Cînd, vrînd binele, de fapt faci rău!

Sursă: (1) Cristina Musat

Cine poate privi emisiunile despre concursurile de beauty pageants pentru fetițe? Eu cînd văd copilițe de 4-5 ani cu părul vopsit, gene false și pantofi cu top, chinuite să pozeze sau să facă fel de fel de exerciții care de care mai stupide, sufăr de-a dreptul fizic. Iar de aici la implantul mamar înainte de încheierea adolescenței sau la tatuajele permise înainte de vîrsta majoratului nu este decît un pas minuscul.

Astăzi un medic spunea că un copil de 7 luni a primit sarmale, că doar „un copil trebuie să guste de toate și o înghițitură nu poate să facă rău!” – după cum îi comunicase unul dintre părinți. Doar că a ajuns la spital, cu probleme critice! Există părinți care le dau copiilor, încă de la cîteva luni, orice cumpărat din comerț. Am văzut cu ochii mei o mamă care i-a luat copilului o sticlă de Fanta, i-a pus o tetină și i-a dat să sugă, că „era vară și-i era sete copilului”, deși foarte bine putea să-i dea apă pur și simplu.

Sau un pahar de vin sau de țuică, ca să-i culce mai repede! Sau ciocolată și chipsuri sau altele de acest gen, pentru copii de un an!

Este drept că părintele se poate simți „vinovat” că el mănîncă sau bea ceva gustos (adică sărat, iute, dulce sau „tare” – după gust!), privind la mîncarea fără gust definit dată copilului, și atunci se gîndește să împartă „bunătățile” cu el, cam la fel cum fac cei care dau animalelor de la zoo gumă de mestecat sau care le dau cățeilor hrană uzuală pentru om, deși cîinii nu sînt prin excelență animale omnivore, nici după milenii de trai alături de oameni.

Prima greșeală este că omul generalizează excesiv: „dacă mie îmi face ceva bine, atunci face bine tuturor”.

A doua greșeală este că omul se crede superior: „omul este o ființă rațională, socială etc.”. Doar că enunțul final este o generalizare, deci nu este întotdeauna adevărat!

Soluția ar fi educația! Cei care depind de noi nu sînt obligatoriu la fel ca noi, nu trebuie să facă ce facem noi, nu trebuie să gîndească ce gîndim noi. Cei care au nevoie de sprijinul nostru sînt persoane distincte, care se află pentru o perioadă de timp în imposibilitatea de a fi independenți, dar relația nu este neapărat una de superior – inferior, ci de capabil și momentan incapabil (într-un domeniu, nu întotdeauna în toate!).

Iar un adult simte imediat discriminarea atunci cînd se află momentan în situații de dependență. Cînd ajungem la spital și depindem de un doctor sau de personalul de acolo, am dori să fim tratați cu respect, nu ca niște ființe inferioare! Dacă ne pierdem locul de muncă, nu înseamnă că am devenit instantaneu niște incapabili, ci doar că avem nevoie de o încurajare, un sprijin, o mînă de ajutor pînă ne revenim.

În viață, lupta ar trebuie să fie cu noi înșine/însene, nu cu ceilalți. Iar respectul, grija, atenția și bunăvoința față de ceilalți ar trebui să fie regula, nu excepția, indiferent dacă celălalt este un apropiat sau un necunoscut.

Lasă un comentariu

13 Martie 2016 · 2:55 PM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s