Ce înseamnă egalitate de gen?

La fiecare început de martie apar în spațiul public mai multe discuții despre egalitatea de gen. Dar ce înseamnă egalitatea de gen? Că femeia trebuie să fie egală cu bărbatul? În niciun caz! Nici măcar că genul se referă doar la bărbați și femei, așa cum sînt definite sexele în sens biologic sau anatomic.

De obicei, femeile independente, de carieră, puternice, de succes se revoltă în fața ideii de discriminare de gen, deoarece ele susțin că în realitate nu există, fie și doar pentru că ele au reușit să o evite și să se impună în mediul lor profesional sau social. De fapt, ele au adoptat instrumentele necesare pentru a se impune într-o societate în care regulile au fost stabilite de alții, doar că au suficientă forță și destule competențe pentru a obține respectul și poziția dorite.

Femeile care nu-și doresc neapărat independența (adică preferă să trăiască în familia tradițională, în care „bărbatul aduce bani în casă și femeia are grijă de copii și gospodărie”) se revoltă și ele – cum să existe „egalitate” între femei și bărbați?!? Pot bărbații naște copii?!? Pot femeile să sape șanțuri și să taie lemne în pădure?!? Bineînțeles că ele omit să recunoască faptul că nu chiar toate femeile pot naște copii, nici că nu toți bărbații seamănă exact cu prototipul de bărbat puternic, curajos și întreprinzător, care a cucerit Vestul american în filmele de epocă.

Problema însă nu este ce cred aceste categorii de persoane și care dintre ele are dreptate. Adevărata problemă este că nu se cunoaște exact semnificația sintagmei „egalitate de gen” sau „discriminare de gen”.

Iată ce spun alții:

egalitate--

egalitate.jpg

Iată niște situații (imaginare):

  • Două persoane intră într-un magazin de produse premium – una bine îmbrăcată, cealaltă cu haine mai demodate. Cum va fi oare comportamentul persoanei angajate în magazin?
  • La ghișeul unei instituții de stat, o persoană plictisită își așteaptă următorul mușteriu. Sosește o persoană în vîrstă, care nu aude prea bine. Care este probabilitatea ca problemele solicitantului să fie prompt rezolvate, cu respect și bunăvoință? Dar dacă în locul omului în vîrstă ar fi o persoană VIP tînără și arătoasă?
  • La un interviu pentru un post de PR vine o persoană ce se încadrează în categoria „prezentabilă”  și una supraponderală. Care credeți că va fi prima impresie a persoanei care conduce interviul?

Și aș mai putea enumera o mulțime de alte situații, în care discriminarea este practic înglobată în comportamentul uzual al multor oameni, chiar dacă mai nimeni nu ar recunoaște cu voce tare că ar face în mod conștient vreo discriminare (poate doar de rasă sau religie, dar aici este o altă discuție, cu implicații și rădăcini la fel de profunde!).

Discriminarea este pur și simplu un comportament diferențiat față de două persoane din categorii diferite, indiferent de criteriul în funcție de care se face separarea în categorii, aflate în situații similare. Altfel de ce unele studii spun că bărbații înalți au mai mari șanse să ocupe un post de top, față de cei scunzi? Probabil că la fel ar fi rezultatul în cazul candidaților din categoria de persoane „frumoase”, prin comparație cu cele mai nearătoase.

Noi nu dăm întotdeauna șanse egale celor din fața noastră. Ceea ce înseamnă că discriminăm oamenii de multe ori. Adică nu îi tratăm în același fel și nu le acordăm șanse egale, în anumite situații. Este bine să recunoaștem acest lucru, nu să-l negăm. Iar dacă îl recunoaștem, este pe jumătate rezolvat. Jumătatea rămasă necesită auto-dezvoltare, educație și efort. Dar doar așa putem deveni mai buni. Pentru că în viață putem primi doar ceea ce putem da. Iar una din regulile de viață ar fi bine să fie „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”.

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, discriminare, egalitate de sanse, gender, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s