Tonul face muzica!

Unul dintre defectele mele dintotdeauna (de care încă nu am reuşit să scap complet) este că adesea nu mă pot abţine să spun cu voce tare şi foarte apăsat ceea ce gîndesc.

Îmi aduc aminte că, încă de cînd eram copil.  mama mea, adesea pusă în faţa părerilor mele rostite ca şi cum ar fi fost nişte sentinţe finale şi absolute, îmi tot repeta: „Tonul face muzica! Dacă vrei ca lumea să asculte şi să ţină seama de ceea ce spui,  ai grijă cum spui!„.

„Don’t look at me in that tone of voice!” (David Farber)

Mai tîrziu, ca adult,  am fost diagnosticată cu o boală cronică gravă, numită de cel care mi-a descoperit-o „intoleranţă la prostie”.  Simptomul esenţial era că nu mă  puteam abţine să nu spun clar şi răspicat sau să arăt în mod transparent ceea ce credeam despre cei prea puţin pricepuţi sau prea puţin interesaţi în ceea ce aveau de făcut. Şi de multe ori nu îmi aduceam aminte la timp de sfatul mamei, iar ceea ce spuneam era adesea interpretat ca o jignire, un atac la persoană sau un afront nemeritat.

Au trecut anii, am trecut prin multe experienţe de auto-cunoaştere, m-am întîlnit cu oameni „perfecţi” şi cu alţii mai „imperfecţi”,  şi încerc să nu mai trec prea des peste vocea mamei care parcă mereu îmi şoteşte în ureche: „Tonul face muzica!”.

Apoi am început să îmi dau seama că fiecare este diferit şi că doar unii dintre noi îşi conduc viaţa în mod conştient. Aceştia sînt cei puţini şi aleşi. Iar cei mulţi şi „normali” de fapt încă nu au ajuns la nivelul de auto-cunoaştere care să le permită să ia decizii explicite pentru a-şi controla viaţa.

„Success is liking yourself, liking what you do, and liking how you do it.”  (Maya Angelou)

Şi am înţeles ce importantă este comunicarea prin mijloace para-verbale şi non-verbale, astfel încît mi-am propus să învăţ şi să exersez mai mult, pentru a vorbi cu vocea, cu chipul, cu corpul, cu scrisul, cu obiectele personale ş.a.m.d., fără însă a renunţa la mine, la emoţiile, preferinţele, interesele mele.

„I speak two languages, Body and English!” (Mae West)

În ultimii ani am citit, am studiat, am ascultat, am discutat, am observat – şi totul mi-a arătat că mulţi oameni preferă să gîndească cît mai puţin. Mulţi spun că „prostia nu doare”. Poate ar trebui să recunoaştem şi că gînditul doare, că nu este uşor să gîndeşti şi să iei decizii, pentru că dacă ceva nu merge bine nu vei mai avea pe cine da vina şi va trebui să digeri insuccesul şi să înveţi din propriile greşeli. Dar ce dulce este libertatea, posibilitatea de a decide pentru propria persoană, de a nu te conforma pentru a suporta constrîngerile impuse din exterior!

Iată ce cred eu şi alţii au spus-o înaintea mea:

„Aim for success, not perfection. Never give up your right to be wrong, because then you will lose the ability to learn new things and move forward with your life. Remember that fear always lurks behind perfectionism. Confronting your fears and allowing yourself the right to be human can, paradoxically, make yourself a happier and more productive person.”  (David Burns)

„Anyone can do any amount of work provided it isn’t the work he is supposed to be doing at the moment.” (Robert Benchley)

„Everything can be taken from a man or a woman but one thing: the last of human freedoms to choose one’s attitude in any given set of circumstances, to choose one’s own way.” (Viktor Frankl)

Voi reveni curînd cu propunerile mele pentru a învăţa să gîndim şi altfel decît exclusiv în mod logic şi analitic, pentru a spori puterea gîndurilor noastre bune şi pentru a reduce conformismul inconştient şi forţa gîndurilor noastre iraţionale. Dacă vrem, putem!

„Eighty percent of success is showing up.” (Woody Allen)

Pe curînd şi sper să gîndiţi că vreţi să gîndiţi mai mult!

Numai bine,
Cristina

2 comentarii

Filed under comunicare, Imbunatatire, relatii umane, spiritualitate, training

2 responses to “Tonul face muzica!

  1. armin

    Foarte multe lucruri interesante in blogul tau. mi a placut foarte mult descrierea pe care ai facut-o perioadei cand ai inceput facultatea de psihologie. e pacat ca psihologia nu a reusit sa vada frumosul in muzica, sa spunem asa, a fiintei sau a personalitatii umane, reducand omul la o partitura care este fie buna , fie ne-buna

    Apreciază

    • Buna, armin!
      Am vazut asa de tirziu comentariul tau – multumesc mult pentru cuvintele tale incurajatoare!
      Psihologia lupta asa de tare ca sa para o stiinta cit mai exacta si riguroasa, incit ajunge sa lucreze cu tipologii, modele, teorii etc., uitind de omul in sine, de diversitate, de mixul de factori ale caror influente nu pot fi intotdeauna clar cuantificate.
      Mi-aduc aminte ca cineva (parca Wittgenstein) spunea ca nu trebuie sa credem ca orice se poate explica printr-o relatie cauzala. Asa ca tratamentele sau solutiile necesare la un anumit moment dat nu pot veni din tratate de studii, ci din interiorul nostru, explicit sau implicit.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s