Despre toleranţă

Astăzi este Ziua internaţională a toleranţei.

În 1996, ONU a declarat ziua de 16 noiembrie ca „Ziua internaţională a toleranţei”, după ce în 1995 a fost „Anul toleranţei”.

Ce este toleranţa? Şi de unde vine intoleranţa?

Etimologic, toleranţa vine de la verbul „tolerare” din latină, care se poate traduce prin:

1. (în sens propriu) a susţine, a menţine, a suporta o greutate
2. (în sens figurativ) a suferi, a suporta o durere sau o persoană
3. a continua, a răbda.

Sensul iniţial al toleranţei este de a suporta ceva dificil de acceptat, de care nu poţi scăpa sau pe care nu îl poţi evita sau schimba, care este definit sau se impune prin forţa legii, eticii, obiceiurilor culturale etc.

Pe vremuri, toleranţa se manifesta printr-o permisiune a autorităţilor, o licenţă, o indulgenţă. În trecut, toleranţa era invocată mai ales în chestiuni legate de religie. Astfel, înţelesul uzual al toleranţei era de a permite cu bunăvoinţă ca ceva negativ sau considerat negativ (o opinie, practică, rasă, religie, naţionalitate etc.) să coexiste alături de forma oficială acceptată, dintr-o atitudine de superioritate, condescendenţă faţă de restul lumii.

„Ce este toleranţa? Apanajul umanităţii.” – spunea Voltaire în 1764.

Astăzi, toleranţa se referă la acceptarea diversităţii, la eliberarea de dogmatism şi bigotism, la nonconformism, ceea ce implică nevoia de acceptare reciprocă, comprehensivă, în numele unor valori sau principii superioare.

Toleranţa înseamnă respect, acceptarea şi aprecierea diversităţii, ca formă de exprimare a umanităţii noastre. Pentru a fi tolerant, este nevoie să ai cunoştinţe, un spirit deschis, libertate de gîndire, integritate, capacitate de comunicare, încredere în sine şi conştiinţă de sine.

Toleranţa nu mai este o concesie făcută de pe poziţii de putere, un act de bunăvoinţă către cei de pe niveluri inferioare, indulgenţă faţă de cei neajutoraţi. Este un principiu fundamental, fără de care valorile umanităţii ar rămîne doar enunţuri fără substanţă.

Pe pagina ONU se spune: “Într-o societate, intoleranţa este suma intoleranţei tuturor membrilor săi individuali. Bigotismul, stereotipurile, stigmatizarea, insultele şi glumele cu tentă rasială sînt exemple ale exprimării intoleranţei individuale, la care unii oameni sînt supuşi zilnic. Intoleranţa naşte intoleranţă. Îşi face victimele să caute răzbunare. Pentru a combate intoleranţa, indivizii trebuie să devină conştienţi de legătura dintre comportamentul lor şi cercul vicios al neîncrederii şi violenţei în societate. Fiecare dintre noi trebuie să înceapă prin a se întreba: sînt eu o persoană tolerantă? Gîndesc despre oameni în stereotipuri? Îi resping pe cei care sînt diferiţi faţă de mine? Îi consider pe ei vinovaţi pentru problemele mele?”

Toleranţa este o atitudine de a accepta, fără a judeca sau a critica, diversitatea de idei, opinii, credinţe, persoane, minorităţi, rase, politici, stiluri de viaţă etc. diferite de ale noastre şi cu care nu sîntem de acord. Deci toleranţa trebuie să fie acea atitudine pozitivă de recunoaştere şi apărare a drepturilor umane universale ale oricui, deoarece în nicio împrejurare nu poate fi justificabilă încălcarea acestor drepturi fundamentale. Toleranţa ne permite astfel să trăim în pace cu ceilalţi, la nivel social sau individual, mai ales cu cei care nu ne seamănă. Lipsa de toleranţă duce la războaiele dintre religii, dintre culturi, dintre rase. Fără toleranţă nu ne putem gîndi la drepturile omului, la pluralism, la democraţie, la respectarea voluntară a legilor. Lipsa de toleranţă duce la o societate controlată de dogmatism, absolutism, legea junglei, conformism şi constrîngere.

Compasiunea şi toleranţa nu sînt un semn de slăbiciune, ci un semn de putere. (Dalai Lama)

Totuşi, există limite ale toleranţei, chiar dacă se spune că oamenii toleranţi îi acceptă pînă şi pe cei intoleranţi. Limitele toleranţei decurg din respectarea drepturilor fundamentale ale omului, de aceea nu se poate tolera intimidarea celorlalţi, manipularea lor, injustiţia socială sau asuprirea categoriilor defavorizate. Toleranţa ne face astfel să acceptăm în mod deliberat puncte de vedere diferite de ale noastre, inclusiv convingeri, obiceiuri, practici, moduri de gîndire – cu care nu sîntem de acord, dar şi rase, popoare, categorii de persoane care se diferenţiază de noi, indiferent de gradul de asemănare sau de compatibilitate dintre noi şi ei, fără să acţionăm pentru a-i convinge (cu forţa sau cu vorba bună) de justeţea perspectivelor noastre asupra lumii. Dar nu putem ca, nici măcar în numele unor valori sau principii pe care le credem superioare, să ne impunem propriile idei, cu argumentul de a face bine altora. Exemple sînt nenumărate de astfel de situaţii, pornind de la bancul cu Bulă şi cu bătrînica pe care a trecut-o strada, pînă la misionarism sau la internaţionalizarea excesivă, ca formă de uniformizare a pieţelor şi a comportamentelor de consum.

Acum vreo 10 ani, cineva mi-a pus un diagnostic, în urma unei evaluări. Mi-a spus că sufăr de „intoleranţă la prostie”, deoarece nu am răbdare cu oamenii care îşi ignoră potenţialul şi acţionează doar pe baza impulsurilor exterioare. De atunci (m-)am studiat şi sper să-mi fi mai redus un pic coeficientul de intoleranţă, aşa că ştiu ce greu este să-ţi:

1. descoperi intoleranţa
2. accepţi intoleranţa, şi
3. creşti nivelul de toleranţă.

Vă invit să analizaţi un pic situaţia socială şi politică de acum din România. Pe stradă, bătrînii se ceartă cu tinerii, şoferii cu pietonii şi toţi cu poliţiştii. Angajaţii de la stat îi dispreţuiesc pe ceilalţi cetăţeni, angajaţii din sectorul privat îi „binecuvîntează” în mod repetat pe cei de la guvern sau de la diferitele autorităţi publice. Partidele politice au un discurs continuu îndreptat spre critica persoanelor cu care se luptă pentru putere, nu către idei, doctrine sau probleme. Majoritatea parlamentară consideră că are puterea absolută, desconsiderînd toate celelalte puteri ale statului. Din cauza ţiganilor plecaţi din România încă nu am intrat în Schengen. Bulgarii ne stau în coastă şi ne irită orice lucru bun pe care îl fac înaintea noastră. Şi multe, multe alte situaţii – să ne gîndim, de exemplu, la homosexuali, la atei, la împărţirea în iubitori şi neiubitori de cîini etc.

Recunoaşteţi unele dintre manifestările intoleranţei? De la cele cu efectele cele mai inofensive, pînă la cele care determină abuzuri şi încălcări majore ale eticii şi ale legilor?

Toleranţa la nivel de stat, de comunitate sau de grup nu se schimbă prin ordonanţă sau prin lege. Doar prin îmbunătăţirea pe plan individual a nivelului de toleranţă pe care o manifestăm fiecare dintre noi poate apărea în timp o diferenţă pozitivă faţă de prezent, la nivel global. Dacă vrem ca în societatea românească să crească înclinarea spre colaborare şi să scadă adversitatea şi intensitatea confruntărilor dintre părţile care au ceva de împărţit, dacă visăm să trăim într-un Bucureşti în care şoferii nu se şicanează în trafic şi nu se împuşcă pentru un loc de parcare, dacă ne dorim să găsim soluţii de îmbunătăţire valabile pe termen lung în locul certurilor sterile dintre opoziţie şi putere, nu trebuie să aşteptăm ca lucrurile să se schimbe în mai bine, ci trebuie să acţionăm fiecare, independent, la nivel personal, pentru a deveni mai toleranţi, inclusiv faţă de intoleranţă.

Doar că toleranţa trebuie însoţită de cunoaşterea, respectarea şi protejarea drepturilor proprii şi ale celorlalţi, de asumarea unor valori şi principii de viaţă adecvate, precum şi de acţiuni pentru a le transforma în realitate.

Şi nu uitaţi:

Responsabilitatea pentru toleranţă le revine celor care au o viziune mai largă. (George Eliot)

Cel mai bun rezultat al educaţiei este toleranţa. (Helen Keller)

Toleranţa este efectul pozitiv şi cordial de a înţelege credinţele, riturile şi obiceiurile altora, fără a le împărtăşi sau accepta neapărat. (Joshua Liebman)

Nu trebuie să permitem ca toleranţa să degenereze în indiferenţă. (Margaret Chase Smith) 

Sugestii pentru cadoul de Crăciun: pentru un duşman, iertare; pentru un adversar, toleranţă. (Oren Arnold)

Toleranţa este preţul pe care îl plătim pentru a trăi într-o societate liberă, pluralistă. (Robert Casey)

Dezbinarea este marele rău al omenirii, iar toleranţa este singurul remediu. (Voltaire)

Deci, repet încă o dată întrebările fundamentale pentru auto-evaluarea gradului de toleranţă:

1. Sînt eu o persoană tolerantă?
2. Gîndesc despre oameni în stereotipuri?
3. Îi resping pe cei care nu gîndesc la fel ca mine?
4. Îi consider pe aceştia vinovaţi pentru problemele mele?

Spor la lucru, dacă crede cineva că are de făcut vreo schimbare!

Cu drag,
Cristina