Se discută mult despre bătaie (implicit bătaia la care sînt supuși copiii), pentru că bătaia la adulți cred că intră sub incidența codului penal.
Prima mea întrebare este mai mult retorică: Dacă bătaia are un rol educativ, preventiv, de ce nu este atunci acceptabilă în societate și în cazul adulților? De ce cine greșește este condamnat la închisoare sau să plătească vreo amendă, în loc să primească vreo 10 sau 2000 de lovituri, în funcție de gravitatea faptei comise?
Sau dacă te înjură unul pe stradă, de ce să fie toată lumea șocată dacă i-ai da individului o palmă la fund (sau l-ai trage de urechi – după statură 🙂 !)? Că doar nu te-ai răzbuna pe el că te-a deranjat, ci l-ai pedepsi pentru a nu repeta greșeala de a mai înjura pe cineva vreodată!
Pare că argumentarea mea nu ține, nu? Pare că bătaia nu-l educă pe cel bătut și că doar îi aduce o eliberare de moment celui care o administrează! Ba chiar, dacă-i place senzația de a-și arăta puterea și de a-și relaxa nervii, s-ar putea să o repete, nu neapărat profilactic sau educativ, ci de-a dreptul terapeutic (cum crede el că e bine pentru sine însuși!). Totul ține de o eroare de atribuire, de fapt! Spui că te gîndești la binele celuilalt, cînd de fapt îți satisfaci ție însuți o nevoie – nevoia de a ți se recunoaște puterea, dreptatea, preponderența.
Și încă o întrebare pentru cei care cred că „bătaia e ruptă din rai” (cu măsură însă, zic ei!): Ce speră să obțină prin corecția „cu măsură”?
Un copil învață în toate felurile posibile – nu numai ce i se spune, ci și din ceea ce vede, aude (din discuțiile purtate ca și cînd nu ar fi de față), din comportamentele celor din jur, din orice. Dacă azi face ceva – o boroboață (categorisită așa după criterii accesibile doar adulților) și primește o palmă, iar mîine face ceva similar (dar adultul nu e prezent, așa că nu apare prompt corecția), ce a învățat copilul? Că, pentru a nu primi palma, cel mai bine este să nu fie văzut! Concluzia? Evident, să nu faci sau să nu spui ce pare să nu le fie pe plac celorlalți – dar doar atunci cînd ești în preajma lor. Tragică învățătură, deopotrivă pentru copil, dar și pentru părinte- cu efecte pe întreaga viață a familiei – evidente încă din momentul în care copilul devine adolescent – adio comunicare, adio înțelegere, bun venit duplicitate.
„Copiii învaţă să zîmbească de la părinţii lor.” (Shinichi Suzuki)
Oare mai învață și altceva?
Ar mai fi multe de spus despre bătaie. Voi ce spuneți?
Philean's Weblog 
Ca orice actiune coercitiva bataia isi are locul sau in viata cotidiana. Nu putem aduce in discutie sau compara evolutia unui sistem cu altul. In mediul folosit ca exmplu bataia a fost inlocuita cu privatiunea de libertate sau cu amenda. Sa privim putin cate sudul Turciei sau cate India unde bataia este inca folosita de catre politie. Politistii nu au arme/pistol ci un bat lung folosit la batut ,,infractorii”. Prin ’80-’90 soferii de TIR povesteau despre haosul de pe soselele Turciei dar si despre bataile primite in plina strada de la politisti. Deci, am evoluat noi, nu mai acceptam bataia pentru adulti, o consideram copilareasca, ne folosim de alte metode coercitive cu mai multa greutate sau au evoluat ei (turcii, indienii, etc)?
ApreciazăApreciază
cum spuneam și eu! bătaia este privilegiul asumat al celui care crede că deține sau reprezintă autoritatea – dacă și șoferul ar fi apărat de legi (scrise și nescrise) atunci cînd îl bate pe politist, atunci probabil bătaia ar dispărea ca metodă punitivă din viața cotidiană! Altfel este doar o dovadă a puterii, fără niciun rol educativ!
ApreciazăApreciază