Munca și graba în România

Declarația unui om de 26 de ani:

„Acum nu muncesc. Am terminat facultatea, dar nu mă angajez pentru că salariile din România sînt ridicol de mici. Eu caut ceva pe măsura nivelului pregătirii mele. Deocamdată trăiesc cheltuind banii economisiți de părinții mei.”

Am o veste proastă pentru el! În 2-3 ani, fără activitate profesională de specialitate, cunoștințele din facultate se perimează, așa că la 26 de ani mai are probabil vreo 10-15% din „pregătirea” pe care crede că a avut-o vreodată.

Alții care consideră că „nu se merită” să muncească pe puțini bani în România pleacă din țară, în speranța de a cîștiga mai bine prin alte părți ale lumii – iar pe acolo unii acceptă să facă munci pe care în România nu le-ar face în niciun fel de condiții.

Unii trăiesc mai bine, material vorbind, decît poate că ar fi reușit aici, dar au alte nemulțumiri, pe care parte dintre ei acceptă să le recunoască, iar unii preferă să se facă muți și orbi, în speranța că vor dispărea de la sine. De exemplu, am o vecină al cărei fiu muncește peste mări și țări, iar în ultimii 12 ani nu a reușit să vină în țară, nici măcar la decesul tatălui lui. Unii pot trăi așa, ștergînd de pe fața pămîntului partea care nu le (mai) place.

Alții își pierd copiii (fie că se sinucid lăsați în urmă în țară, fie că îi recuperează instituțiile vreunui stat mai civilizat) , unii trăiesc în condiții inimaginabil de proaste (am cunoscut pe cineva care și-a vîndut apartamentul de 4 camere dintr-o zonă bună a Bucureștiului pentru a locui cu chirie într-un banlieu de imigranți de tot felul de pe lîngă Paris, spunîndu-mi că dacă ar fi dat afară, ar putea supraviețui doar maxim 2 luni cu banii pe care reușise să-i pună deoparte pentru zile negre, după vreo opt ani de muncă în Franța).

Bineînțeles, există poveștile de succes – oameni care știu exact ce pot și ce vor, care reușesc să aibă jobul visat, să urce în ierarhie sau în profesie, să ajungă la stilul de viață dorit, să li se recunoască renumele și statusul de persoană de succes.

Și? Ce spune acest lucru? Din punctul meu de vedere, oamenii de oriunde vor avea mereu de luat decizii și vor avea mereu de înfruntat consecințele deciziilor lor. Cîțiva vor ajunge foarte sus, unii o vor duce relativ bine, iau unii foarte prost. Iar cei care își vor dori să aibă totul pe tavă imediat, cu efort minim, vor fi nemulțumiți o viață întreagă.

Pentru că șocul cultural este greu de depășit, cum greu este și să crești bunul simț al cuiva – care fie îl are, fie nu – indiferent de ceea ce am face noi, ceilalți.

De aceea mă minunez ori de cîte ori îi aud pe oamenii care se așteaptă să primească ceva, fără însă să fie dispuși să dea ceva!

În România salariile sînt mici, adevărat, de aceea mai nimeni nu este dispus să muncească pe bani puțini, preferînd să nu muncească deloc și să se complacă în auto-compătimire și revoltă surdă contra tuturor. Iar dacă acceptă totuși un job, consideră că este OK să folosească timpul de lucru și resursele companiei în scopuri personale (vezi procesul pierdut la CEDO de un angajat român!)

Dar cine știe exact ce știe, ce poate face și ce merită, își va obține viața pe care și-o dorește, oriunde ar locui, pentru că se poate, fără să depindă de un șef sau de politică sau de grijile celorlalți. Și nimeni nu poate spune că nu se poate, pînă nu încearcă! Am cunoscut atîți oameni frumoși, curajoși, întreprinzători, pasionați în România! Poate că muncesc mult, poate că au greutățile lor pe care nu le arată cu orice ocazie și în orice împrejurare, dar perseverează și nu se așteaptă ca peste noapte să se trezească într-o lume ideală.Acești oameni sînt gata să dea de la ei, sînt gata să muncească, nu stau să aștepte să se schimbe lumea (de fapt să o schimbe alții, prin eforturile lor), ca să poată primi „ceea ce li se cuvine, pe măsura pregătirii lor”.

Este ușor să dai vina pe alții pentru viața ta din prezent. Mai greu este să îți asumi lipsa contribuției proprii sau neimplicarea în îmbunătățirea vieții celor de lîngă tine.

Este mult de muncit în România, pentru a o putea face să semene mai bine cu țara în care ne-ar plăcea mai mult să trăim! Dar ar trebui să renunțăm la obișnuința de a ne face că muncim și să muncim pe bune, fiecare dintre noi, gîndindu-ne nu doar la binele propriu, ci și la binele celor ca noi, dar și al celor care nu au norocul nostru sau priceperea noastră sau puterea noastră. Spor la muncă în România!

„Umanitatea o iubești lesne. Pe om mai greu.” (Petre Țuțea)

Parafrazîndu-l pe Țuțea, dacă-mi este îngăduit, aș zice: „Lumea o iubești lesne. Țara ta – mai greu.

Lasă un comentariu

Filed under alegeri, Imbunatatire, viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s