Vreau un loc de muncă

I-am auzit pe mulți spunînd: ”Am nevoie de un loc de muncă, aș accepta orice loc de muncă, pentru că am nevoie de bani.”

Pe termen scurt, este o abordare plauzibilă. Din punctul meu de vedere, ar fi posibil de acceptat. Pentru o perioadă scurtă – de o lună, două … cinci, fac un efort, strîng din dinți și muncesc la un loc de muncă pe care-l consider nepotrivit pentru mine. Așa am procedat la nevoie, pe o perioadă limitată, urmărind însă un scop.

Pe termen lung, nu este o soluție să accepți orice, oricum, indiferent de condiții, chiar dacă uneori banii obținuți (prin cantitatea lor) par să justifice orice compromis.

Auzeam ieri despre tragedia fetelor moarte într-un incendiu, declanșat într-un restaurant. Rudele erau revoltate de condițiile de lucru, autoritățile au descoperit că victimele nu avuseseră de fapt contracte de muncă și că practic angajatorul nu are responsabilități legale, conform codului muncii, față de ele. Dar ceea ce mi-a atras atenția a fost faptul că una din fete lucra acolo de 6 ani – deci nu a surprins-o un accident într-o situație foarte riscantă, ci de bunăvoie și constant accepta riscul. Nu este treaba mea să o judec pentru motivele pe care le avea pentru a lua deciziile care i-au răpit viața pînă la urmă, dar nu pot să nu constat că era vorba de o situație pe termen lung, acceptată și perpetuată, care în acest caz a dus rapid la un deznodămînt tragic.

În mai mică măsură, mai greu vizibile și mai mereu neconștientizate, dar oricum negative, vor fi consecințele pe termen lung ale deciziilor repetate de a accepta un loc de muncă nepotrivit, fie din lipsa de respect de sine, fie din nesesizarea efectelor perverse acumulate atunci cînd cineva crede că are menirea de a duce o viață de sacrificiu, dedicată altora, în numele unor idealuri induse din exterior, nu din interior. Mă refer aici la deciziile de viață luate nu după auto-descoperirea nevoilor interne și a motivațiilor intrinseci, ci la cele acceptate ca un destin ireversibil, impuse de ”gura lumii”, presiunea socială sau lipsa auto-impusă de orizont.

Ce înțeleg eu prin loc de muncă nepotrivit? Cel care te face să explodezi de bucurie atunci cînd primești o zi liberă la care nu te așteptai, sau să mormăi cu nemulțumire cînd te trezești în fiecare dimineață a unei zile lucrătoare, să pui pe FB poze despre cît urăști zilele de luni, să-ți vorbești de rău colegii și șeful, să le spui celor apropiați că ți-ai sacrificat viitorul pentru ei, să te faci că muncești – pentru că nici un salariu nu te-ar face să simți mulțumirea lucrului bine-făcut, să îi critici constant pe toți pentru că nu-ți ”asigură condițiile” șamd – cred că ați prins ideea.

Prin comparație, un loc de muncă potrivit este cel la care ai lucra și fără bani (deși desigur că nu recomand o astfel de abordare pe termen lung, decît dacă este vorba de voluntariat și există alte surse de venit pentru un nivel decent de trai), este cel care să te facă să nu simți vreo diferență între zilele de luni și vineri, care îți hrănește energia și entuziasmul de a sări dimineața din pat gata pentru o nouă zi de muncă, care îți aduce satisfacția de a vedea cum ceilalți primesc de la tine ceva util și important.

Nu este un proces ușor să găsim locul de muncă potrivit. De obicei, accentul se pune mai mult pe procesul de recrutare și de angajare pentru ocuparea locurilor libere, din perspectiva angajatorului, care, de cele mai multe ori, consideră candidatul ca pe o parte pasivă. Este evident că cei care au nevoie de ceva încearcă să aplice procedura cea mai adecvată pentru a se asigura că nu-și risipesc resursele necesare, fără a obține rezultatele dorite. Dar și reciproca trebuie să fie adevărată, din moment ce este firesc ca fiecare parte să-și urmărească interesul, după ce își clarifică propriile conflicte de interese, înainte de a deveni ireconcibiabile. Astfel, candidatul trebuie să-și asume o implicare activă în procesul de ocupare a unui loc de muncă. Riscuri? Pe termen scurt, poate că va avea rezultate nu tocmai satisfăcătoare. Dar, pe termen lung, putem vorbi despre carieră, despre satisfacții, despre schimbare, despre calitatea vieții.

În cursul lui Dan Ariely (A Beginner’s Guide to Irrational Behavior), este prezentat un caz interesant de recrutare și de angajare. În firma ce face obiectul respectivului studiu de caz, potențialii angajați participă la un curs de pregătire de circa o săptămînă. La finalul acestuia, li se spune participanților că toți ar putea lucra la respectiva firmă, dar că nu este locul potrivit pentru oricine, așa că li se propune să ia o decizie, pentru binele lor: fie să renunțe, fie să meargă pe flux, în continuarea procesului de angajare. Iar dacă renunță la un loc de muncă în acea firmă, vor primi 2000 de dolari. Doar că li se cere să dea un răspuns în 48 de ore.

Este de menționat că nu este vorba de o firmă din domeniul bancar sau dintr-un alt domeniu bine plătit. În acea firmă în care se asigură servicii pentru clienți prin telefon, 2000 de dolari înseamnă aproximativ un salariu lunar. Așa că unora dintre participanți le este greu să nu accepte o sumă imediată destul de mare, iar ca să renunțe la ea pentru a se angaja poate să constituie o dilemă care să le creeze o dificultate majoră în rezolvarea ei.

Voi ce decizie ați lua în cazul unui astfel de angajator și în cazul unei astfel de alternative? De ce? Puteți judeca situația din orice perspectivă – fie a angajatului, fie a angajatorului.

Ce ziceți?

Numai bine,
Cristina

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, Imbunatatire, incompetenta, rezolvarea problemelor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s