De ce îmi place un castel din Vest, dar nu pot suferi Casa Poporului?

Desigur, am și eu o opinie față de dezbaterea publică (ca să nu zic execuția publică) despre Taxi și cîntecul lor referitor la smerenie, după ce am văzut fel de fel de reacții pro și contra.

Tocmai am citit un articol interesant. Cineva comenta acolo că ne place Sagrada Familia, dar nu ne place viitoarea catedrală a neamului și mai zicea ceva despre catolicism și ortodoxism.

Pe mine nu prea mă atrage religia, nicio religie, așa că nu vreau să discut despre ea, ci despre smerenie (în sens de respect și simplitate), despre lucrul bine făcut (deși și această sintagmă s-a demonetizat recent prin semnificația politică ce i se atribuie), despre risipă, despre simțul măsurii și sincronism.

Așadar, am mai multe întrebări la care vă voi da și răspunsul meu.

De ce îmi place un castel din Vest, dar nu pot suferi Casa Poporului?

De ce intru cu plăcere într-o catedrală enormisisimă dintr-o țară catolică, cum ar fi cea din Vatican, de exemplu, dar îmi displace profund viitoarea Catedrală națională, la fel cum nu pot suferi bisericile enorme construite recent în Făgăraș, Ghimbav, Suceava sau alte orașe?

De ce am un respect enorm pentru înaintașii noștri, care își foloseau creativitatea și iscusința pentru a face lucruri durabile și frumoase, la care munceau uneori și zeci de ani, folosind enorm de multe resurse pentru acele vremuri, dar în prezent mă irită risipa și inutilitatea lucrurilor supraevaluate și fără măsură?

De ce iubesc calmul și demnitatea cimitirelor noastre, pentru că în cimitir este locul unde ne reconectăm cu natura, dar mă irită ideea de a băga bani în pămînt pentru a construi monumentoaie funerare, mai mult din vanitatea viilor, decît din respect față de cei morți? Știu că o să-mi spuneți că așa au apărut piramidele, dar eu vă voi răspunde că recent nu s-a mai construit niciuna la fel ca cele din antichitate.

Iar răspunsul meu?

Pentru orice există un moment în viață, pe care, dacă l-ai depășit, riști să intri în ridicol și desuetudine. 

Este simplu! În timpul nostru, când vorbim despre dezvoltare durabilă și protecția mediului, standardele de construcție și standardele sociale de acum mii sau sute sau zeci de ani s-au schimbat. De ce să ne  întoarcem la acele standarde?

Cum ar fi dacă s-ar face iarăși casele fără instalații sanitare, ca pe vremea cînd se construiau marile catedrale de prin Europa – dintre care, apropo, multe sînt astăzi doar obiective turistice?

La fel au evoluat moda, știința, tehnologia etc. – ce-ar fi dacă cineva ne-ar cere acum să purtăm cu toții la locul de muncă peruci ca în vremea Regelui-Soare sau măcar niște crinoline și să circulăm cu trăsura – că oricum drumuri bune nu prea avem multe? Aaa, și să nu uit, să renunțăm la TIC și la tot ce înseamnă SM!😉

Operele de artă au un sens oriunde și oricînd, istoria și civilizația își au rolul lor în construirea societății de azi, dar viața noastră are în prezent alte nevoi, alte constrîngeri și alte resurse rațional disponibile.

Eu cred în viața cu măsură, cu limite, cu simplitate, cu spiritualitate și nu îmi place nimic din ce înseamnă aroganță, formă fără fond, opulență, lipsă de măsură.

Lasă un comentariu

Filed under Imbunatatire, smerenie, viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s