Despre ispite

Ispita este întotdeauna periculoasă? Trebuie neapărat să ne ferim de ea? Ne poate duce la pierzanie, indiferent de situație? Sau ar fi mai bine s-o testăm, s-o gustăm, s-o evaluăm și să decidem singuri dacă este doar tentația de a face ce nu ar trebui sau este într-adevăr ceea ce ne lipsea și fără de care nu putem trăi? Nu ar trebui să fim familiarizați, măcar un pic, cu tot ceea ce este omenesc? Nu ar trebui să avem curajul de a experimenta, de a cunoaște, fără a ne auto-impune limitele stabilite de gura lumii, de conformismul social, de ipocriți, bigoți și alte rase de puriști care știu totul?

Se vorbește mult despre adicții și despre lipsa unor tratamente de succes general valabile. Și se mai spune că adicțiile sînt niște vicii care trebuie eliminate. În același timp, unele lucruri (despre care se presupune că ar fi bune pentru noi) sînt recomandate și bine văzute, iar consumul lor peste măsură sau pasiunea nețărmurită pentru ele se consideră că ar fi de bun augur.

Dar cine stabilește care-i viciul ce nu trebuie adoptat și care-i virtutea către care trebuie să tindem cu rîvnă neîncetată? Nu este cumva vorba tot de niște constructe sociale pe care noi trebuie să le acceptăm și în funcție de care să ne încadrăm în niște roluri prestabilite, pentru a fi dezirabili în societate?

Se știe că, de multe ori, a-i interzice unui copil să facă ceva este pentru el cel mai puternic îndemn de a-l face să caute soluții pentru a depăși interdicția. Vă mai aduceți aminte ce fac copiii cînd li se spune „NU!”? Iar cine crede că, la un moment dat, copilul dispare și lasă loc unui adult puternic, bine intenționat și echilibrat, desigur că se înșeală complet.

Oamenii, fie ei mici sau mari, au nevoile lor, au gîndurile lor – uneori neînțelese, nerostite și de multe ori nici măcar recunoscute, au filtrele lor, au prejudecățile și perspectivele lor.

Unii beau, alții fumează, mint, înșeală, fură, păcălesc sau fac rău altora în multe alte feluri. Alții se abțin de la o mulțime de lucruri, în numele cine știe cărui ideal sau al cărei credințe. Cum alții muncesc zi și noapte, uită de familie și de semeni, în căutarea unui succes mai bine sau mai puțin bine văzut de societate. Toți păcătuiesc prin excese, indiferent de direcția (pozitivă sau negativă, din perspectiva socială) a faptelor lor. Unul este sfînt, altul demon. Unul este vedetă, altul exemplu de model negativ.

Și nu vreau să mă refer la cazurile în care cineva nu respectă viața sau drepturile omului de lîngă el și ale umanității întregi, în general (nu mă gîndesc la torționari, teroriști, criminali, pedofili, violatori sau orice alte persoane care lovesc, chinuie, distrug sau afectează sub orice altă formă sănătatea semenilor, a animalelor sau a naturii), ci la cei ale căror fapte au efecte în special asupra propriei lor vieți – acele persoane care iau decizii (fie ele și implicite) ce le diminuează calitatea vieții lor, fie că utilizează droguri sau alte substanțe ce le afectează starea de conștiență, mănîncă sau beau prea mult, suportă niște relații cu persoane toxice, se plasează în afara vieții heterosexuale etc. – viciile umane general recunoscute. Toate aceste persoane sînt stigmatizate în societate, iar comportamentele sau adicțiile lor sînt considerate rușinoase – fie că este vorba de drogați, obezi, bețivi, persoane prea emotive, instabile sau  altfel diferite de standardul de „normalitate” acceptat de societate.

De cealaltă parte se află „bunii” – cei care au reușit în viață, cei care s-au îmbogățit, cei care și-au făcut un renume într-un domeniu oarecare, genii în știință, artă sau economie, persoanele care muncesc 23 de ore pe zi și care sînt invidiate de mai toată lumea. Totuși, cine vrea să cunoască mai multe despre viața acestor oameni, va afla, de multe ori, că faima dintr-un domeniu al vieții lor nu le-a adus întotdeauna succese în toate celelalte aspecte ale vieții lor și că nu au fost scutiți de o porție destul de generoasă de necazuri, probleme, neîmpliniri, eșecuri.

Eu nu cred în vicii și virtuți. Eu cred în individ, în nevoile, preferințele, dorințele și deciziile lui, pe care trebuie să și le descopere și să le gestioneze într-un fel propriu, în funcție de propriile priorități. Cred că aceasta este libertatea dată omului – să experimenteze, să învețe din greșeli, pînă își găsește drumul și își dă voie să fie așa cum vrea, fără frică. Iar dacă ar fi să dau o definiție a fericirii, aș spune că fericirea este să te simți liber și să ai încredere în tine.

Iată și o scurtă pildă:

Doi călugări budiști mergeau pe un drum noroios, iar la un moment dat au văzut o femeie tînără și frumoasă, într-un kimono de mătase, care nu putea să traverseze, de frică să nu se murdărească. Unul dintre călugări a ridicat-o în brațe și a trecut-o pe cealaltă parte a drumului. Cei doi călugări au mers apoi mai departe în tăcere. La sfîrșitul zilei, celălalt călugăr, evident tulburat, îi spuse primului: „Cum ai putut face așa ceva? Știi că noi ar trebui să evităm femeile, pentru că pot fi periculoase!” Primul călugăr îi răspunse: „Eu am lăsat-o jos acolo, la marginea drumului, dar tu încă o porți cu tine.” .

 

Lasă un comentariu

Filed under auto-control, auto-cunoastere, Imbunatatire, prejudecati, spiritualitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s