Terorism = lipsa de auto-control

Sau cînd PSIHOPATIA BATE DEMOCRAȚIA!

La un moment dat, aveam ceva de învățat pentru un examen. Eram acasă, era vară, era cald, iar eu țineam fereastra deschisă, sperînd să intre vreo adiere de vînt.

Dar nu intrau decît țipetele copiilor care se jucau în fața blocului. Iar „țipete” este doar un blînd eufemism, pentru a defini vacarmul de afară: pocnete, icnete, bușituri, plîns cu sughițuri, fluierături, chiote și multe altele de acest gen. Și peste gălăgia făcută de copiii plini de energie se suprapuneau țipetele părinților „atenți”: „Nu te duce acolo!”, „Nu fă aia!”, „Nu fă aialaltă!”, „Nu mai țipa!” și așa mai departe.

Iar eu, în mijlocul larmei, încercam să mă concentrez pe materialele din fața mea, deși starea mea de veghe era setată pe zgomotele de afară, care treptat mă umpleau de energie negativă. Și la un moment dat am răbufnit, spunînd cu voce tare: „Știu ce simt teroriștii! Dacă aș avea o armă, i-aș liniști pe toți pe vecie!”.

Am respirat ușurată – găsisem soluția, nu? Dar aproape instantaneu mi-am dat seama că nu ar fi de fapt decît o soluție de moment, nu o rezolvare a problemei! Și nici măcar una bună! Așa că am luat o pauză, am mai respirat de cîteva ori, am schimbat perspectiva – de la exterior către interior – și am reînceput să învăț, chiar dacă corul chiuitor și răcnitor de afară nu știa (și nici nu-i păsa) de chinul meu.

Problema teroriștilor este că nu au auto-control! Problema este egocentrismul lor – care nu are legătură cu religia, cu familia sau cu umanitatea, în general, ci doar cu inadaptabilitatea lor în fața vieții. Problema lor este că li se pare că ei sînt mai importanți și mai buni ca alții, chiar dacă nu au capacitatea de a construi nimic, ci doar de a distruge ceea ce au făcut alții, războindu-se pînă și cu istoria, nu numai cu prezentul. Problema lor este că nu văd mai departe de momentul actual și că își imaginează că moartea lor sau a unor oameni nevinovați poate duce vreodată la ceva bun pe termen lung.

Viața este complexă, dificilă, plină de neprevăzut. Dar fiecare om ar trebui să decidă pentru el – cu discernămînt și cu auto-control. Teroristul nu este om, este un psihopat. El nu are decît aparență de om, fără să aibă însă substanță umană. Iar cum tratamentul nu este acceptat în mod voluntar de un psihopat, poate că este justificabilă impunerea tratamentului obligatoriu și definitiv, dacă nu ne-ar sta în cale chiar auto-controlul pe care îl avem noi, anti-teroriștii. Și nu, nu este vorba de ipocrizie (cum am văzut prin alte articole apărute astăzi), ci este vorba de empatia de care un non-psihopat nu poate scăpa.

draga mea

Lasă un comentariu

Filed under auto-control, terorism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s