Unicitatea – o șansă sau o neșansă? Dar ereditatea?

Nu ne alegem, la naștere, lumea în care vrem să apărem, nici familia în care vrem să creștem, nici oamenii cu care să ne înrudim. Cînd creștem, putem începe să luăm decizii – cu cine vrem să semănăm, pe cine apreciem, pe cine invidiem. Și lumea începe să ne compare și să ne măsoare dezirabilitatea.

„Cu cine o semăna aia mică, că parcă n-ar fi din neamul nostru?”, zicea bunica despre mine, cînd se întîlnea cu  rudele ei. La fel zicea și tata, care, tînăr fiind, părea că ne-ar fi dat pe loc de suflet, dacă s-ar fi arătat cineva interesat, pe sora mea și pe mine, pentru motivul evident și declarat repetat că natura nu i-a dat ceva de valoare – adică un băiat, ci două fete. Una frumoasă foc, cu părul blond și cîrlionțat, cu ochii mari, blîndă și cuminte ca o domnișoară care se respectă. Dar ce să se facă și cu o a doua – prea mare încă de la naștere, extrem de mîncăcioasă, încăpățînată, tăcută, neascultătoare și, peste toate, cu totul nefeminină și complet neinteresată de „bunele purtări”, preferînd să se suie peste tot, să se bată cu colegii, să scoată rîme din pămînt și să-și bage degetele în stupii cu albine, în loc să stea cu fetițele sau să se joace cu pisicile.

Niciodată nu mi-au plăcut standardele și comparațiile – poate pentru că niciodată nu mă avantajau. Indiferent de situație și de criteriu, nu știu cum fac și ies mereu în minoritate.

Dar în copilărie am avut totuși mereu surse de bucurie și am avut norocul de a da peste oameni care m-au acceptat și m-au iubit cu toate ale mele. Unul dintre acești oameni a fost tataie – sau Nea Florică, cum îi ziceau toți cunoscuții – nu mi-era bunic de sînge, dar era soțul al doilea al bunicii și a murit cînd eu de-abia intram la școală. Îmi aduc aminte de disperarea lui cînd m-a dus la spital cu brațul stîng aproape secționat de explozia unui sifon, din care se prelingea sîngele pe jos, lăsînd urme ca în Hansel și Gretel, ca să știm cum să ne întoarcem acasă … Cum îi ruga pe doctori să-mi salveze mîna și cum alerga de colo – colo plin de îngrijorare …

Îmi aduc aminte și de o seară cînd ascultam amîndoi cu urechea lipită de difuzorul de la radio o transmisie despre misiunea Apollo,  atunci cînd o defecțiune părea să împiedice revenirea modulului spațial pe Pămînt.

Sau cînd, mai devreme, pe la 5 ani, tot încercam să-l țin de vorbă cînd el voia să citească ziarul. A decis să-mi dea ceva de făcut ca să-l las pe el în pace, așa că în cîteva zile m-a învățat să citesc. Apoi, cînd se așeza să citească ziarul, îmi dădea și mie o pagină și mă așeza pe un scăunel lîngă el, spunîndu-mi că vorbim după ce terminăm de citit!

Acasă la bunica nu exista bibliotecă – avea un fel de vitrină în care, pe un raft, erau puse singurele cărți din casă. Pe mine m-a atras Groapa, de Eugen Barbu, care nu este tocmai o carte pentru copii. Așa că bunica tot ascundea cartea de mine, iar tataie, de cîte ori o vedea, îi spunea să nu se mai chinuie. Și mi-o dădea, probabil pentru că îi plăcea să mă vadă cum ieșeam la soare, pe treptele de la intrare, unde silabiseam de zor din Groapa! Avea dreptate – nu am înțeles nimic din ea atunci, dar îmi plăcea să citesc și nimic nu mă putea descuraja.

Ai mei au dus-o greu cu banii întotdeauna, așa că jucăriile și cărțile nu erau niște priorități pentru ei. Ne cumpărau hăinuțe noi de Paște și cadouri de Crăciun, ne cumpărau cărțile cerute la școală, dar nu pot spune că am primit vreodată tot ce îmi doream. Așa că mai ceream cărți cu împrumut, citeam tot ce-mi cădea în mînă, fără vreo metodă sau vreun obiectiv anume. Și așa am ajuns la liceu, unde am dat acasă la o prietenă peste biblioteca visurilor mele, care acoperea în întregime cîțiva pereți. Părinții ei erau intelectuali recunoscuți, născuți în familii cu tradiție intelectuală. Altă lume, altă viață.

Și de atunci am început să mă întreb de ce ar trebui ca toți să ne comparăm între noi și să ne măsurăm cu același metru? Da, pornim în viață toți la fel, dar pașii noștri ne sînt purtați prin viață pe diverse căi, în diverse medii.

Cum putem fi comparabili cei născuți la sat sau la oraș, în familii mai mult sau mai puțin favorizate, din părinți mai mult sau mai puțin educați? Fiecare se dezvoltă și singur, dar punctul de pornire poate fi diferit sau poate fi mai bine dotat cu resursele necesare unei dezvoltări mai rapide. Mie nu-mi place să mă compar cu alții și prefer să mă compar cu mine – de unde am plecat, ce am făcut, unde am ajuns, ce pot face în continuare. La fel cum încerc, cu obiectivitate, să-i observ pe ceilalți – ce șanse au avut, pe care le-au valorificat, pe care le-au pierdut – fără invidie și fără prejudecăți. Bineînțeles, uneori îmi pun întrebări despre cum ar fi fost viața mea, dacă aș fi pornit ca ei – fie că punctul lor de pornire a fost foarte sus sau mai jos ca al meu. Dar este doar un fel de exercițiu de evaluare, nu neapărat un prilej de laudă de sine sau, dimpotrivă, de intrare în depresie.

Am avut momente cînd am regretat unele decizii, dar apoi mi-am dat seama că a vrea ce n-ai avut nu este o soluție – nu ai cum ști dacă ți-ar plăcea mai mult sau nu, pînă nu te afli în situația respectivă, iar dacă ajungi acolo, viața ta s-a schimbat, deci regretul va fi altul, și tot așa. Nu spun că trebuie să retrăim Miorița, ci doar să ne asumăm viața noastră, cu ce-am făcut bine și rău, și să ne asumăm în continuare riscuri, ale căror semnificații să le înțelegem la un moment dat, într-un nou punct de cotitură în viața noastră.

Iar dacă n-ați înțeles nimic, pentru că gîndurile mi se fugăresc între trecut și prezent și viitor, vă învit să citiți trei pagini din jurnalul Cellei Serghi, pagini care descriu mult mai bine ceea ce am vrut eu să spun.

Cella Serghi, Pe firul de păianjen al memoriei, Polirom, 2013, paginile 203-205

Lasă un comentariu

Filed under amintiri, auto-cunoastere, Imbunatatire, prejudecati

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s