Despre minciună și impostură

Acum vreo 6-7 ani, la ultimul interviu la care am participat, la o agenție de head hunting, am fost pe moment scandalizată de cîteva întrebări (așa că am decis să nu mai continui să iau parte la astfel de șarade, care pot fi asemuite, după părerea mea, doar acelor „cereri de ofertă” de care au nevoie „urgentă” unii, pentru a bifa cantitatea de oferte necesare, deși în mintea lor decizia este deja luată!).

Dar să revin la experiența mea neplăcută. Una dintre întrebările de la început, care m-au șocat  pe moment, a fost cea despre ce am mințit în CV.  Am privit-o pe domnișoara plină de inocență care îmi pusese întrebarea și am decis să nu mă iau de ea – nivelul ei era să pună întrebările standard din chestionarul pentru interviul inițial. I-am răspuns cu vocea cea mai albă posibil că pot aduce referințe pentru tot ceea ce am menționat în CV, ceea ce nu m-a împiedicat ca, după încă vreo 2-3 întrebări stupide (adică neadecvate nivelului poziției pentru care participam la interviu) s-o întrerup și să-i spun că nu merită să ne mai pierdem timpul în continuare și am plecat cam perplexă de acolo.

Pe drumul spre casă mă întrebam de ce ar minți cineva în CV.

Lumea este mică, iar minciuna are picioare scurte. Este ca atunci cînd unele femei cred că își pot ascunde vîrsta! Este imposibil să nu apară vreun coleg de generație, un vecin, un prieten sau coleg sau rudă care să știe vîrsta reală a unei persoane – și atunci la ce bun să nu spui cîți ani ai în realitate?!?

Iar cel care este angajat pe bază de încredere în CV își va arăta rapid nivelul, iar viitorul nu va fi nicicum cel sperat. Și pentru că lumea este mică, îl va însoți mereu riscul ca următorii potențiali angajatori să afle ce fel de persoană este. Deci pentru ce este bună minciuna?!?

Pe urmă mi-am dat seama că de fapt reacția mea la situație a fost doar semnul că rămăsesem mult în urmă în ceea ce privește evoluția celor activi pe piața muncii sau în societatea noastră.

Generațiile, mai ales cele din ultimii 20 de ani, au avut acces foarte larg la bacalaureate luate prin mijloace variate, nu doar prin învățare. Absolvirea unei școli sau a unui liceu nu este vreo garanție nici măcar că cel care a terminat studiile știe să folosească corect limba maternă sau că are oarece cunoștințe de cultură generală. Examenul de admitere la facultate s-a transformat în multe situații mai mult în evaluarea nivelului financiar al familiei candidatului, decît a celui de cunoștințe de bază necesare. Multe diplome de studii superioare ale celor care au intrat pe piața muncii vin de la universități sau facultăți neacreditate, așa-numitele „fabrici de diplome”. Mulți candidați trimit CV-uri standard, impersonale – fără legătură cu postul dorit sau cu profilul persoanei (eu am avut ocazia să găsesc 2 CV-uri identice – atît conținutul, cît și forma – doar numele fiind diferit- și le-am remarcat pentru că aveau aceeași greșeală de ortografie pe același rînd și în aceeași poziție pe pagină). De cele mai multe ori, nu există nicio corelare între cerințele candidaților față de angajator și ceea ce pot ei oferi, în termeni de experiență sau atitudine față de muncă. Ca să nu mai spun de avalanșa de dezvăluiri din ultima vreme despre lucrări de licență și doctorate plagiate, cursuri de 2-3 zile sau de 1-2 săptămîni botezate ca studii de MBA prin CV-uri și altele de același fel. Și atunci de ce să nu fie întrebați candidații ce minciuni au scris în CV-uri?

Deși întrebarea pare mai mult retorică de cele mai multe ori sau urmărește alte scopuri, nu neapărat aflarea adevărului. Pentru că probabil nimeni care minte nu-și va recunoaște minciuna în public, iar cei care nu obișnuiesc să mintă nu se vor simți prea confortabil știind că există această suspiciune la adresa lor.

Oamenii mint? Da – oricît am zice că nu mințim, este evident că nu există om perfect. Dar oamenii mint mereu, mult și în orice situație? Nu, aș zice eu, pentru că a minți continuu este o stare patologică, nu o stare comună majorității oamenilor. Așa că este nevoie de o măsură în toate. Pentru ambele părți dintr-un proces de angajare. Bine ar fi să mai dispară din minciunile, impostura, incompetența și ipocrizia din jurul nostru.

Voi ce ziceți?

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, CV, Imbunatatire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s