare a discuţiilor? Că ea, la fel ca cei din studioul respectiv – care nu au fost deranjaţi de cele afirmate, crede cu putere că „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!”, este evident.

Este evident deoarece gîndurile devin transparente în vorbire, chiar fără ca cel care vorbeşte să îşi dea seama de ceea ce înseamnă de fapt enunţurile pe care le face cu voce tare. Iar dacă mai are la dispoziţie şi instrumentele de a ajunge la un public mai numeros decît cel la care avem noi acces (ca persoane „nepublice”), poate că  pe moment se simte ca peştele în apă în faţa susţinătorilor din aceeaşi categorie, dar în acelaşi timp este şi mai evident cît de puţin credibil devine pentru alţii un astfel de personaj care, fără să fi cunoscut din proprie experienţă „binefacerile” unui sistem totalitar, gîndeşte într-un mod dihotomic absolut rudimentar.

Ceea ce este însă şi mai de neînţeles pentru mine este că nimeni din platou nu a făcut referire la logica de lemn a respectivei vorbitoare (drept este că nu am rezistat decît preţ de vreo 3 minute la acea discuţie plecată din start de la o ipoteză total iraţională – din punctul meu de vedere).

Aşadar eu am înţeles (pentru a n-a oară)  că democraţia în care trăim noi a rămas la fel de originală ca pe vremea lui Iliescu, iar marele regret al celor care încă îl mai visează pe Ceauşescu (şi avantajele traiului in comunism – respectiv lipsa de responsabilitate individuală şi neasumarea vreunei decizii pentru propria viaţă în majoritatea situaţiilor) ar putea să fie că nu a mai avut vreme să vadă pe viu cum arată „omul nou” atît de clamat înainte de 1989.

Brucan (cine îşi mai aduce azi aminte de el?) spunea că ar fi nevoie de vreo 20 de ani ca să schimbe ceva! Viaţa a demonstrat că s-a înşelat!  Sau nu! Pentru că există şi schimbare în rău! Iar eu asta văd – la multe persoane tinere şi foarte tinere, care nu mai fac diferenţa între independenţă şi supunere faţă de nişte interese obscure, între curaj şi  tupeul imposturii, între cunoaştere şi reproducere nediferenţiată a unor clişee improprii.

Îmi veţi spune că generalizez şi că astfel greşesc. Corect! Poate din cauză că impostura, ipocrizia, agresivitatea, interesele imediate, lipsa de răbdare şi de respect etc. fac ca persoanele respective să iasă în evidenţă, în timp ce ceilalţi au tendinţa de a rămîne cuufundaţi în anonimat, devenind invizibili.

Deci eu scriu cînd nu îmi place ceea ce văd. Cei mai buni ca mine pot face mai mult! Spor la treabă şi numai bine,
Cristina.

Lasă un comentariu

Filed under comunism, Imbunatatire, incompetenta, viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s