Slow learning – slow everything

„Am făcut 5.127 de prototipuri ale aspiratorului meu, înainte de a-mi ieși bine. Am avut 5.126 de eșecuri. Dar am învățat cîte ceva din fiecare. Așa am ajuns la soluția bună. Așadar, nu mă deranjează eșecurile. Întotdeauna am crezut că elevii ar trebui să fie notați în funcție de numărul de eșecuri pe care le-au avut. Copilul care încearcă lucruri ciudate și experimentează o mulțime de eșecuri pentru a ajunge undeva este, probabil, mai creativ.” (James Dyson)

La unul din cursurile in-house, la început, tot încercam să atrag oamenii să intre în joc, să vină cu idei, să aibă o atitudine activă. Cum atmosfera era destul de încărcată, iar toate încercările mele erau ca și cum m-aș fi afundat din ce în ce mai mult într-o mlaștină  deasă – care înghite tot, fără a da nimic în schimb, cineva s-a îndurat de mine și a luat cuvîntul, în numele grupului de participanți. Mi-a spus să nu mai pierd timpul degeaba, că ei nu au venit acolo ca să îi pun eu să gîndească și să facă exerciții. Ei sînt doar niște executanți și au nevoie să primească de-a gata niște soluții rapide și eficiente, care să funcționeze de fiecare dată la nevoie, fără rateuri, indiferent de situație, de moment sau de domeniu de activitate.

Recunosc că pe moment prima reacție a fost să-mi iau jucăriile și să plec în țările calde. Dar mi-am mușcat buzele, mi-am desenat un zîmbet larg și nătîng pe față și le-am cerut niște exemple simple de soluții similare, folosite uzual de ei, ca să le pot înțelege pînă și eu (bucurîndu-mă de rîsetele lor răutăcioase!). De fapt, eram  decisă să îl despic în 16 pe fiecare (exemplu, desigur), pentru a-i face să fie din ce în ce mai exacți și mai specifici în explicațiile lor. Bineînțeles că s-au încurcat, s-au contrazis, s-au și certat pe ici pe colo – dar ne-am despărțit prieteni, pentru că, executanți sau nu, au fost nevoiți să recunoască faptul că gîndesc chiar și atunci cînd declară că nu gîndesc.

Azi toată lumea vrea ca totul să se întîmple repede, peste noapte sau într-o clipă, eventual.

Tinerii vor casă proprietate personală imediat ce și-o doresc – chiar cu prețul unui credit riscant, pe o mie de ani sau pe aproape (30 de ani – nu contează, pentru că a-ți stabili traseul vieții pe 30 de ani în viitor este similar, pentru mine, cu mersul la închisoare!).

Unii vor să știe totul fără să mai fie nevoie să citească sau să studieze – iar de aici la cumpărarea de diplome sau de doctorate nu mai este decît un pas extrem de previzibil.

Alții vor ca copiii lor să aibă absolut tot ce își doresc, chiar le cumpără copiilor un permis de conducere și mașini extrem de puternice îmediat ce împlinesc 18 ani, iar apoi se miră că sîntem aproape pe primul loc la numărul de victime în accidente de circulație în Europa.

Bani – repede și cît mai mulți, posturi bune – imediat la prima angajare, soluții general valabile – comandate precum aspirinele. Sau, pe scurt, repede și fast deodată, cum scria pe o firmă de pe Moșilor, la începutul anilor 1990: „Fast Food Rapid”.

Totuși, nu totul se poate face în viteză. Nu poți citi în viteză, fără a pierde ce nu se află pe diagonală. Nu-ți poți pregăti cina în 5 minute, dacă nu vrei să ai același meniu în fiecare seară. Nu poți găsi într-o noapte soluția teleportării, dacă nu ți-o mai aduci aminte dimineața, cînd te trezești.

Fiecare simțim timpul altfel. Totuși graba de a sări peste etape nu le face să dispară, doar să lipsească din construcția finală.

„Încetinește ritmul și bucură-te de viaţă. S-ar putea nu numai să ratezi peisajul mergînd prea repede – ci și, de asemenea, să pierzi sensul direcției în care te duci și motivul pentru care ai plecat.” (Eddie Cantor)

Lasă un comentariu

5 Decembrie 2015 · 7:37 PM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s