Realitatea noastră, între filtre și idealuri

Filtrele prin care privim lumea nu ne fac mai puternici, ci ne omoară!

Îi privim pe ceilalți și îi invidiem pe mulți – caprele lor nu merită să fie așa grase și frumoase! Iarba lor prea crește extraordinar de verde, fără să fie semănată, udată și tunsă regulat! Zidurile lor prea se dau după soare, să facă umbră la nevoie! Iar ceea ce este mai bun prea vine la ei fără niciun efort și fără să fie nevoie să dea ceva la schimb! Asta este viață? Ce au ei și noi nu, de tot norocul s-a dus la ei, fără să mai ne rămînă și nouă o parte mai mare? Realitate sau imaginație?

Apoi ne uităm la noi și la ai noștri!

Părinții puteau să ne dea mai multe, mai des și mai multă vreme. Cadourile puteau să fie mai numeroase și mai consistente, Colegii puteau să ne ajute mai mult și mai bine, că doar nu mureau dacă lăsau de la ei! La fel șefii, copiii, vecinii – toată lumea! Ce, nu își dau seama că în noi se ascunde o mare valoare, pe care circumstanțele nu au lăsat-o să se exprime plenar și să ne ducă acolo unde ne este de fapt nivelul?

Vrem exemple cu care să ne comparăm? Le alegem dintre cei 1% care au mari reușite, notorietate, status, succese, inteligență sau frumusețe, iar apoi suferim o viață întreagă că nu am avut același noroc ca ei în viață. Ce dacă ne comparăm întreaga nostră viață doar cu cele 5 minute ale lor de succes?

Vrem o viață mai bună și nu reușim s-o avem? Atunci dăm vina pe X și pe Y, care nu ne-au lăsat, ne-au împiedicat, nu ne-au ajutat, deși nici noi nu îi ajutăm pe alții, că și așa au prea mult noroc în viață și oricum viața noastră este mai grea ca a oricui altcuiva. Și mai avem și ghinionul de a ne fi născut aici, unde totul este rău – și oamenii, și prezentul, și istoria, și viitorul …

Mai are rost să facem ceva? Să facă alții – că pentru noi este prea tîrziu – noi sîntem generația ratată – fie că ne-am născut prea devreme sau prea tîrziu! Mai bine plecăm! Îi lăsăm în urmă pe bătrîni și pe copii, sacrificîndu-ne noi viața pentru binele lor într-un viitor îndepărtat și aproximativ – fără să-i întrebăm sau să considerăm că le datorăm ceva acum și aici.

Sau tragem obloanele – alegem inactivitatea și blocajul în mizerie morală, trăim ca să ieșim la pensie, murim în viață fiind, ne otrăvim cu invidie, ne scufundăm în îngrijorări și violență, vopsim totul în alb (la noi) și în negru (la ceilalți). Iar energia care nu vrea să ne părăsească o îndreptăm spre săpatul de gropi, trasul altora după noi și dărîmatul celor care nu ne dau, nu ne laudă, nu ne oferă din plin ceea ce zicem că ne trebuie.

Cerc vicios! Curățăm filtrele sau murim? Interesantă dilemă! Aparent! Că de murit tot murim! Doar că ar fi mai bine să murim după ce trăim, nu în timp ce sîntem vii!

PS În seara asta mă simt inadaptată! Vreau bucurie, calm, entuziasm – și dau peste violență. încrîncenare, intoleranță și ipocrizie.

Constantin Noica

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s