Ce înseamnă a greși?

Cînd sîntem mici, părinții ne spun de multe ori: „Așa da!” sau „Așa nu!”. Alteori, chiar dacă nu ne spun direct că am greșit, ne dau exemple de genul: „Ai mai văzut pe cineva care face ca tine?”. Sau îi laudă pe alții: „Uite ce cuminte este Cutărica!”, alte variante fiind „Ce bine este să ai tupeu, ca Xulescu!” sau „De ce nu poți și tu să cînți, să vorbești, să zîmbești sau să te porți ca ceilalți copii?”.

La școală, de multe ori ni se spune, uneori cu supremă aroganță, că am greșit răspunsul sau la rezolvarea problemei sau că în viață nu avem voie să greșim.

Astfel, ajungem la maturitate, convinși fiind că a greși este ceva inacceptabil, că greșeala trebuie ascunsă, sau măcar disimulată și aruncată pe umerii altora – cel mai des pe părinți sau pe „anturaj”.

Și ne împărțim așadar în două categorii. Unii – conformiștii – ne concentrăm pe teama de a greși și încercăm să facem tot ce se poate pentru a nu fi considerați noi cei responsabil, în cazul observării unei greșeli. Fie că încercăm mereu să facem doar lucruri bune – dar nu ne asumăm niciodată riscuri, pentru a nu ne lăsa descoperiți, fie că preferăm, pe cît posibil, să nu luăm vreo decizie – pentru ca nu cumva să fie greșită și cineva să ne considere responsabili, fie că avem întotdeauna pregătit un vinovat de serviciu (condițile, mediul, șeful, familia etc.), conformiștii se baricadează mereu în spatele regulilor, a procedurilor, a mulțimii și a invocării „bunului simț”, încercînd ca nu cumva să se lege vreodată de numele lor vreo greșeală dovedită.

A doua categorie – a nonconformiștilor – include persoanele care nu se tem să conteste regulile, să-și pună întrebări, să experimenteze, să încerce, să-și asume riscuri, să greșească – în anumite cazuri, fiind mereu în căutarea limitelor și a oportunităților de a descoperi noi căi, noi metode, noi soluții și noi modalități de gîndire, de exprimare și de viață.

esec

Cum se poate trece dintr-o categorie în alta? Eu cred că prin capacitatea de a accepta responsabilitatea pentru fiecare greșeală, chiar dacă, uneori, avem nevoie de ajutor pentru a ne „vedea” și recunoaște greșeala.

Dacă ar fi să dau un exemplu din viața mea, voi repovesti pe scurt o experiență personală, de pe vremea cînd învățam să conduc mașina. Pe perioada școlii de șoferi, nu am făcut greșeli evidente – îmi ieșeau manevrele din prima, fără să fiu neapărat un talent înnăscut, ci doar o persoană foarte atentă la ce mi se spunea și la ce aveam de făcut, în mod secvențial. Doar că, la examen, pentru prima dată singură în mașină în condiții de stres, la prima mișcare am greșit, moment în care a trebuit să pierd 2-3 secunde prețioase, pentru a mă gîndi la ce am de făcut. Inițial am vrut să renunț complet, dar evaluînd consecințele, m-am răzgîndit. Apoi am decis să repet mișcarea și, cu curaj am trecut la fapte, chiar dacă mi-am dat seama că nu voi mai putea recupera timpul scurs (pe vremea mea, parte a examenului era o probă contratimp, în poligon). Dar m-am precipitat și am greșit și a doua oară, așa că a trebuit să renunț (după un alt mic incident!😉  ). După acest eșec, mi-a fost foarte greu să-mi revin, destul de mult timp, tot încercînd să-mi dau seama ce anume determinase greșeala inițială.

La un moment dat însă, nu am mai dat vina eșecului pe manevra greșită la început, nici pe altcineva în afară de mine (în prima fază, i-am reproșat instructorului că nu îmi explicase anterior care este procedura în caz de manevră eronată), ci pe incapacitatea mea de a gestiona situația în care greșisem ceva. Iar concluzia mea a fost că, atîta vreme cît nu am șanse să fiu vreodată perfectă în ceva, tot ceea ce pot face este ca, în fiecare situație în care rezultatul nu este cel dorit, să fiu capabilă să găsesc soluții pentru a merge mai departe, indiferent de cauză. Și poate că nu degeaba apoi, într-o perioadă din viața mea, mi s-a dat supranumele de „pasărea Phoenix”.

Așa m-am vindecat – de teama de a greși, de spaima de ridicol, de frica de a nu-i dezamăgi pe alții. Și așa am învățat că non-conformismul te eliberează – și nu mă refer la un non-conformism gratuit și absolut, la cel care se referă doar la forma comportamentului, ci la cel care se bazează pe valori personale clar conștientizate, pe libertatea de gîndire, asumarea de riscuri, de responsabilități și a consecințelor acestora.

Dar, pentru a ajunge la eliberare, drumul trebuie să fie presărat cu obstacole și cu decizii greșite. Deci, a greși nu este greșit, pentru că greșeala este ocazia de a te dezvolta și de a progresa, dacă reușești să înveți din ea cum să nu mai greșești a doua oară, în același fel.

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s