Despre discriminare

Foarte multă lume – și nu numai români – preferă să creadă că în societate, așa cum este ea astăzi, nu există discriminare. Uneori recunosc că există niște prejudecăți și o perspectivă general acceptată de membrii societății – cum ar fi că femeia trebuie să dedice îngrijirii casei și creșterii copiilor mai mult timp decît bărbatul, sau că femeia trebuie să se îngrijească pe sine mai mult decît un bărbat – dacă vrea să rămînă dezirabilă etc. Dar, de cele mai multe ori, mulți nu observă sau nu recunosc acțiunile de discriminare din jurul lor sau cele pe care le fac inconștient.
Eram la grădiniță și vizitam cu colegii o biserică. Băieții aveau voie să meargă oriunde. Eu, pentru că eram fată, am fost dată afară de preot, pentru că intrasem în zona interzisă. Cum îi poți explica unei fetițe de 4-5 ani că are mai puține drepturi decît un băiețel de aceeași vîrstă?
Acum vreo 15 ani, împreună cu o prietenă din Italia eram la plimbare prin București – pe la Romană – iar un tînăr i-a întins un fluturaș. M-a pus să îi traduc despre ce era vorba – era o invitație la un seminar unde se prezentau produse minune de slăbit. Mi-a cerut să ne întoarcem la cel care împărțea fluturași și să îi traduc ce avea ea să-i spună, și anume că se simte discriminată de faptul că el a ales-o din mulțime pentru a-i înmîna bilețelul și că trebuie să se aștepte să fie reclamat pentru acest lucru. El a rîs – cine își pierde timpul cu așa ceva? Răspunsul este corect – cîtă vreme unii nu își apără propriile drepturi, de ce să se aștepte ca alții să li le respecte?
In 1994, lucram la un institut de proiectări, unde începuseră restructurările, pregătirile de privatizare, negocierile de salarii. Chit că se spunea că salariile sînt confidențiale, cam toți știam nivelul salariile celor de o seamă. M-am dus la negocierea individuală, i-am spus directorului ce salariu mă aștept să primesc, el mi-a spus că cer prea mult, pentru că „știe” că femeile depun mai mult interes acasă, la „cratiță”, decît la serviciu, așa că mi-a oferit o sumă cam cu o treime mai mică. I-am spus că are informații eronate, poate potrivite femeilor din familia lui, și am plecat acasă, lăsînd demisia scrisă pe birou.
Prin 2004, am descoperit că salariul meu era sub salariul unui bărbat, cu sarcini și responsabilități mult mai mici decît ale mele. Rezultatul? Același – demisia pe masă și o discuție de clarificare înainte de a lua decizia să-mi devin propriul angajator.
Nu îmi dau seama de ce există multe persoane dispuse să creadă că experiențe similare celor descrise mai sus sînt absolut firești, că, doar pentru că apar frecvent, trebuie considerate ca fiind acceptabile?
Eu iubesc dreptatea, libertatea, independența, deci refuz discriminarea, intoleranța, conformismul, abuzul de putere.

Vă invit să parcurgeți un chestionar, pentru a vă evalua vulnerabilitatea la discrimare pe piața muncii.

Voi ce credeți? V-ați lovit vreodată de discriminare? Exemplele le puteți adăuga aici.
Numai bine,
Cristina

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, egalitate de sanse, gender, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s