Despre generații și munca împreună

Am citit un articol și am rămas cu un gust teribil de amar.

Să vă explic de ce. Desigur, mă încadrez în categoria de 50+, pentru că altfel nici nu aș fi dat atenție articolului, așa că mă puteți acuza de partizanat și subiectivism.

Din fericire, nu îmi caut un loc de muncă. Tot din fericire (pentru mine) – nu mă prea interesează părerea altora despre mine. Iar în viața mea, de fiecare dată eu am fost cea care am luat inițiativa de a-mi schimba locul de muncă, ba chiar și ocupația, ori de cîte ori nu m-am mai regăsit în mediul organizațional în care mă aflam la un moment dat. Și am luat decizia de a pleca din diverse medii uneori cu regret, alteori cu nerăbdare, doar pentru a nu fi nevoită să trec peste un nivel de compromisuri care să-mi creeze disconfort.

Bineînțeles, am avut diverse experiențe în încercarea de relocare pe piața muncii, care de care mai neplăcute.

Două  exemple.

Unul foarte vechi – prin 1992 sau 1993, am fost la un interviu la una din organizațiile faimoase în acele vremuri. Am fost 5 persoane înscrise la concurs și am fost chemate toate la aceeași oră. Dar am venit doar 4 și am fost anunțați că a 5-a are alt examen și nu poate participa cu noi la probele din acea zi. A fost un concurs foarte interesant – am fost împărțiți în două echipe și am concurat o echipă contra celeilalte (ni s-a spus că trebuie testată capacitatea de a lucra în echipă și de a suporta stresul) – a durat vreo 6 ore. Peste vreo 2 săptămîni, ni s-au comunicat rezultatele – a fost angajată a cincea persoană – cea care nu fusese prezentă! Să fi fost întreg concursul doar bătaie de joc? Aceasta a fost impresia mea.

Al doilea exemplu – acum vreo 3 ani am fost chemată la un interviu pentru o poziție într-un domeniu destul de specializat. La interviu, persoana (junioară) care se ocupa de recrutare îmi punea întrebările (strict specializate în domeniul strategiilor de îmbunătățire a proceselor) dintr-o listă primită de la client, dar nu înțelegea răspunsurile, așa că nu reușea să noteze mai nimic din ce-i spuneam. După a treia întrebare, i-am spus că nu mai este cazul să ne pierdem timpul – nici eu pe al meu, nici ea pe al clientului, și am plecat. Să fi fost vorba de conflict intergenerațional, provenit din incompetența responsabilului agenției (cu media de -35) care o desemnase pe respectiva junioară să se ocupe de recrutarea unui om pentru o poziție de expert într-un domeniu complet necunoscut?

Revenind la articolul care m-a uimit, prima observație este legată de formularea „mi-ar plăcea să îi pot ajuta în vreun fel” – cu referire la cei peste 45-50 de ani, aflați în situația de a-și căuta un nou loc de muncă. Uimirea mea este legată de cuvîntul ajutor (scris și bineînțeles implicit gîndit ca fiind necesar) – eu una aș prefera să nu primesc ajutor – doar șanse egale, transparență, competență și respect reciproc în relația dintre cele două părți care vin în contact.

Doar ideea că celălalt ar avea nevoie de ajutor din partea ta indică din prima poziționarea ta pe un nivel superior față de celălalt, ca și cum cel care vrea să se angajeze este inferior față de angajator. Ideea ar fi probabil corectă doar dacă ar fi vorba de chiar postul ocupat de cel care face angajarea (în ipoteza că acesta ar fi extrem de competent pe acel post). Dar dacă este vorba de oricare alt post, atunci ideea de superior / inferior este complet nejustificată, deoarece comparația între cele două persoane nu se poate face (ar fi precum comparația dintre mere și pere – comparație care este imposibilă, de obicei).

A doua observație este că întreg articolul mustește de stereotipuri. Stereotipul este eticheta pusă tuturor celor care fac parte dintr-o categorie, pornind de la o impresie sau o experiență anterioară în relația cu unul dintre membrii acelei categorii. Iar dacă „tinerii” resping cu mare repulsie ideea de generalizare referitoare la generația lor, se pare că nu au nicio reținere în a aplica generalizări în ceea ce privește alte categorii de persoane. (Am pus ghilimele pentru că este o generalizare, deși uneori nu există o echivalență perfectă între tinerețe și vîrsta înscrisă în documentele de identitate, nu din alte motive.)

Părerea mea este că nicio persoană nu trebuie să-și justifice existența în fața alteia și nici să se deghizeze pentru a părea mai dezirabilă la angajare. Între spus și făcut este o mare distanță, iar faptul că oricine poate învăța cele mai bune răspunsuri pentru anumite tipuri de situații de moment nu este o garanție că va putea face ceea ce a promis pentru multă vreme. Ceea ce va provoca frustrare ambelor părți, în timp.

Iar generalizările „involuntare”, stereotipurile și prejudecățile legate de vîrstă sînt periculoase, pentru că duc la discriminare. Orice om, indiferent de ceea ce este vizibil la el, merită o șansă egală. Nu ești capabil să i-o oferi? Este vina ta că îți lipsește educația, maturitatea și toleranța. Nu este vina lui că proiectezi asupra lui părerea ta, așteptările și limitele tale.

Și pentru că viața este scurtă, din nefericire roata se întoarce extrem de repede. Intoleranța naște intoleranță. Respectul naște respect. Fericire și viață frumoasă tuturor!

„Each generation imagines itself to be more intelligent than the one that went before it, and wiser than the one that comes after it.”  ― George Orwell

„I am too young to be called wise and I am too old to be called young.”  ― Santosh Kalwar

„The old believe everything, the middle-aged suspect everything, the young know everything.” ― Oscar Wilde

 

PS Iată un articol, despre același subiect, pe care vi-l recomand cu mare drag, care îmi lasă un gust plăcut și îmi provoacă o senzație de bine. Puteți sesiza vreun stereotip care să transpară din cuvintele autoarei? Eu nu, pentru că este scris cu empatie, respect și extrem de multă atenție, fiind orientat spre descoperirea propriilor valori și nevoi, fără legătură cu conformismul social.

1 comentariu

Filed under 45+, Imbunatatire, stereotipuri, toleranță, viata

One response to “Despre generații și munca împreună

  1. Multumesc pentru cuvintele de apreciere pe marginea articolului scris !
    Realitatile cotidiene cred ca ar trebui pe toti sa ne faca : sa gandim , sa actionam , sa reflectam si in cele din urma sa trecem la treaba . E o provocare fiecare zi dar putem sa o transformam intr-o o victorie , un zambet , o apreciere , o realizare . Chiar mi-ati dat motiv sa scriu un nou articol !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s