Cultura noastră, între epoca „degetală” și cea vizuală

Cultura vizuală și lumea virtuală în continuă expansiune – progres sau regres în spiritualitatea umanității?

Citeam un articol, scris cumva sarcastic și cu umor negru (părerea mea!).

Și am început să mă gîndesc la cultura vizuală care ne domină în ultima vreme, ca să nu zic cumva cultura „degetală” – doamne-ferește!

Să vă spun mai bine ce este cu „degetalul”, ca să mă înțelegeți mai bine. Prin anii 90, în epoca VCR-ului și a primelor televizoare cu ecran plat (dacă își mai aduce cineva aminte🙂 de ele), am auzit două persoane mai colorate vorbind într-o stație de autobuz. Una, proaspăt întoarsă de la produs în Occident, se lăuda că a adus un TV cu ecran „degetal”. Iar la privirea mirată a interlocutorului, i-a explicat că poate acționa aparatul „uite așa, doar cu degetul!”, și i-a arătat cum, mișcînd doar degetul pe suprafața aparatului (simulată de mîna prietenului), putea schimba canalele sau volumul. Și zîmbeau amîndoi, probabil gîndind profund la era digitală care deja începuse pentru cei mai „avansați” dintre oameni.

Progresul științei și al tehnicii, mai ales în domenii de vîrf – electronică, informatică, nanoștințe, ștințe cognitive și multe altele, a dus la crearea unei vieți din ce în ce mai comodă. Iar în lipsa greutăților, de regulă oamenii încep să se lenevească, să devină superficiali, să dorească totul repede, fără efort și la nivel maxim posibil – mai degrabî cantitativ, decît calitativ.

Acum tinerii absolvenți vor toți să fie printre cei 1% care reușesc pe bune să fie primii dintr-o generație, dar vor să se întîmple peste noapte și fără vreun efort major din partea lor. Ba chiar cineva mi-a spus la interviul de angajare că vrea să lucreze cu mine ca să o învăț cît mai repede tot ce știu eu să fac – moment în care i-am propus ca în loc să o angajez și să o plătesc eu pe ea, mai bine să mă angajeze și să mă plătească ea pe mine, pentru a-și îndeplini obiectivul ales.

În loc să citim și să învățăm serios ceva,  preferăm să ascultăm rapid niște idei despre noțiunile necesare, să citim un articol pe Internet sau să privim un filmuleț cu cîteva idei principale animate. În loc să ne obosim să planificăm ceva, ne bazăm pe o aplicație oarecare, iar lipsa unei legături wi-fi instantanee ne poate aduce în pragul isteriei.

Citeam mai demult despre un studiu făcut în Japonia, pe vremea cînd se foloseau deja calculatoarele numerice în clasele mici de școală, în urma căruia se constatase că elevii japonezi credeau corect orice rezultat al unui calcul făcut cu ajutorul calculatorului, respectiv nu erau capabili să sesizeze o greșeală majoră, deoarece nu aveau capacitatea de a verifica mental rezultatele sau măcar de a aprecia ordinele de mărime ale rezultatelor corecte. Concluzia a fost că școlile au interzis folosirea calculatoarelor înainte ca elevii să ajungă la un nivel bun de stăpînire a operațiilor aritmetice de bază. Astăzi cine își mai bate capul cu așa ceva? Copii de azi butonează telefoanele și tabletele de la 2 ani, iar soluția pare să fie renunțarea la a mai pierde timpul pentru a-i învăța pe copii să scrie de mînă, din moment ce tastatura este la îndemînă în orice împrejurare.

Iar inputul vizual este preponderent oricum azi – de la semne, forme, simboluri, indicatoare etc., pînă la poze, filme, imagini, limbaj nonverbal și așa mai departe. Este epoca în care forma clar și definitiv a învins fondul. Că tot se spune că o poză face cît o mie de cuvinte, nu-i așa? Problema este că zicala a apărut atunci cînd oamenii știau mai mult de o mie de cuvinte, în timp ce astăzi există mulți oameni care au un vocabular extrem de limitat, pe care îl folosesc parțial și adesea exprimîndu-se agramatical.

Problema generală de astăzi pare să includă graba, linia de efort minim, lipsa de răbdare, respectiv superficialitatea și luarea de bune a aparențelor, fără o minimă gîndire critică și fără asumarea vreunei responsabilități.

Cultura vizuală este bună, dacă există un nivel asumat de cunoaștere și de spiritualitate, creat în buna tradiție a iluminismului. În lipsa altei culturi, doar o cultură vizuală nu este de-ajuns, cum nici meta-datele nu au sens în lipsa datelor. Deci cum facem să reatașăm fondul la formă?

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, Imbunatatire, responsabilitate, spiritualitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s