De ce nu îmi plac cei care aleg să scrie în limba română fără diacritice?

Cu riscul de a-mi pierde mulți dintre cititorii blogurilor mele (nu că aș avea prea mulți, de aceea mă cam doare să știu că unii vor decide să nu mă mai urmărească) și de a rămîne fără mulți dintre prietenii mei de pe FB, nu pot să mă abțin, așa că voi spune cu voce tare (o formă de stil – adică voi face public) motivul pentru care nu îmi place de cei care preferă să scrie în limba română fără diacritice.

Eu cred că este o formă de comoditate, nu de o simplificare a modului de scriere, Mai ales că nu prea mai scriem de mînă, ca să putem susține că trebuie să facem mișcări în plus pentru a pune căciulița sau pălăriuța pe a, codița la s și t … De fapt, dacă ar fi vorba doar de mișcările în plus, atunci t sau A nu ar mai avea liniuțele orizontale! Iar la scrierea folosind tastatura, dificultățile ar fi mai mult la transmiterea de mesaje folosind telefonul, pentru că tastaturile computerelor oricum pot fi reconfigurate după nevoie.

Iar comoditatea nu se referă neapărat la economia de efort, ci mai ales la dificultatea de a renunța la niște obiceiuri (așa că apar scuzele de genul „computerul meu nu are diacritice” sau „așa m-am obișnuit să scriu”) și la modul de raportare față de ceilalți. Este drept că un român care citește ceva în limba română, cu ceva bunăvoință, va înțelege textul scris fără diacritice. Întrebarea este însă unde mai este respectul față de celălalt? De ce, ca să-mi fie mie bine, este OK să ignor ceva ce altuia i-ar fi necesar?

Eu iubesc simplitatea, urăsc risipa, nu suport lucrul făcut doar ca să fie făcut – chiar și fără rost uneori. Dar scriu cu diacritice (deși am avut o perioadă în care nu le-am folosit – la începuturile Internetului, cînd diacriticele produceau mari confuzii de la computer la computer), pentru că mie mi se pare că simplifică mesajele și acordă respectul cuvenit limbii române și cititorilor de limbă română.

Iată o întrebare: La ce vă gîndiți citind textul de mai jos?

„Era langa anuntul cu cabine de dus, in desen raul era fara de sfarsit, iar rama atragea toate privirile. M-am uitat doar la fata ei. Ochii ei mari o faceau sa para usor plictisita, asa cum statea practic nemiscata langa banca sparta doar cu cateva clipe mai devreme, in timp ce lumea se grabea sa vina spre ea pentru a afla mai multe detalii despre ceea ce tocmai se intamplase.”

Cine vrea, îi pot spune la ce m-am gîndit eu, cînd l-am scris!

Voi cum preferați să scrieți? Cu diacritice sau fără?

Lasă un comentariu

Filed under comunicare, diacritice, limba română

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s