Despre „AL TREILEA PĂRINTE”

teacher.jpgEste vorba de relația ce apare în spațiul educațional, în care nu avem un binom, ci minim trei părți: copiii, părinții și educatorii. Dacă vrem să fin riguroși, putem identifica mai mulți factori care influențează procesul (societatea, programa, metodele, decidenții, bunicii etc.), dar părțile esențiale sînt tot persoanele, pentru că „omul sfințește locul”, nu-i așa?

Citeam  un articol interesant , scris din perspectiva profesorului. Este evident că astăzi nu se mai aplică principiile educaționale din secolele sau deceniile trecute.

Copilul nu mai vorbește cu părintele la persoana a II-a plural, ci îi spune direct pe nume încă de cum începe să gîngurescă. Nici nu i se mai cere să nu vorbească în prezența adulților, nici nu mai trebuie să fie în pat înainte de 8 sau 10 seara. Are voie să se uite la TV, unde la orice oră poți vedea (de exemplu la programele de știri sau în aparent cele mai inofensive emisiuni gen „reality show”) fel de fel de lucruri care în filme ar trebui marcate obligatoriu cu „interzis copiilor sub 15 ani”. Ca să nu mai zic de Internet – indiferent de cît de limitat ar fi accesul de către părinți, multitudinea de dispozitive pe care se poate intra online lasă breșe pe care filtrele nu le pot bloca integral. Copii de azi se maturizează mai repede. De fapt este o constatare cumva greșită. Ei de fapt nu se maturizează mai repede, ci au o altfel de copilărie decît a existat înainte ca lumea virtuală să devină mai atractivă, mai colorată, mai bogată, mai interesantă ca lumea reală. Mai ales că, încă de la apariția lor pe lume, sînt expuși mai mult timp unui mediu adult ptin excelență, sau măcar unui mediu creat și controlat în cea mai mare parte a timpului de adulți – acasă, la grădiniță, la școală etc. – unde copilul, chiar dacă este în colectivitate cu semeni de vîrstă apropiată, totuși nu se poate manifesta liber, fiind permanent supravegheat de un adult.- fizic sau online.

Așa că nu mai are rost să comparăm relația dintre copii și educatori sau să comentăm despre efectele resimțite de profesori în timpul orelor, pornind de la modul de lucru cu generațiile de acum 10, 20 sau 30 de ani. Lumea s-a schimbat în nenumărate feluri și se schimbă continuu într-un ritm amețitor.

Părerea mea este că problemele nu trebuie căutate mereu doar de „partea cealaltă a gardului”. Schimbarea comportamentului și nevoilor copiilor de astăzi este evidentă, așa că și așteptările sau obișnuințele profesorilor ar trebui să evolueze în consecință. A te aștepta la respect formal, bazat pe frica copilului față de o „autoritate” este o dovadă de anacronism, pentru că azi copilul nu mai are cum să mai învețe acasă despre acest concept abstract și greu de explicat în lipsa unor exemple reale – unii părinți se răstesc la părinții lor, în desenele animate nu există respect, în spațiul public polițiștii iau bătaie de la infractori, la TV și pe FB oricine se poate răsti la președinte, prim-ministru sau orice altă persoană publică, iar cine nu traversează suficient de repede strada este cel puțin înjurat de un șofer mai grăbit. Unde să mai învețe copilul cum este cu respectul pentru autoritatea formală? Cum să arate la școală respect profesorilor, doar pentru că au un catalog sub braț?

Așa că singura șansă a unui profesor este să-și construiască o relație bună cu copiii pornind de la competența proprie, de la entuziasm, creativitate în adaptarea metodelor și programelor la nevoile și așteptările din clasă, prezență de spirit, empatie, respect pentru om și umanitate. Iar aceste lucruri nu se învață la școală, ci se învață zi de zi și oră cu oră, dacă îți place ce faci și dacă vrei să simți satisfacția de a cîștiga respectul celor cu care interacționezi – nu neapărat în sensul respectului față de autoritatea formală, ci mai mult în sensul de respect reciproc, admirație, deschidere, prietenie, asertivitate.

Am avut ocazia să cunosc în acest an niște adolescenți și să stau de vorbă o oră cu ei – nu mi s-a părut că vorbesc cu niște copii, ci cu niște persoane încă minore. Cred că viața tuturor se poate îmbunătăți dacă renunțăm la niște idei fixe despre cum se fac lucrurile și căutăm mereu modalități mai adecvate de a ne raporta la realitate și de a interacționa cu ea. Totul se schimbă – de ce nu ne-am schimba și noi în același timp, în loc să tot comparăm prezentul cu trecutul?

„Daţi pe mîna educatorului cît mai puţine măsuri coercitive cu putinţă, astfel încît singura sursă a respectului tinerilor faţă de el să fie calităţile lui umane şi intelectuale.” (Albert Einstein)

Lasă un comentariu

Filed under auto-cunoastere, educatie, Imbunatatire, training

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s