To do nothing is sometimes a good remedy. (Hippocrates)

Hipocrate probabil se referea la sănătatea oamenilor şi la odihna care îi poate încărca cu energie pe cei bolnavi. Sau la reţinerea doctorului de a prescrie un tratament, înainte de a fi sigur că este cel potrivit.

Aici am un exemplu personal. Acum aproape 10 ani, am fost la medicul de familie, pentru că nu mă simţeam bine. Am primit o reţetă, am cumpărat medicamentele prescrise – pentru o lună, am luat vreo 2 zile pastilele şi m-am simţit mult, dar mult mai rău ca înainte. Am fost iar în vizită la medic, iar răspunsul a fost colosal:  „Păi pentru boala pe care o aveţi, există peste 200 de medicamente disponibile, nimeni nu poate găsi remediul potrivit din prima!”  Ceea ce eu am tradus asa: plătesc pentru 200 de reţete, doar pentru a găsi ce merge şi ce nu merge. Am fost apoi la un doctor profesionist, iar remediul a mers din prima.

Dar aş vrea să mă refer în continuare la graba de a reacţiona, indiferent de stimul, de situaţie, de problemă, de domeniul de activitate – din dorinţa de a arăta hotărîre, prezenţă de spirit, pricepere, putere.

Exemple? O mulţime, peste tot în jurul nostru.

Un prim-ministru pasager, care nu se poate opri să nu comenteze orice, oriunde şi oricum – chiar dacă timpul i-a demonstrat de mai multe ori că strategia aleasă nu este una de succes.

Un om oarecare de pe stradă care îl înjură prompt pe altul, iar cînd îi vede faţa, încearcă să îi demonstreze că nici vorbă de jignire – doar o adresare prietenească de mahala.

Un şofer imberb care sare la bătaie doar pentru că un om în vîrstă şi cu baston n-a trecut strada pe zebră în pasul ştrengarului.

Un mare credincios care îşi face cruci cu mare elan la vederea unei biserici, chiar dacă asta inseamnă să-i dea cîteva coate în coaste celui din apropierea lui.

Cred că fiecare are exemplele lui de astfel de oameni grăbiţi să împartă celorlalţi prostia, răutatea, frustrările, inconştienţa sau doar lipsa de bun simţ pe care le consideră semn al puterii şi statusului personal.

Uneori, a nu face nimic este cel mai bun remediu.  (Hipocrate)

Atît pentru cel în cauză, dar mult mai mult pentru ceilalţi. Doar că în exemplele date, cei menţionaţi nu se gîndesc la alcineva, în afară de propria persoană şi eventual de familia sau grupul de interese din care face parte.

Deci graba de a reacţiona, indiferent de situaţie, poate fi un indiciu de incompetenţă crasă, dar şi de supraevaluare de sine – persoane pline de ele, îngheţate într-un stadiu de dezvoltare maxim post-adolescentin, incapabile de empatie, blocate într-un mecanism de protejare a intereselor personale – chiar cu preţul încălcării drepturilor şi demnităţii celorlalţi.

Staţi şi respiraţi, gîndiţi, evaluaţi consecinţele şi apoi acţionaţi. Adeseori, a nu face nimic este cel mai bun remediu.

Numai bine – şi mulţumiri celor care nu s-au grăbit să treacă mai departe şi au citit pînă la sfîrşit ceea ce am scris aici.
Cristina

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, incompetenta, psihologie, relatii umane, responsabilitate sociala, Romania, viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s