Adaptarea – cel mai frumos dar al naturii

Întotdeauna m-am uitat cu încîntare şi mirare la tot ceea ce ne înconjoară, fără să pot spune ce mi se pare mai miraculos şi mai util pe pămînt. Oare să fie soarele cu căldura şi lumina lui? Zîmbetul copiilor care trec firesc şi cu uşurinţă prin transformări pe care noi, ca „oameni mari”, le-am considera insuportabile? Sateliţii, misiunile astronauţilor sau orice alte minunăţii ale ştiinţei şi tehnicii, care mă fascinează încă de la primul zbor Apollo – de cînd stăteam cu urechea lipită de radio, alături de bunicul meu, pentru a asculta relatările despre lansarea navei? Sau iarba, cărăbuşii sau păsările care taie cerul, pe traiectorii doar de ele înţelese? Îmi plac oamenii, cărţile, arta, călătoriile, istoria, jocurile, glumele, iar enumerarea mea se poate întinde aproape la nesfîrşit.

Dar eu cred că ceea ce mă captivează pe de-a-ntregul, pînă la a mă hipnotiza pentru lungi momente, este capacitatea de adaptare a fiinţelor vii, pe care natura ne-o demonstrează continuu, în variate forme, momente şi situaţii. De la mimetismul unor flori sau animale, pînă la serenitatea şi autenticitatea oamenilor care, după suferinţe de neimaginat pentru majoritatea celorlalţi, îşi continuă viaţa parcă cu mai multă libertate, încredere şi dragoste de oameni.

Adaptarea este procesul prin care are loc integrarea dintre sine şi restul mediului, în diferite momente şi contexte. Prin adaptare, ajungem la comportamentele care ne permit acceptarea şi realizarea schimbărilor. Incapacitatea, totală sau parţială, de adaptare la situaţie este un handicap, fie că este vorba de adaptare intra sau inter-personală, fiind una dintre cauzele multor tulburări sau chiar boli psihice.

De cele mai multe ori, adaptarea nu este un proces conştientizat – noi putem la un moment dat doar să observăm efectele adaptării, fără însă să gestionăm fiecare fază prin care trecem pe parcurs. Scriam mai înainte despre pilotul automat care există în fiecare dintre noi şi pe care ar fi bine să-l controlăm în cunoştinţă de cauză – adică să fim noi cei care dăm comenzile de ON şi OFF, nu să-i lăsăm lui iniţiativa. În cazul adaptării, cred că nu ar trebui să-l decuplăm vreodată, pentru că face o treabă excelentă, atîta vreme cît nu îl perturbăm prin indecizie sau nu îl blocăm din diverse raţiuni – lipsă de încredere în sine, prostie, mîndrie, anti-valori, interese obscure etc.

Iată nişte exemple de adaptare inconştientă şi presupun că oricine poate relata situaţii similare, chiar dacă nu le-a încadrat vreodată în categoria de procese de adaptare.

Eram copil şi ai mei m-au trimis într-o tabără la munte, în vacanţa de vară. Am ajuns la Buşteni, într-o cabană a cărui gard era lîngă linia de cale ferată, aproape de gară. Ziua era grozav – drumeţii, cer senin, ţipete, hlizeli şi multă gălăgie – pe măsura unui grup de copii scăpaţi dintre blocuri în libertatea naturii. Dar noaptea era o altă grozăvie! În prima noapte, nu am putut dormi pentru că eram sigură că, dacă aţipesc, imediat va trece un tren care va saluta intrarea în gară cu un sunet prelung şi asurzitor, care mă făcea de fiecare dată să sar nedezmeticită din pat! Aşa că am stat ore în şir în pat pe întuneric, extrem de atentă, încercînd să captez sunetele trenului care se apropia de gară încă de la mare distanţă, pentru a nu fi luată prin surprindere de semnalul sonor! În a doua noapte, deja aveam experienţă, aşa că mi-am permis să dorm cîte 2-3 ore între trenuri! Din a treia noapte, puteau trece şi zece trenuri, că habar nu mai aveam de ele. Nu mi-am propus eu să reacţionez aşa. Dar creierul meu cel fascinant a decis pentru mine că n-avea rost să mă stresez prea tare şi mi-a dat libertatea şi odihna necesare pentru a mă bucura din plin de zilele de joacă. Pe moment nu l-am înţeles, dar acum îi mulţumesc pentru că a avut şi are în continuare mare grijă de mine!

O situaţie similară mi s-a întîmplat la unul din drumurile la Oradea – stăteam la un hotel aproape de centru, la primul etaj, iar peste drum se afla un restaurant. Problema nu era zgomotul, pentru că era un restaurant select. Problema era firma luminoasă, cu un joc intermitent şi repetitiv de lumini colorate, care îmi treceau prin pleoape şi îmi agresau retina în întunericul nopţii. Am tras draperiile, mi-am acoperit ochii, dar razele luminiţelor colorate tot izbucneau ritmic. Dar nu m-au mai deranjat în nopţile următoare, deşi firma luminoasă îşi continua travaliul pentru care fusese proiectată.

Există multe nenumărate exemple de astfel de situaţii. După cum spuneam, adaptarea este un proces neconştientizat, automat, atîta vreme cît nu ne impunem să-l împiedicăm prin gînduri iraţionale şi contraproductive.

Şi aici am un exemplu – mama mea obişnuieşte să spună că nu poate dormi bine în alt pat decît în cel de acasă. Aşa că, în concediu, pleca la drum repetîndu-şi încontinuu că nu se va putea odihni bine în pat străin. Dacă nu vrei, clar nu poţi! Nu mai poţi conta pe procesul spontan şi automat de adaptare, atîta vreme cît într-una i te împotriveşti!

Drept este că adaptarea are loc mai repede atunci cînd, conştient fiind, decizi să nu te opui schimbării. Aici vă propuneam şi un exerciţiu de astfel de gîndire.

Cum spuneam, eu cred că adaptarea este prietenul nr.1 pentru o viaţă de calitate, plină, sinceră, completă. Aşa poţi să te simţi parte a firii, poţi să înţelegi zborul gîzelor, liniştea maiestuoasă a plantelor, nemărginirea cerului şi ritmul apelor, poţi să crezi în succes şi să ai încredere că ceea ce urmează să se întîmple va fi exact ca în urările pe care ni le facem la trecerea într-un an nou.

Şi nu puteam să închei fără nişte citate referitoare la adaptare:

Într-o lume aflată în continuă schimbare, readaptarea este preţul pentru longevitate. (George Santayana)

Viaţa de zi cu zi ne confruntă cu noi probleme ce trebuie rezolvate, care ne obligă să ne adaptăm programele noastre vechi de gîndire în consecinţă. (Ann Faraday)

Adaptează-te la condiţiile date; nu le căuta pe cele propice. În acest mod obstacolele se vor diminua. (Anonim)

În viaţa noastră, schimbarea este inevitabilă, pierderile sînt inevitabile. Fericirea şi libertatea noastră se află în capacitatea noastră de adaptare şi în uşurinţa cu care ne supunem schimbărilor. (Buddha)

Oamenii înţelepţi sînt doar nişte proşti, dacă nu se pot adapta la oamenii fără minte. (Michel de Montaigne Eyquem)

Există lucruri pe care eu nu le pot forţa. Trebuie să mă adaptez (C. M. Ward)

Flexibilitatea şi adaptabilitatea nu înseamnă doar o reacţie rapidă la informaţiile noi. Ele apar din echilibrul mental şi emoţional, lipsa de cramponare faţă de nişte rezultate specifice, precum şi punerea pe primul plan a grijii faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Atitudinile flexibile determină o fiziologie flexibilă. Fiziologia flexibilă înseamnă mai mult rezistenţă în faţa provocărilor sau tensiunilor. A fi deschis – emoţional – asigură flexibilitatea internă. (Doc Childre şi Bruce Cryer)

Noi nu putem schimba direcţia vîntului, dar putem să adaptăm poziţia velelor noastre. (Anonim)

Adaptează-te sau dispari – acum, ca niciodată, este porunca inexorabilă a firii. (H. G. Wells)

Securitatea… este pur şi simplu recunoaşterea faptului că schimbările vor avea loc şi că aveţi cunoştinţele pe care sînteţi dispuşi să le folosiţi pentru a vă adapta, indiferent de ceea ce se va întîmpla. (Harry Browne)

Voi ce spuneţi?
Numai bine,
Cristina

1 comentariu

Filed under auto-cunoastere, Imbunatatire, viata

One response to “Adaptarea – cel mai frumos dar al naturii

  1. Pingback: Anxietatea – e de bine sau de rău în viaţa noastră? | Philean's Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s