Despre relația cu lucrurile (și implicit cu cumpărăturile)

Relația mea cu lucrurile și cu cumpărăturile poate fi reprezentată printr-o curbă de creștere treptată, urmată de o descreștere bruscă și accentuată.

Astfel, în timp, comportamentul meu de cumpărare și respectiv atașamentul față de lucrurile „mele” a crescut treptat, iar la un moment dat a început să descrească rapid, pînă aproape de minimum posibil – palier pe care mă aflu și astăzi – adică acum mă mai înduplec să cumpăr ceva doar cînd fie am neapărată nevoie, fie într-adevăr mă fascinează ceva cu totul.

Cînd eram mică, ai mei nu prea aveau bani ca să ne cumpere de toate. Adică ne cumpărau ceea ce aveam nevoie, fără însă a considera că o a doua păpusă sau o a doua pereche de pantofi într-un sezon este o nevoie, ci doar un moft. Tare mi-ar fi plăcut să-mi dea să port în fiecare zi alți pantofi sau să am de unde alege, între mai multe ținute, atunci cînd mergeam într-o vizită. Dar prioritățile în familie erau altele, așa că, după ce am ajuns să am banii mei, am început să cumpăr – nu de nevoie, ci de plăcere! Aveam niște lucruri preferate, la care nu puteam să renunț nicicum: cărți și fel de fel de podoabe – mai ales din pietre semi-prețioase, care mă fascinau prin varietatea lor.

Prima oară cînd am plecat din țară, fascinată de magazinele din străinătate, aș fi cumpărat totul de acolo, pentru că pe atunci în România nu găseai varietatea de produse de prin alte locuri, Iar la întoarcerea acasă, mi-a părut rău că nu există avioane cu remorcă, deși firma cu care lucram îmi trimisese deja în țară cărțile și obiectele mai mari, pe care le-am ridicat direct din vamă de la Otopeni. Așa că m-am întors acasă cu 13 bagaje la cală și vreo 2 genți mai micuțe pe post de bagaj de mînă, pline cu fel de fel de lucruri pentru mine, cadouri și o mulțime de lucruri complet nenecesare, dar atît de simpatice!🙂

Delirul cumpărăturilor s-a curmat brusc, atunci cînd nu a mai rămas niciun colțișor gol în casă. Așa că m-am oprit (deși ocazional mai dau iama în librării, dar mult mai rar ca în alte vremuri) din cumpărături. Acum merg la magazin doar dacă se strică ceva ce îmi trebuie și necesită înlocuirea. Și deși cumpărăturile online mi se par extrem de plăcute, încerc să nu comand decît în cazuri cu totul speciale. Iar de cîțiva ani, chiar nu mai simt nevoia să cumpăr ceva în plus, ba mai mult, încerc să mai dau sau să mai arunc din ceea ce am, pentru că lucrurile sînt făcute să fie folosite, nu strînse.

Ba chiar în ultima vreme mă bate gîndul să mă apuc să mai vînd din ele, pentru că îmi este clar că pe multe dintre ele nu le voi mai folosi niciodată. Dar întrebarea rămîne: oare de ce cumpără omul mult peste ceea ce îi trebuie? Se lasă doar păcălit, sedus, vrăjit de artiștii vînzărilor, sau este vorba de umplerea unui gol intern cu obiecte adunate în afară, în mediul înconjurător?

Iar după umplerea spațiului gol, încetează nevoia de a acumula fel de fel de lucruri?

Eu așa cred. Pînă la urmă, tot la priorități am ajuns!

Voi cum vă raportați la lucrurile din viața voastră? „Mai multe, mai bine.” sau „Mai bine mai puține.”?

Lasă un comentariu

Filed under alegeri, auto-cunoastere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s