N-am timp!

„N-am timp!”  Este un eufemism atît de des folosit, încît nici nu ar mai trebui să analizăm ce stă în spatele acestui enunţ.

De cîte ori nu auzim pe cineva în jurul nostru spunînd cu hotărîre „N-am timp!”? Sau de cîte ori nu am fost chiar noi în poziţia de a declara ritos, fără să ne gîndim prea mult înainte de a vorbi: „N-am timp!”.

Cere sau măcar sugerează cineva ceva de făcut? Nu prea spunem „Nu – nu vreau!” sau simplu „Nu!”. Dar instantaneu apare replica aparent mereu rezonabilă Nu pot!”, cel mai adesea cu continuarea „N-am timp!”, indiferent de scuzele care urmează, pentru a demonstra că într-adevăr persoana în cauză se află în imposibilitatea de a mai face ceva, fiind extraordinar de ocupată şi de importantă – pentru că întotdeauna are aşa de puţin timp la dispoziţie!

Poate că sintagma „N-am timp!” ar trebui trecută în DEX, ca sinonim pentru „Nu vreau!”, iar aşa ar fi poate din ce în ce mai rar folosită.

Dar aşa, repetată atît de des, a devenit pentru mine doar un semnal că persoana care o foloseşte în mod uzual mai are multe de învăţat – despre valori, priorităţi, imagine de sine, auto-conştientizarea erorilor de gîndire şi a prejudecăţilor proprii.

De fapt, grav este că cei care nu au niciodată timp nu recunosc că folosesc scuza cu „Nu am timp” pentru că le este teamă sau jenă să spună „Nu”, pentru că uneori nu au curaj să încerce şi altceva, nici că îşi umplu timpul cu fel de fel de lucruri pentru a se simţi mereu ocupaţi şi deci importanţi în faţa celorlalţi.

„Cînd ceea ce faci nu dă rezultate bune, ai tendinţa să faci mai mult şi cu mai mare intensitate din ceea ce faci. ” (Bill Maynard & Tom Champoux)

Cercul vicios în care se află cei care susţin frecvent că nu au timp ar putea fi rupt doar prin efortul de a gîndi mai mult, de a gîndi serios la viaţă, la semnificaţia gîndurilor şi acţiunilor proprii, la dorinţele şi posibilele obiective personale.

Este normal ca cel care are multe de făcut să se simtă copleşit – timpul pare mai scurt, sarcinile – chiar şi cele mai simple – parcă devin mai complexe, orice întrerupere devine începutul unei crize, iar o greşeală făcută din grabă sau neatenţie – o adevărată catastrofă! Intrat în acest vîrtej al muncii (care pare, din afară, haotic şi adesea fără rost), nu mai există timp de gîndire pentru stabilirea de priorităţi, pentru analiză, pentru îmbunătăţirea metodelor de lucru şamd.

Mark Graban se întreba dacă cei care obişnuiesc să-şi simplifice mereu modul de lucru sînt isteţi, sau doar leneşi. Eu aş spune că lenea, în acest caz, s-ar traduce prin renunţarea la munca fără rost, adică acea şovăială, acea ezitare în a-şi consuma propriile resurse de energie, acea stare de a „rămîne pe gînduri” – în opoziţie cu graba de a trece la acţiune, de dragul de a face ceva, înainte însă de a căuta o cale mai simplă şi mai economicoasă de lucru.

„Dacă o persoană nu îşi asumă mai mult decît poate face, nu are cum să se autodepăşească.” (Henry Drummond)

James March şi Herbert Simon – doi cercetători care au studiat modul de luare a deciziilor, au enunţat în 1969, iar de atunci mulţi alţi specialişti au fost de acord cu ei, că „raţionalitatea actorilor sociali este limitată: atunci când au de ales între mai multe posibilităţi, ei nu caută soluţia optimă, ci se opresc la prima soluţie satisfăcătoare”. Chiar şi în condiţii de rationalitate limitată, înainte de a acţiona trebuie să ştim pe ce ne bazăm – pentru a ajunge la acea situaţie cunoscută de unii dintre noi (uşor adaptată): „Decît mult şi prost, mai bine puţin şi cu rost!”.

„Pentru a avea mai multe cunoştinţe, adaugă în fiecare zi cîte ceva; pentru a avea mai multă înţelepciune, elimină în fiecare zi cîte ceva.” (Lao Tzu)

În concluzie, soluţia pentru a avea mai mult timp este să gîndim mai mult. Iar pentru cei care cred că nici pentru a gîndi nu au timp, iată nişte ocazii pe care nu ar trebui să le rateze pentru a se gîndi la ei, la viaţa lor, la dorinţele lor, la gîndurile iraţionale care nu le dau pace, la schimbările posibile, la priorităţi şi soluţii.

Nu este neapărat vorba de a nota în agendă nişte şedinţe de auto-analiză sau nişte şedinţe cu un psiholog sau coach, nici de activităţi intense de gîndire concentrată, de mind mapping sau de a participa la o sesiune de lucru în grup pentru dezvoltare personală – deşi nici astfel de acţiuni nu ar fi inutile – dar necesită totuşi o investiţie de timp şi chiar de bani.

Însă există în viaţa oricui există aşa-numiţii „timpi morţi”, în care nu avem nimic de făcut sau în care alegem să nu facem nimic (cel mai adesea pentru că nu conştientizăm timpul astfel irosit). Să ne gîndim împreună:

  •  Timpul în care aşteptăm ceva – la coadă la doctor, la aeroport înainte de îmbarcare sau pe drum, în autobuz sau în tren – sau oriunde trebuie să fim pentru perioade de timp pe care nu le putem integral controla – unii ascultă muzică, alţii vorbesc vrute şi nevrute cu tovarăşii dimprejur, alţii protestează şi se revoltă contra a ceea ce nu pot nicicum schimba, unii citesc o carte, iar unii se uită absenţi în gol sau pe geam – chiar dacă în capul lor activitatea este adesea intensă şi ferventă.
  • Timpul în care stăm la volan (în sens propriu „stăm”, nu mă refer la timpul în care şofăm, ci atunci cînd stăm în coloană, aşteptînd să se întîmple ceva care să ne permită să ne continuăm drumul) – este alegerea noastră dacă vrem să ne enervăm pentru întîrziere, să ne certăm cu poliţistul – dacă se află vreunul în raza noastră, să ne foim continuu pe scaun – mormăind despre circulaţia din România sau despre norocul nostru, sau dacă decidem să ne gîndim la ceva ce ne poate ajuta să desluşim vreo enigmă care ne preocupă. Dacă ne gîndim la traficul din Bucureşti, la ore de vîrf, atunci poate nici nu este obligatoriu chiar să stăm pe loc, uneori şi cînd ne tîrîm între două stopuri într-a-ntîia avem timp să ne gîndim la noi.
  • Timpul folosit în baie (cînd sîntem singuri în baie) – este timpul dedicat nouă şi nevoilor noastre! Îl putem dedica şi dorinţelor noastre – unii cîntă, alţii pot la fel de bine gîndi!
  • Timpul folosit pentru muncile de rutină sau casnice – curăţenie, gătit, călcat şi altele de acelaşi fel; putem să ne concentrăm pe ceea ce facem, sau putem să trecem pe „pilot automat” pentru a face treburile de rutină, iar capacitatea mentală eliberată să o folosim pentru a ne gîndi la noi şi la ce am putea face ca să ne fie mai bine
  • Timpul folosit pentru unele hobby-uri mai liniştite – gen plimbatul în parc, pescuitul, statul pe un dig în bătaia brizei mării, mersul pe bicicleta ergonomică – dar doar dacă nu avem lîngă noi televizorul, telefonul, tableta sau căştile pentru muzică.
  • Timpul de dinainte de a adormi – uneori îl folosim pentru a lua decizii pe care niciodată nu le vom respecta (de genul: „de mîine” … voi începe dieta, sau mă voi trezi mai devreme etc.), dar la fel de bine îl putem folosi pentru a ne gîndi la problemele care ne preocupă sau la dorinţele pe care încă nu ştim cum să le atingem.

Poate mai aveţi şi alte idei de timp pe care îl putem salva – pentru a-l folosi cu rost, ba chiar şi în mod plăcut.

Astfel, dacă nu mai risipim timpul, nu vom mai avea scuze pentru a repeta că „n-avem timp” pentru ceea ce nu vrem să facem. Si poate vom învăţa să fim mai sinceri, mai asertivi, mai eficienţi – iar gîndurile noastre să ne ajute să devenim mai fericiţi cu ce avem, cu ce putem şi cu ce vrem să facem!

Voi ce credeţi?

Numai bine,
Cristina

4 comentarii

Filed under auto-cunoastere, psihologie

4 responses to “N-am timp!

  1. armin

    din pacate, psihologia a plecat de la ideea unui om abstractizat – un om abstras de toate dependentele sale, de toate automatismele sale, de toate reflexele sale si instinctele lui – iar aceasta abstractie a fost postata drept un om ideal…o fata morgana a lumii moderne care inca mai suceste mintea oamenilor si-i indeparteaza de trairea ei…

    Apreciază

    • Corect – din acest motiv nu imi place ceea ce se numeste evaluare psihologica sau orice evaluare pe baza de chestionare si interpretari statistice, in care esti comparat cu media!
      Mai bine sa ne asumam unicitatea si gradul de libertate pe care ni-l recunoastem, fara a ne mai compara cu modelul de succes (sau de frumusete) impus de societate.

      Apreciază

  2. Multumesc pentru ca ai revenit pe blogul meu, armin!
    Eu de multe ori ma intreb cine pe cine controleaza sau cine este seful si cine subalternul. Sa-ti dau un exemplu banal – cafeaua de dimineata (la limita orice poate deveni o adictie). La un moment dat mi-am dat seama ca fara cafeaua de dimineata nu ma simt bine si ca ziua mea depinde de cafea! Si mi s-au aprins beculetele! Cine este seful in relatia eu – cafea? Cafeaua? Soc! Imposibil. Si in acea zi am decis sa renunt la cafeaua de dimineata. Beau in continuare cafea – dar fara un ritual zilnic, prin care sa devin supusa cafelei. La fel este cu timpul, cred eu. Este decizia noastra – chiar daca implicita de cele mai multe ori, sa dam mai multa importanta unor aspecte in detrimentul altora, fara sa fim constienti ca decizia noastra poate fi si diferita.
    Sau la fel este cu jobul pe care nu-l place cineva. Nimeni nu mai obliga pe nimeni (la propriu – ca in cazul sclavilor, de exemplu) sa mearga la un job nesatisfacator – este decizia fiecaruia sa mearga totusi la lucru, chiar daca nu ii place – din frica de a nu avea bani de subzistenta, sau de gura lumii sau din alte motive. Dar multi prefera sa gaseasca un vinovat in exterior, pe care sa-l injure sau de care sa se vaite continuu, in loc sa accepte ca nu vrea mai mult sau ca nu are curaj sa incerce altceva.
    Dar a accepta locul controlului in interiorul propriei fiinte inseamna de fapt responsabilizare si asumarea si a succesului personal in anumite situatii (ce placut este!), dar si inghitirea pe nemestecate a esecurilor – ca fiind rezultatul tot al actiunilor noastre – indiferent de conditiile externe favorabile sau nu (ceea ce doare rau, stiu din experienta!).
    Pina la urma este bine ca nu poti da vina pe altcineva! Asa poate nu va da nimeni vina pe noi, ca sa ne injure intr-una!

    Apreciază

  3. armin

    Cred ca nici nu se putea alege un subiect mai dificil de abordat decat cel al timpului.🙂 Nu are rost sa facem in nici un caz o prezentare a complexitatii problemei. Tu ai reusit sa dai o solutie problemei timpului reusind sa delimitezi oarecum aria problemei la raportul pe care fiecare om il are cu timpul sau – acesta fiind vazut pana la urma ca timpul din calendar sau ca timpul din planificator, organizator – si pe care eu l-as numi „timpul tip organizator” spre deosebire de un „timp poetico-erotic”, ca sa spun asa, in care traim cu totul altfel clipa sau „timpul show” in care suntem spectatorii „neutralizati” ai unui fapt cotidian!
    Probabil, spun asta chiar daca sau mai ales fiindca imi dau seama ca parerea fiecarui om este aflata sub influenta timpului pe care-l traieste, sta in faptul ca fiecare dintre noi traieste un timp alienat sau traieste o alienare a timpului. Daca se vorbeste despre alienarea omului intr-o dialectica materialista, de exemplu, putem vorbi si despre alienarea timpului, caci omului i se pare ca „i se fura” timpul – prin munca pe care o face, prin aglomeratia care-l inconjoara, prin relatiile sociale pe care este nevoit sa le intretina, si multe altele. Omului i se pare ca nu mai are timp si este cat se poate de sincer cand spune asta – fiindca intrezareste in fiecare strrop de timp alienat belsugul de timp pe care lumea asta i l-a pus la dispozitie. Ca intr-o picatura de roua sau de ploaie care reflecta ce e in jurul ei si care poate sa-ti dea iluzia ca exista ceva in acea picatura la fel de bogat ca si in afara ei, tot asa omul isi da seama de cat de mult timp nu mai are sau de cat de mult timp ar fi putut avea (probabil ca de aceea avem mai multe forma ale conditionalului), tocmai plecand de la acest timp alienat – prin munca, prin show, prin hobby sau mai stiu eu prin ce. Tot acest timp pe care el il traieste, il pune pe om fata in fata cu timpul pe care il are si pe care l-ar fi putut avea!🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s