The show must go on!

De cîteva zile pe Social Media abundă părerile despre raportul MCV, despre mass-media, despre fel de fel de interpretări pe marginea celor scrise şi spuse de diverşi. Mai devreme ascultam o discuţie pe tema necesităţii sau nu a unei legi a presei, care să reglementeze principiile şi regulile de bază pentru ziarişti – pornind de la ideea că mulţi sînt formatori de opinie.

Nu vreau să îmi dau şi eu părerea despre aşa ceva, dar constat că multe dintre problemele evidente din jurul nostru vin din incapacitatea multora de a gîndi şi de a înţelege ce li se întîmplă, lăsîndu-se influenţaţi şi manipulaţi fără pic de conştientizare sau împotrivire.

Am mai scris despre prostie – se spune că nu doare (altfel mulţi ar trebui să geamă încontinuu de durere), dar la fel de adevărat este că societatea în general suferă al naibii din cauza prostiei, pe măsură ce numărul bolnavilor de prostie este în creştere.

Să revin însă la punctul de pornire – presa este aşa cum este pentru că îşi propune să îi mulţumească pe proşti sau numărul de proşti creşte pentru că presa îi bombardează încontinuu cu subproduse create de persoane sub-mediocre (ca să folosesc un eufemism) sau pur şi simplu rău-intenţionate?

Ca un dependent de presă scrisă şi de orice altă natură – audio, video, internet, constat cu surprindere că erorile de gramatică, ortografie, pronunţie etc. deja au devenit atît de comune, încît pare că nimeni nu se mai sesizează. Nu pot să uit de o prezentatoare la un jurnal TV care anunţa că Andrea Bocelli îi va delecta pe spectatori cu faimosul cîntec „Con te partirò”, doar că a pronunţat „Conte partiro” (Conte ca în Conte di Montecristo şi partiro ca vocativul de la martiră). Aş mai putea să dau exemple – vestitul „trafic” rostit în toate felurile, sau dezacordurile, sau acele „ăă…-uri” sau „îî…-uri” repetate constant, introducerea unui răspuns sau a unui comentariu cu „deci” şamd, dar nu ţin neapărat să fac un inventar complet al nepriceperii şi dezinteresului celor care îşi fac meseria ca nişte amatori sau mercenari, fără să gîndească prea mult.

De-abia acum am ajuns la ceea ce cred eu că este foarte grav, şi anume că de fapt aceste greşeli de limbă nu sînt decît efectul observabil al unor deficienţe mult mai profunde, care provin din lipsa motivării interne, din nerecunoaşterea propriilor prejudecăţi, erori de logică şi de gîndire, din necultivarea liberului arbitru, din renunţarea la orice preocupare de natură spirituală.

Invisible threads are the strongest ties. (Friedrich Nietzsche)

Şi nu este vorba doar de cei din mass-media (ei sînt doar mai vizibili ca alţii şi pot fi daţi ca exemplu mai uşor) – deci nu mă refer doar la o categorie anume, ci la majoritatea societăţii din România acestor vremuri. Nu vreau să spun că este vina exclusivă a celor care nu ştiu sau mai degrabă nu vor să facă lucrurile bine. Acasă, puţini părinţi îi încurajează pe copii să ia singuri decizii sau le permit să greşească – ca să aibă cum să înveţe din greşeli. La şcoală, puţini profesori îi învaţă pe tineri să gîndească. La muncă, nu mulţi şefi le lasă libertate angajaţilor, mai ales că stilul participativ este de obicei invers proporţional cu nivelul de competenţă al celor implicaţi. Aşa că după vreo 20 şi ceva de ani de atrofiere treptată a creativităţii şi a spiritului de independenţă, este oarecum simplu ca viaţa să pară a fi decisă din exterior, de o soartă sau de o persoană văzută ca atotputernică. De aici, demotivare, dezinteres, nepricepere, neadaptare, nesiguranţă, anxietate, stres, …. care toate se deghizează adesea inconştient în agresivitate, grabă, superficialitate, nerăbdare, dezinteres, neresponsabilizare etc.

Citeam de dimineaţă un studiu, a cărui concluzie este că toate comportamentele care ne afectează sănătatea apar ca nişte mecanisme neconştientizate de apărare împotriva efectelor unor tulburări mentale (anxietăţi, depresii, stres etc.). Drept este că rezultatele studiului se referă doar la cei cu venituri foarte mici – dar scala de evaluare a veniturilor este oarecum relativă, din moment ce la noi nivelul salariului mediu ne plasează în josul listei ţărilor cu care ne-am dori să ne comparăm. Dacă ar fi să extrapolez (fără nicio bază ştiinţifică – doar ca o părere proprie), multe dintre comportamentele nedorite pe care le putem observa în jurul nostru în prezent vin din deficitul masiv de competenţe cognitive – mulţi preferă să înghită pe nemestecate ce le spun alţii (fără să înţeleagă interesele urmărite de cei care le transmit fel de fel de mesaje), nu ştiu să-şi argumenteze o poziţie şi atunci dialogul se transformă în conflict deschis, concluziile neadevărate par să fie regula acceptabilă – din moment ce erorile de logică şi de gîndire nu sînt cunoscute sau recunoscute.

Deci, pe cine să dăm vina pentru ce trăim acum în România? Comportamentele contraproductive din jurul nostru apar ca urmare a influenţelor externe nouă sau ca urmare a nedezvoltării abilităţilor de gîndire şi de asumare a consecinţelor propriilor decizii?

Voi ce credeţi?
Numai bine,
Cristina

Lasă un comentariu

Filed under incompetenta, relatii umane, Romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s