Curs gratuit: București, 14 – 18 iulie

În iulie, reîncepe seria de cursuri de dezvoltare a competențelor antreprenoriale, la care particip ca trainer de circa 10 ani.

De această dată, este vorba de un curs acreditat ANC, organizat de Patronatul Femeilor de Afaceri al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Municipiul București (PFAIPMM-MB), în cadrul proiectului POSDRU/144/6.3/S/130458 -“Șanse și drepturi egale!”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 “Investește în oameni!”.

Cursul se va desfășura în perioada 14 – 22 iulie, respectiv partea de teorie va avea loc între 14 – 18 iulie, iar restul include partea practică, de pregătire a planului de afaceri. În total, este vorba de 56 de ore, dintre care 40 de ore de teorie și 16 ore de practică.

Partea teoretică va avea loc la sediul FAIMM din București, între orele 10:00 și 18:00. La finalul cursului, participantele vor avea de trecut un examen, ce constă într-un test de cunoștințe și în susținerea părții practice – planul de afaceri pregătit în perioada de practică. Examenul se va desfășura conform procedurii ANC, pentru certificarea competențelor, iar data va fi comunicată la finalizarea părții teoretice.

De ce ar trebui să participe cineva la un curs de dezvoltare a competențelor antreprenoriale? DA, se poate obține o diplomă recunoscută în România, dar NU, nu folosește la angajare – nimeni nu angajează antreprenori, cum nici NU garantează că este obligatoriu începutul unei afaceri de succes îndelungat.

Dar  este o ocazie pentru oricine este dispus(ă) să exploreze un mod de viață extrem de riscant și de copleșitor, dar care aduce satisfacția enormă de a cunoaște independența, precum și satisfacția asumării și îndeplinirii propriilor responsabilități. Persoanele care participă la acest curs vor putea identifica foarte clar care sînt rolurile și  responsabilitățile unui antreprenor, iar astfel vor putea ști, prin auto-evaluare, dacă acestea li se potrivesc și ce anume mai au nevoie dacă intenționează să pornească la lansarea unei afaceri.

Mai mult, cursul este în mare parte practic, peste 70% din timp fiind dedicat întocmirii unui plan de afaceri – la început unul de exercițiu, cu scop didactic, dar apoi unul real, pornind de la o idee reală și realistă.

Pentru că este un curs organizat în cadrul unui proiect cofinanțat din fondul social european, o parte dintre participantele la acest curs vor putea beneficia de ședințe de consultanță individuală pentru elaborarea planului de afaceri, iar cele mai bune 3 planuri de afaceri vor fi premiate în 2014 cu 500 lei/plan. În acest an va exista o singură competiție pentru planurile de afaceri, la care se pot înscrie toate participantele de la cursurile de „Competențe Antreprenoriale” susținute în acest an. La curs, vor fi comunicate condițiile de înscriere pentru concurs și procedurile de selecție a planurilor de afaceri cîștigătoare.

După finalizarea celor 3 cursuri de „Competențe Antreprenoriale” prevăzute în cadrul proiectului, în perioada 2014 – 2015, mai multe persoane vor putea primi asistență pentru începerea unei afaceri, iar în anul 2014, tot prin concurs,  o singură persoană va fi asistată juridic pentru depunerea actelor de înființare și va primi o subvenție de 2.000 de lei, reprezentînd taxele de înregistrare și un mic capital inițial.

Cum tot ce este gratuit implică totuși o serie de condiții și obligații, iată condițiile de participare:

  1. pot participa doar femei cu domiciliul în regiunea București – Ilfov, care vor furniza toate informațiile necesare pentru înscrierea în grupul de beneficiari ai proiectului nostru – „Șanse și drepturi egale!”
  2. numărul maxim este de 16 persoane, așa că înscrierile se vor face în ordinea primirii declarațiilor de interes, după verificarea condițiilor de eligibilitate
  3. persoanele interesate ne pot contacta prin email la adresa monica.rosu [@] faimm.ro sau telefonic la 07 47.53 95 38 sau completînd formularul de contact de mai jos – veți fi contactate de noi, în cel mai scurt timp, pentru verificarea condițiilor de eligibilitate și pentru completarea formularului de înscriere la curs.

Pentru a fi mereu la curent cu informații noi despre cursuri și alte activități pe care le întreprindem, puteți urmări pagina de facebook “Femei cu initiativa”.

Vă așteptăm!

1 comentariu

Filed under antreprenoriat, auto-cunoastere, Bucuresti, egalitate de sanse, POSDRU

One response to “Curs gratuit: București, 14 – 18 iulie

  1. S-a terminat – oficial!
    Grupa de fete excepționale – fiecare în felul ei – și extrem de entuziaste – toate – se pregătește pentru examenul din august.
    Le doresc mult succes în orice decizie pe care o vor lua în continuare, pentru că ideile vin și aduc cu ele o mulțime de oportunități.
    Să ne auzim cu bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s