Despre stereotipuri, prejudecăți și discriminare de gen în România

Prejudecata vede strîmb atunci cînd priveşte și minte atunci cînd vorbeşte. (Laure Junot)

Ieri am participat la Conferința de lansare a proiectului „Șanse și drepturi egale!”, iar invitați speciali – 3 parlamentari și 2 reprezentante ale autorităților centrale ne-au împărtășit din preocupările, experiențele și activitățile lor, în sprijinul egalității de gen și de șanse în societatea românească.

Am reținut cîteva idei principale:

  • Decalajul dintre numărul de femei și de bărbați în politică și în funcții de decizie se datorează:
    1. în general alegătorilor, care îi votează pe cei care nu merită
    2. în special femeilor, care nu se „înghesuie” să candideze pentru poziții de conducere.

  • O ipoteză interesantă – corelarea pozitivă dintre ponderea femeilor în parlamente, funcții de conducere etc. și durata medie de viață, respectiv în țările în care ponderea tinde către 50%, durata medie de viață este relativ egală pentru femei și bărbați, îar în țările în care ponderea scade din ce în ce mai mult, la fel scade și durata medie de viață a bărbaților, în comparație cu cea a femeilor. Cu alte cuvinte, decalaj mare între bărbați și femei în poziții de decizie (în favoarea bărbaților) = decalaj mare între durata de viață (în favoarea femeilor), ca și cum cineva și-ar fi asumat rolul de a echilibra avantajele și dezavantajele pentru fiecare gen!
  • În politică, femeile au momentul lor de glorie între 1 – 8 martie în fiecare an; în restul timpului, cum deciziile cele mai importante se iau seara, la restaurant, cu „băieții”, în majoritatea cazurilor, o femeie fie se auto-exclude din procesul de luare a deciziilor, fie iese seara cu „la băute cu băieții”, ceea ce s-ar putea să nu-i fie tocmai pe plac întotdeauna.
  • Dar, statistic și oficial, România stă bine în Europa – cifrele nu ne plasează chiar pe ultimul loc în UE, legislația este aliniată la cerințele comune, chiar dacă discriminarea este evidentă pe piața muncii, în familie și în pozițiile de decizie, iar violența domestică relativ prezentă în toate mediile, totuși, din moment ce mulți nu-și cunosc drepturile, nu se prea fac reclamații, iar cei/cele care au curajul să reclame, dau peste autorități locale nepregătite și nedoritoare să schimbe „mersul” vieții, chiar dacă legislația prevede anumite intervenții.
  • Egalitatea între femei și bărbați nu este prea de dorit, din moment ce implică asumarea, cu bune și cu rele, a rolurilor celuilalt gen, astfel încît „doamnele” ar trebui să se gîndească de două ori dacă vor vrea „să înjure la volan, să scuipe pe stradă și să vină seara spre casă pe două cărări” – am citat din memorie, deci s-ar putea să fi omis sau înlocuit vreun cuvînt!🙂
  • Ocupațiile sînt clar feminine și masculine, o femeie nu trebuie să miroasă a benzină și lichide de răcire, cum probabil un bărbat nu poate mirosi … atunci cînd schimbă scutecul unui bebe (partea a doua a enunțului este creația mea”).

Eu, cînd aud despre lupta dintre bărbați și femei, despre violența domestică, despre discriminarea la locul de muncă, despre diferențele de gen, despre feminism șamd, iau foc! Pe interior, pentru că nu întotdeauna îmi permit să ard cu vîlvătăi!

Eu, de felul meu, am ceva accente feministe în mine, doar că eu nu mă lupt cu femeile sau cu bărbații, ci mă lupt cu mine însămi, pentru a mă cunoaște și controla mai bine, pentru a învăța mai mult, a deveni mai bună în ceea ce îmi place să fac, comparîndu-mă cu ce eram și puteam să fac ieri, nu cu ce are deja un altul, care pare să le fi obținut mai repede sau mai ușor ca mine, fiind aparent dintr-o categorie mai favorizată.

Stereotipurile de gen există în noi, inoculate probabil de dinainte de naștere, de cînd unii părinți decid că ei vor anume un băiat sau o fată. Astfel, practic, îl favorizează cumva pe cel mic, dacă le satisface preferințele și așteptările. Chiar dacă unii părinți se consolează ușor cu un copil de celălalt sex, iar alții mai greu sau deloc, în copilărie, încă de la primele zile de viață, apar discriminările pe baza stereotipurilor de gen, deși inocente, implicite și în fapt făcute cu cele mai bune intenții de către părinții care practic nu le conștientizează. Astfel, de cele mai multe ori, fetița este mai gingașă, nu trebuie să fie bătăioasă ca un băiat, trebuie să se joace cu păpuși și să nu-și julească genunchii, în timp ce băiatul trebuie să fie un constructor, să-și dezvolte pasiunea pentru lego și pentru motoare, să fie mai agresiv și, în nici un caz, să nu cumva să plîngă în public ca o fetiță. Ați auzit astfel de aprecieri sau ați observat astfel de comportamente la cunoscuți și chiar necunoscuți – prin parcuri, în zona locurilor de joacă?

La școală, dacă o fată face o năzbîtie, precis că a fost învățată de cineva. Un băiat știe singur cum s-o necăjească pe învățătoare!

La facultate, ce naiba caută fetele la Politehnică sau la Agronomie? Și de ce ar veni băieții la facultăți umaniste? Întrebări puse chiar de femei – asistente, lectori sau profesoare la respectivele facultăți!

Ba chiar acum cîțiva ani începuse o campanie în România, de folosire în organigramele instituțiilor publice a denumirilor de posturi la feminin, astfel încît scria de doamna directoare X, de doamna președintă Y, de doamna referentă Z, doamna ingineră T șamd. Întrebarea mea a fost atunci dacă există funcții masculine și funcții feminine, sau dacă pot fi ocupate de titulari de funcție, ăn funcție de gen.

Este la fel cum a fost discuția mea cu un preot. Pentru că părinții mei nu mi-au dat decît un prenume, și nici măcar nu a fost să fie un nume de sfîntă, am suferit în copilărie de lipsa zilei onomastice! La un moment dat, cineva m-a consolat, spunîndu-mi că, avînd în vedere originea numelui meu, ar trebui să-mi sărbătoresc onomastica de Crăciun și de Paște. Cum nu eram convinsă, l-am întrebat pe un preot, iar el mi-a spus că, teoretic, interpretarea este corectă, dar se referă doar la numele de Cristian, nu la variantele feminine ale numelui, pentru că deținătorul inițial era bărbat, nu femeie. Ceea ce nu înseamnă că de sf. Dumitru, sau Vasile, sau Ștefan, nu se sărbătoresc și femeile cu nume derivate!

Deci prenumele, de obicei – în majoritatea cazurilor în română, indică genul persoanei. Prin combinarea cu numele postului, se poate ști genul deținătorului. În schimb, cum s-ar putea face diferența dintre postul numit „director” și postul numit „directoare”? Nu am primit răspuns, dar, din fericire, a slăbit, pînă la dispariție, campania respectivă.

Revenind însă, la stereotipurile de gen, este clar că toți le avem – mulți rîdem la bancurile cu blonde (chiar dacă unele sîntem uneori blonde!), dăm din cap cu înțelegere cînd cineva vorbește despre șoferițe, spunem fără să stăm prea mult pe gînduri că femeile nu prea se pricep la geometria descriptivă (sau la mecanică sau la motoare cu ardere internă sau la sudură) și că bărbații nu își pot exprima emoțiile etc.

Oare nu ne-ar fi mai bine dacă am renunța la stereotipuri, respectiv la generalizările inconștiente și, de cele mai multe ori, neadevărate, nedrepte, cauzatoare de prejudicii membrilor categoriilor respective și care duc automat la discriminare?

Cine spune că nu are stereotipuri și prejudecăți față de anumite categorii de persoane, țări, ocupații, religii, gen, vîrstă etc., poate avea dreptate în majoritatea situațiilor, după cum poate avea unele idei fixe ascunse în zona oarbă, aflată în afara propriei cunoașteri.

Și eu credeam că sînt imună la astfel de erori de gîndire, dar m-am înșelat, pentru că, observîndu-mă cu mai mare atenție, am descoperit în straturile adînci o serie de prejudecăți și stereotipuri învățate și încă nedigerate.

Așa că vă propun două exerciții foarte simple:

  • O întrebare – vezi imaginea de mai jos.

stereptip

  • Ce părere aveți despre enunțurile următoare? ”Știați că raiul este acolo unde bucătarii sunt francezi, bancherii sunt elveţieni, poliţiştii sunt englezi, soţii sunt italieni, iar managerii sunt nemţi? Știați că iadul este acolo unde bucătarii sunt englezi, bancherii sunt francezi, poliţiştii sunt nemţi, soţii sunt elveţieni, iar managerii sunt italieni.”

Dacă vi se pare vreunul corect, atunci tocmai ați verificat existența unui stereotip!

Voi reveni pe teme legate de stereotipuri, prejudecăți, discriminare. Voi ce credeți?

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, egalitate de sanse, gender, piata muncii, POSDRU, religie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s