Iluzii olfactive

Astăzi, de dimineaţă, eram la ora de răsfoire a presei – electronice, desigur. Eu, ecranul computerului şi o cană de cafea aburindă, cu o aromă plină de promisiuni de satisfacţii întîrziate.

Citeam despre ultimele întîmplări, despre oameni şi fapte, iar în jurul meu simţeam un miros din ce în ce mai puternic de cozonac proaspăt – ca în dimineţile de Crăciun. Să ne înţelegem – nu am cozonac în casă, eram singura trează – nu mişca nimeni în jurul meu, uşa de la cameră era închisă, la fel ca şi fereastra, iar cafeaua din cană parcă îşi pierduse instantaneu aroma. Am avut nevoie de un efort de voinţă pentru a-mi reveni – raţional, nu exista vreo sursă de miros de cozonac, deşi senzaţiile mele erau contrare acestei realităţi.

Despre simţul olfactiv nu există prea multe tratate ştiinţifice şi nici nu se prea vorbeşte explicit în multe cărţi – prin comparaţie cu volumul de studii şi abordări ale simţurilor vizual şi auditiv. Intră, de obicei, la …  şi altele. Iar despre iluzii olfactive, şi mai puţin, cînd nu intrăm în domeniul patologic.

Deci, de unde să fi venit mirosul de cozonac? Poate de la ultimul film văzut spre dimineaţă – despre spiritul Crăciunului? Sau de la articolul lui Pleşu, despre diete, din Dilema veche? Sau de la una din amintirile mele cele mai pregnante, legată de mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor?

Să vă povestesc – despre vremuri demult trecute. Terminasem facultatea şi primisem repartiţie (obligatorie) ca inginer stagiar într-o fabrică, undeva (relativ) departe de Bucureşti. Împreună cu o colegă, tot din Bucureşti,  am amînat intenţionat momentul pînă la care trebuia să ne prezentăm la post.  Şi am plecat de acasă în seara ultimei zile libere, cu bagaje, mîncare, ba ea şi cu plapuma legată de valiză. A doua zi de dimineaţă ne-am dus să ne angajăm, dar am avut surpriza că nu aveam dosarul complet – ne lipsea avizul psihologic!

Dacă acum este oarecum acceptabilă cerinţa de a avea, la angajarea pe anumite posturi, un aviz psihologic care să-l declare „APT” pe candidat, pe vremea aceea de demult trecută (eram în 1985!), cînd nu mai exista Facultate de Psihologie în România, institutul de profil fusese desfiinţat, profesia de psiholog era oarecum în ilegalitate, respectivul aviz părea a fi o cerinţă aproximativ ştiinţifico-fantastică.

Dar eram la vîrsta la care conformismul meu era mai puternic decît curajul de a-mi asuma nonconformismul, aşa că am cerut detalii şi am aflat cum puteam obţine respectivul aviz psihologic.

Ni s-a spus să ne prezentăm a doua zi, la ora 7 dimineaţa, la un anumit cabinet, pe o străduţă din centrul istoric al oraşului. Noi două, fete de Bucureşti plecate singure pentru prima oară de acasă, ne-am gîndit că nu este cazul să mergem de la 7, pentru că nu prea eram obişnuite să ne trezim atît de devreme. Aşa că am apărut ca nişte flori inocente pe la 9 fără zece. Ajunse la adresa căutată, un om, care ni s-a părut în vîrstă şi teribil de morocănos sau doar prost-crescut, ne-a spus în şoaptă că testul psihologic a început deja şi că trebuie să facem bine ca a doua zi să fim acolo la ora 7 fix.

Ne-am enervat pe moment, dar apoi ne-am bucurat de încă o zi liberă şi am făcut cunoştinţă cu oraşul în care urma să trăim cei 3 ani de stagiu. Dar totuşi am aflat ceva ce nu ştiusem – avizul se obţinea în urma unui test psihologic! La început ne-am speriat – cine ştia pe atunci în ce constă un test psihologic?!? Totuşi ne-am revenit şi ne-am bucurat că mai aveam o ultimă zi liberă înainte de angajare.

A doua zi de dimineaţă ne-am chinuit să ajungem la timp – şi am intrat într-o cameră cu bănci – ca la şcoală – unde se mai aflau vreo 20 de persoane. A venit domnul posomorît şi ne-a spus că urmează să participăm la un test psihologic, cu o durată de 8 (opt) ore (!), format din mai multe părţi, cu pauze de cîte 15 minute între ele. Ne-a mai spus să fim foarte atenţi, să întrebăm dacă nu am înţeles instrucţiunile,  înainte de începerea testului cronometrat, pentru că după aceea nu mai avem voie să vorbim, iar apoi am trecut la treabă.

Nu mai îmi amintesc toate părţile – dar erau vestitele imagini cu părţi lipsă – care trebuiau completate, erau teste cu numere – pentru a stabili ordinea sau relaţiile dintre ele, erau forme geometrice care trebuiau rotite în spaţiu etc.

Au trecut, test după test, vreo 5 ore. Oboseală, foame, plictiseală, nerăbdare – toate mi-erau cunoscute şi nu mai aveam decît chef să plec de acolo.

La un moment dat am auzit cuvintele magice – după pauză mai aveam încă un test, apoi urma corectarea şi apoi discuţii individuale cu fiecare, ca să terminăm la orele 16. Cu această încurajare, mi-am adunat ultimele resturi de energie, pentru a suporta în continuare ceea ce mai urma să se întîmple. După pauză, am revenit în bănci.

Eu, ca de obicei, stăteam în banca de la geam🙂. Sala era undeva la etaj, într-o casă veche, iar geamul dădea spre curtea interioare. La parter se afla laboratorul unui magazin de pîine – doar că făceau şi cornuri, cozonaci, plăcinte … Şi probabil că era ora la care erau gata toate aceste bunătăţi … Proaspăt scoase din cuptor, mirosul era îmbătător … Iar mie mi-era o foame …  Clădire veche, girgiuvele uscate, ferestre ne-etanşe … Deja pluteam departe, pe aburul de cozonac proaspăt … Începe omul în negru să vorbească – ultimul exerciţiu era de memorie. El ne spunea 10 enunţuri simple (gen „Pisica toarce.”, Bondarul bîzîie.”), iar noi trebuia să le reţinem şi să le reproducem în ordinea enunţării lor.  Ne anunţă că începe. Eu visez cu ochii deschişi, la cornuri pufoase cu stafide, şi nu mă pot dezlipi uşor de viziunea mea ce părea atît de reală … La al treilea enunţ îmi dau seama că le-am auzit, dar nu le ascultasem. La al patrulea am început să mă concentrez, de la al cincilea am început să le ascult. Pe foaie le-am scris în ordine pe ultimele 5, fiindu-mi ciudă că nu fusesem atentă de la început.

Se încheie testul, iar la un moment dat îmi vine rîndul să intru la discuţia personală. Omul îmi spune că la primele teste am avut rezultate bune – coordonare, logică şi ce mai testase el acolo. Dar surpriza lui a fost cum de am avut un scor atît de mic la ultimul test – şi mi-a atras atenţia că memoria mea operaţională este varză (bine, nu chiar cu aceste cuvinte, ci cu unele mai elevate, dar la fel de dure). Şi, deşi mi-a dat avizul de „APT”, m-a avertizat că voi avea mari probleme la locul de muncă, pentru că nu voi ţine minte ceea ce mi se cere să fac, recomandarea lui fiind să am mereu o agendă la mine, ca să-mi notez ceea ce mi se spune. Interesant este că nu m-a întrebat dacă s-a întîmplat ceva în timpul testului de memorie – de fapt discuţia finală era doar un monolog, pentru că testele psihologice spun totul despre cineva, nu-i aşa?

V-am povestit despre primul meu test psihologic. Am mai dat un test, prin 1992, tot de 8 ore. Dacă vreţi să vi-l povestesc şi pe acesta, spuneţi-mi.

La fel, spuneţi-mi cînd şi cum aţi avut iluzii olfactive – mă interesează mult acest subiect.

Numai bine şi pe curînd,
Cristina

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, Imbunatatire, psihologie, viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s