Între noroc și nenorocire

Astăzi mă întrebam de una singură cum a evoluat folosirea cuvîntului noroc, față de evoluția cuvîntului nenorocire, în limba română.

Noroc este de origine slavă, ca și alte cuvinte cu sufixul -roc din limba română (cozoroc, iarmaroc, soroc, proroc și altele), folosit cu sensul de soartă (dar doar cea bună!). Iar pentru cine nu are o soartă bună, există desigur antonimul nenoroc.

În timp ce pentru noroc nu am găsit în DEX decît forme de substantiv, cu sensuri relativ apropiate (cu excepția unei forme vechi: a noroci, pe care eu nu am auzit-o vreodată în vorbirea uzuală), verbul tranzitiv a nenoroci este unul care face parte din vocabularul curent  – nu de puține ori este folosit în vorbire la modul reflexiv, mai ales cînd cineva se plînge de propria soartă (negativă, de această dată!).

Așa că nu mă pot împiedica să nu mă gîndesc la specificul nostru național – frica de decizie pro-activă, pasivitatea quasi-generalizată, corelată cu lipsa de responsabilitate pentru propriile decizii, la baza filozofiei noastre colective de viață fiind credința în ființele mesianice care ne aduc fericirea și norocul în viață – cu efort minim din partea noastră, dar și în ființele demonice, care mereu uneltesc și ne ridică obstacole în cale, aducîndu-ne toate relele grămadă pe capul nostru, pentru a ne nenoroci pe noi – cei mai aleși între aleși.

Altfel nu-mi explic de ce în timp au ajuns mai toți să creadă că norocul este o stare – o soartă bună, pe care o ai sau nu, în timp ce nenorocirea este consecința unei acțiuni (proprii sau a altuia) – ceea ce ar duce la concluzia că este mai bine să nu faci nimic, pentru că oricum ce e al tău e pus deoparte!

Și încă ceva: în engleză, pentru binomul fortune-misfortune, situația este exact invers! Adică fortune are o formă veche, care nu se mai folosește, ca verb (însă intranzitiv!), în timp ce misfortune se găsește doar ca substantiv.

Oare există vreo diferență între principalele caracteristici culturale ale vorbitorilor nativi de engleză și de română?!?

Mi-ar plăcea să existe o campanie națională de vreo 20 de ani de responsabilizare și de auto-cunoaștere în România. Poate că așa am reuși ca un studiu despre „psihologia poporului român”, făcut peste vreo 50 de ani, să nu mai aibă aceleași rezultate ca cele identificate de Constantin Rădulescu Motru înainte de al doilea război mondial sau ca cele propuse de studiul coordonat de D. David finalizat anul trecut.

Parafazînd un îndemn de acum vrea 170 de ani către tinerii scriitori din Țara Românească: „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți românește!”, eu aș spune azi: „Asumați-vă responsabilitatea, băieți și fete, pentru orice se întîmplă în viața voastră, fiți mereu responsabili!”.

Mai vorbim peste 50 de ani despre noroc și nenoroc!😉

„Misterul existenței este legătura dintre greșelile și nenorocirile noastre.” (Madame De Stael)

„Fericirea este compusă din nenorocirile evitate.” (Alphonse Karr)

„Nenorocirile care se abat asupra unora – ele vin din afară, sînt niște accidente. Dar a suferi pentru propriile greşeli – aceasta este durerea vieții.” (Oscar Wilde)

„În cea mai mare dintre nenorociri există cea mai bună dintre şansele pentru o schimbare fericită.” (Euripide)

„Dacă nu putem defini prostia, cel puţin îi putem atribui majoritatea nenorocirilor şi a punctelor slabe ale omului. Manifestările ei sînt nenumărate, iar simptomele ei sînt nelimitate.” (Richard Armour)

 

 

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s