Discriminare sau „Asta e viața!”?

În 1973, Mary Rowe – profesor și ombudsperson (ca să nu zic ombudsman – sic!) la MIT, a definit conceptul de micro-comportamente inechitabile: acele mici gesturi și comportamente aparent inofensive, aparent indirecte și deseori inconștiente sau neintenționate (un fel de „scăpări” verbale sau non-verbale), de obicei dificil de dovedit și greu de integrat într-un tipar de comportament discriminatoriu, adesea nerecunoscute nici chiar de cel care le manifestă, care apar atunci cînd cineva percepe o altă persoană ca fiind „diferită” – astfel că i se pare că „merită” un tratament mai altfel.

De exemplu, astfel de micro-comportamente menite să evidențieze diferențele, fără însă a putea fi considerate discriminări directe, includ:

  • privirea prea insistentă sau piezișă a celor dintr-o categorie anume
  • lipsa contactului vizual cu persoanele considerate inferioare sau capul plecat / evitarea contactului vizual cu superiorii
  • folosirea de diminutive peiorative sau pronunția greșită a numelor unor anumite persoane
  • întreruperea frecventă sau neascultarea unora
  • ignorarea cuiva în timpul unei ședințe
  • folosirea limbajului nonverbal pentru a sublinia deosebirile de gen, statut, poziție etc.
  • folosirea unui ton părintesc, profesoral sau protector față de o anumită categorie de persoane
  • desconsiderarea aportului unora în favoarea evidențierii performanțelor altora
  • acțiuni, invitații sau remarci făcute unor persoane, fără a lua în considerație rasa, religia, genul altora – de exemplu colinde de Crăciun cîntate non-stop într-un aeroport internațional sau invitații la restaurant la 10 seara, făcute părinților singuri cu copii mici.
  • etc.

Deși astfel de comportamente și manifestări se consideră a fi mai mult ironice, comice, sarcastice sau legate de (lipsa de) bun simț și politețe, sau de personalitatea unei anumite persoane, ele sînt de fapt mult mai consistente decît par la prima privire, deoarece reprezintă, la nivel vizibil, observabil, imaginea modului de gîndire – cu stereotipurile, prejudecățile, presupunerile și credințele iraționale ale cuiva, care îi condiționează atitudinea, deciziile și comportamentele.

Chiar dacă nu sînt discriminări în sensul legii, aceste manifestări otrăvesc relațiile dintre oameni și climatul dintr-o organizație, Iar lucrul cel mai grav este că majoritatea oamenilor consideră că nu este nimic nelalocul lui dacă îi spui unei tinere angajate „domnișorico” sau „drăguțo”, ori dacă îi ceri să-ți aducă o cafea, pentru că „doar tu știi să faci cafea bună”.

Credeți că în 2015 situația a progresat, față de 1973, în ceea ce privește micile inechități de gen din viața de zi cu zi? Cine nu s-a întîlnit niciodată cu astfel de situații? Cine susține că în România discriminarea de gen nu prea există sau că este neglijabilă?

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, egalitate de sanse, gender

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s