Despre „oglinda binevoitoare”

Tocmai citeam un articol referitor la avantajele de a vorbi despre propriile emoții cu cineva anume pregătit în acest scop. În articol se spune că „terapeutul … este ‘oglinda binevoitoare’”, deci concluzia ar fi că, în acest fel,  nu vei avea parte de o discuție, ci mai mult de un monolog oarecum stimulat și cumva direcționat către un anumit scop.

Eu nu am încredere în terapie, ci mai mult în auto-cunoaștere și în auto-determinarea soluțiilor proprii, personalizate și adecvate momentului și situației individuale.

Este poate pesimismul celei care are prea multă încredere în sine și prea puțină disponibilitate de a se deschide 100% în fața unei oglinzi neutru-binevoitoare.

O întrebare: Cine se simte perfect liber(ă) în fața oglinzii – să spunem oglinda de la baie, care poate știe mai multe despre noi, decît am fi noi dispuși să recunoaștem vreodată? Cine se poate privi în ochi, cu mare claritate și acuitate, pentru a-și vedea astfel interiorul și exteriorul – cît mai obiectiv – gîndurile, emoțiile, la fel precum ridurile, imperfecțiunile chipului, pielii și întregului corp? Și acum închipuiți-vă în fața unei persoane necunoscute, despre care știți că este pregătită și dispusă să preia rolul oglinzii – de cîtă sinceritate vă credeți capabil(ă), pentru a-i dezvălui ce aveți în suflet și în cap, la fel cum oglinda din baie vă dezvăluie nuditatea corpului?

Știu că mulți nu vor fi de acord cu părerile mele, ceea ce este OK, din moment ce nici eu nu accept multe din căile bătute.

Și vă mai propun o analogie. Imaginați-vă că ați fi un agent de vînzări – pregătit și experimentat să aplicați fel de fel de tehnici și de abordări de vînzări, și, fără să știți, aveți de a face cu cineva fie la fel de bine pregătit, fie din cei maxim 1% de oameni de la limita unei distribuții normale acceptabile, de aceea constatați că rezultatele așteptate nu apar, deoarece la fiecare metodă folosită vi se răspunde într-o manieră atipică. Ce aveți de făcut? Aplicați metodele verificate pentru care v-ați pregătit, sau apelați la intuiție și folosiți ad-hoc ceea ce credeți că este util pentru momentul și situația anume, neștiind dacă rezultatul final va fi un succes sau un eșec garantat?

Încerc de fapt să spun că eu nu cred în psihoterapie – cu excepția situațiilor ce țin de psihiatrie și care au nevoie de intervenții duale. Pentru situațiile de tulburări conjuncturale, nu cred în terapie, ci doar în auto-cunoaștere și auto-dezvoltare, dacă se urmăresc efecte pe termen lung, sustenabile. Iar cuvîntul în sine – terapie = îngrijire, tratament – duce cu gîndul la intervenție din exterior, nu la recuperarea sau îmbunătățirea internă dorită, de aceea îmi creează emoții mai mult negative, decît pozitive.

psihanaliza

Voi ce părere aveți? Cine a apelat la terapie are puncte de vedere diferite? Aștept comentariile voastre.

2 comentarii

Filed under auto-cunoastere, cunoastere, Imbunatatire

2 responses to “Despre „oglinda binevoitoare”

  1. Diana

    Auto-cunoasterea, cum o numesti tu, auto-dezvoltarea nu vine din scoala … suntem – in general – foarte putin pregatiti pentru situatiile din viata, cele concrete, in care trebuie sa stii sa spui DA sau NU
    Probabil nu ai apelat nicicand la psihoterapeut de ai aceasta parere, eu insa iti spun limpede ca am apelat si m-am simtit mult, foarte mult ajutata. Pentru ca nu am tact. Si nici nu-mi dadeam seama ca nu am tact. Nu stiam ce este empatia. Si nici nu ma interesa. Pentru ca uneori nici nu e bine sa ai totdeauna DOAR TU un raspuns clar DA sau NU… uneori e perfect sa-l lasi si pe celalalt sa ia o decizie pe care s-o urmam apoi amandoi … numai ca aceasta se invata ! Unii invata din familie, eu de exemplu nu am invatat niciodata cum e o familie functionala si armonioasa cu doi parinti. (eu asta urmaream: armonie in familie)
    Daca n-as fi vorbit cu psihoterapeutul nu as fi fost capabila sa „simt” si alte puncte de vedere – mi se parea ca al meu e punctul de vedere cel mai bun, doar urma clar regula bunului-simt ! …
    Psihoterapeutul nu m-a scos din problema pe care o aveam, dar m-a ajutat foarte mult sa-mi dau seama ca mai pot exista si alte abordari in afara celei pe care eu o numeam „clasice” – cea sustinuta de mine vehement cu argumente de genul „da’ nu se poate altfel !”
    Plus ca un psihoterapeut pastreaza confidentialitatea. El nu va divulga nicicand ceea ce s-a discutat la cabinet – cabinet care de altfel era atat de placut si de relaxant incat puteam mult mai bine sa vorbesc deschis – despre lucruri despre care nici eu nu stiam ca ma blocheaza, despre gesturi care puteau fi cu usurinta gresit interpretate si care puteau fi, cu bunavointa, modificate …
    Nu spun nimanui sa mearga la psihoterapeut, orice persoana face singur niste alegeri, dar pentru mine aceasta idee pusa in practica a reprezentat solutia benefica pentru inca un inceput.

    Apreciază

    • Diana, mulțumesc pentru părerea ta! Așa-i, fiecare face alegerile lui! Cînd sînt bune, se felicită! Cînd nu, are nevoie de ajutor. Doar că unii il caută în sine, alții în afară, iar alții cred că nu îl pot găsi undeva. Rețeta unică nu există.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s