Azi o vedem, şi nu e!

Despre realitate, percepţie şi imaginaţie

Încep cu o serie de întrebări, la care nu aştept neapărat răspunsuri, deşi mi-ar plăcea să primesc cîteva şi nişte comentarii, dacă se poate.🙂

Iată întrebările:

  1. Ce vă place mai mult – să vedeţi un film făcut după un roman faimos sau să citiţi cartea?
  2. Dacă aţi citit o carte care v-a plăcut nespus, cînd apare la un moment dat o ecranizare a acesteia, nu rataţi acel film?
  3. Dacă aţi văzut o ecranizare grozavă, de-abia aşteptaţi să citiţi cartea după care a fost făcut filmul?

Eu recunosc cinstit că am ajuns să prefer să nu mai fac legătura dintre carte şi film, ci prefer să le judec ca fiind două opere distincte, ce nu pot fi comparate între ele. Mă bucur de ambele, dacă îmi plac, dar nu mai îmi doresc să le pun faţă în faţă, pentru a nu mai fi dezamăgită.

De unde vine dezamăgirea? Bineînţeles, din decalajul dintre imaginaţie (imaginaţia mea, care brodează pe marginea celor citite într-o carte sau văzute într-un film), percepţie (ceea ce înţeleg din ceea ce îmi transmite autorul – fie el scriitor sau regizor) şi realitate (cuvîntul scris sau imaginea din film).

Îmi aduc aminte de „Felix şi Otilia”, un film văzut acum foarte mulţi ani, pe care l-am respins imediat. A fost pur şi simplu o jignire la adresa cărţii lui Călinescu, din punctul meu de vedere. O Otilie brunetă? Nici nu am putut privi filmul, care mi s-a părut o falsificare total nereuşită a realităţii (din mintea mea🙂  ). Cît are voie regizorul să intre în viaţa unei cărţi şi să o transforme cînd o prezintă în faţa publicului?  Nu ştiu – nu mă pricep la aşa ceva, nici dacă scenariul era o ecranizare sau „o adaptare după …” sau „după o idee de…”.

Cam la fel mi s-a întîmplat şi în alte ocazii, în care am fost dezamăgită de realitate, după ce imaginaţia şi percepţia mea au creat o lume paralelă, existentă doar în capul meu.

Mi-aduc aminte de prima vizită la Luvru.

Cine nu a văzut imaginea scribului egiptean, din toate manualele de istorie antică? Cine nu ştie cum arată statuia lui Venus din Milo, din toate cărţile cu reproduceri după cele mai faimoase opere de artă? Dar tabloul Giocondei, al lui da Vinci? Şi multe alte capodopere, pe care de obicei le vedem prima oară reproduse în albume de artă, în imagini frumos colorate, pe foi veline, lucioase, fotografiate din cele mai avantajoase unghiuri, intens luminate, poze retuşate şi fără repere clare pentru dimensiunile lor reale?

M-am dus la muzeu ca şi cum intram într-un loc sacru, într-o altă lume, a istoriei şi a artei. Şi ce am găsit? Un scrib mic, ciobit şi decolorat. O Venus din marmură îngălbenită, ciupită şi tocită. O Mona Lisă mititică, cu straturile de vopsea crăpate şi fără strălucire.

Am fost dezamăgită. În imaginaţia mea, altele erau modelele. Cele reale n-aveau niciun farmec, faţă de falsurile din mintea mea.

La fel mi s-a întîmplat şi în Grecia, unde am aflat că toate statuile din marmură imaculată (din reproducerile de azi), de fapt fuseseră iniţial frumos colorate, „îmbrăcate” şi „machiate”.

Sau la Pompei, unde am văzut că falnicele coloane din marmură ale forurilor romane erau făcute de fapt din cărămidă roşie şi erau doar placate la exterior cu marmură?

Care mai este pînă la urmă realitatea?

Cea pe care ne-o imaginăm singuri, pornind de la nişte informaţii, uneori trunchiate şi îndoielnice, filtrate de unii şi de alţii, dar îmbogăţite de creierul nostru prea repede disponibil la categorisiri şi la completări (favorabile sau nu)?

Sau realitatea vine dintr-o percepţie educată şi raţională, cît mai obiectivă, hrănită de experienţe conştientizate şi monitorizată printr-o atenţie vigilentă şi nebiasată (scuze de barbarism, dar nu găsesc un cuvînt mai potrivit)?

Voi ce credeţi?

Numai bine,
Cristina

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s