Alte amintiri din copilărie

Cînd eram mică, tatăl meu mă fascina – poate unde îl vedeam destul de rar (eu stăteam la bunica și îl vedeam doar la sfîrșit de săptămînă și în timpul concediului lui de vară), poate pentru că el era mare (înalt și plin de mușchi) și eu eram prea mică, poate pentru că era oricum numai liniștit nu – ori pus pe glume, ori furios ca un vulcan în pragul erupției.

Cele mai importante amintiri despre el și cu el sînt vreo trei.

El s-a născut la sat și a purtat mereu cu el nostalgia aerului liber, a muncii la cîmp, a naturii.

În una din primele amintiri, m-a luat cu el la o stupină – undeva într-o grădină închiriată în zona străzii Agricultori (ce este cu coincidențele astea în viață!) Noi stăteam pe Vatra Luminoasă pe atunci, așa că mergeam de acasă drept înainte pînă ajungeam la stupină. La ieșirea pe poartă, mă ținea de mînă – dar la un pas de-al lui eu trebuia să fac vreo trei, așa că gîfîiam de zor la remorcă, pînă cînd ori eu i-am dat drumul la mînă, ori el se gîndea la altele, cert este că la un moment dat m-am trezit singură pe stradă, dar am fost destul de isteață să mă întorc din drum spre casă. Desigur că la un moment dat s-a prins și el că rămăsese fără ataș, undeva pe la intersecția cu Mihai Bravu, așa că a venit val-vîrtej acasă, unde m-a găsit supărată că ratasem plimbarea la stupină.

Altă dată, tot despre albine este vorba, a adus 2-3 stupi la noi acasă în curte. Îmi arăta albinele, ramele cu miere, îmi povestea despre ele. Într-o zi, cînd nu era prin curte, m-am dus în vizită la albine – le-am văzut cum se chinuie să intre în stup printr-o deschidere mititică, așa că m-am gîndit să le ajut un pic și să măresc un pic spațiul respectiv – aveam mîinile micuțe, așa că am băgat vreo 3 degete în urdiniș, ca să cercetez mai bine spațiul înainte de a trage sau împinge lemnul pentru a face mai mult loc. Noroc că a ieșit și m-a văzut – soldații de pază își făcuseră datoria, iar mîna mea s-a umflat ca un balon. Ani în șir a rîs de mine, că eu m-am imunizat de la veninul de albine și că nu mai am nevoie de medicamente!

Într-o vară, mama i-a spus să mă ia cu el la plimbare – trebuia să facă rodajul motorului unei mașini, așa că ieșea 2-3 ore din oraș. M-a luat, iar la prînz a oprit la un restaurant de pe marginea șoselei, ca să mîncăm ceva. Acolo a dat peste niște colegi sau prieteni, cu care s-a așezat la masă și au început să facă glume. Pe mine m-a așezat pe un scaun și mi-a spus să fiu cuminte. Vine chelnerița să ia comanda – îmi aduc aminte perfect că era femeie!, îi întreabă ce vor, își notează și la final întreabă: „Și mai ce?”. Tata se uită la ceilalți, toți dau din umeri. Iar ea insistă: „Pentru copil nu comandați nimic?”. Așa și-a adus aminte tata că este plecat cu copilul – nu mai știu ce a cerut, îmi aduc aminte doar veselia de la masă, cauzată de uitarea subită!

Acum, că am intrat în cutia cu amintiri, aș mai găsi cîte ceva păstrat pe acolo. Dar mă opresc aici. Ce este viața? Cine știe?

 

Lasă un comentariu

Filed under amintiri, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s