Oare de ce doar altul este mereu vinovat?

vina

Privesc în jur, la oamenii întîlniți din întîmplare, mai cunoscuți sau total necunoscuți.

Există unii (puțini!) care nu își asumă pe loc meritele pentru ceea ce li se întîmplă bun în viață, dar majoritatea radiază de plăcere cînd au reușite (cu cît mai vizibile, cu atît mai bine!), se laudă singuri în gura mare sau se lasă „periați” pentru realizările lor.

Dar atunci cînd nu le merge totul în plin, unii (tot puțini!) își asumă partea de vină și caută soluții. Ceilalți, se delimitează instantaneu de ce e rău și caută cauze – în afara lor, bineînțeles. Și dau vina pe țapii de serviciu – Dumnezeu, primarul, guvernul, președintele (nu contează al cui – poate fi la fel de util și cel de la asociația de locatari), părinții (dacă au auzit de Freud), șeful sau orice altă persoană susceptibilă de vreo vină și care, desigur, trebuie să fie cît mai departe și oarecum depersonalizată – adică numele ei nu contează, ci mai mult rolul sau funcția pe care o reprezintă.

În psihologia socială, această abordare a propriei implicări în viață este explicată în teoria atribuirii, iar oamenii, în funcție de poziționarea lor față de situațiile de viață se împart în oameni la care locul controlului vieții este în interiorul lor (cei care își dau seama că viața lor, bună sau rea, este o consecință a propriilor lor decizii) și oameni la care locul controlului se află undeva în exterior (cei care consideră că oricine altcineva este responsabil pentru ce li se întîmplă lor în viață – deși, de fapt, ei se gîndesc doar la ce este rău, pentru că ce e bine, nu-i așa, li se datorează lor și numai lor, în exclusivitate).

La fel cum am avut multă vreme corupție fără să avem corupți, cum acum există nenumărate lucrări plagiate și niciun plagiator dovedit, tot așa avem și multe alte rele, fără autori recunoscuți, indiferent de nivel (fie al răului, fie al responsabilului).

Sărăcia este exclusiv vina statului, deși totuși nu toți oamenii sînt săraci. Bolile apar din neglijența ministrului sănătății și ale șefilor direcțiilor de sănătate publică, nicidecum ale celor pentru care igiena este facultativă. Elevii pică bacalaureatul din vina sistemului de educație, nu din cauza deciziilor individuale, chiar dacă acestea produc olimpicii cu care ne mîndrim atîta. Și exemple se pot da în continuare – banca este de vină pentru că atît de mulți au luat credite pe care nu le mai pot plăti, primarul este înjurat pentru că muncitorii de pe un șantier se fac că muncesc și proiectantul a greșit proiectul construcției șamd.

De ce ne este așa de ușor să dăm vina pe altul? De ce ne este atît de greu să ne recunoaștem, fiecare în parte, implicarea nemijlocită în deciziile luate, în rezultatele obținute, în regulile nerespectate, în abuzurile sau greșelile altora – observate și necomunicate?

Cine știe?

Iar dacă vrei să știi din ce categorie faci parte, îți propun un mic exercițiu: Încearcă să observi ce reacție vei avea cînd vei trece data viitoare cu mașina printr-o groapă din drum. Ce crezi că vei spune? 

P.S. Variantele ar fi de două tipuri:

  1. Fir-ar să fie, iar nu am fost atent(ă)!, sau
  2. La naiba cu primarul, că iar a cheltuit banii ca un prost!

 

Lasă un comentariu

29 Februarie 2016 · 12:35 AM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s